— Așa cum am discutat, a spus ea cu fermitate, iată demisia mea.
— Oh, îmi pare atât de rău să aud asta, a răspuns Abi. Probabil că și tu ești dezamăgit, Steven.
— Foarte dezamăgit, a răspuns el în timp ce accepta cu greu plicul.
— Sper că pleci pentru ceva nou și interesant, a spus Abi și a zâmbit.
Abi fusese numită director general cu câteva luni în urmă. Avea peste un metru optzeci și era extraordinar de ambițioasă. Femeile mai tinere din companie erau impresionate de ea; bărbații mai în vârstă, nu atât de mult.
Steven nu avea de gând să-i ușureze situația; era hotărât s-o facă pe Marnie să plătească pentru îndrăzneala de a fi lăsat să se înțeleagă că poate ea nu era tocmai mulțumită să lucreze cu el. Mai târziu în ziua aceea, a tras-o pe Marnie deoparte și a informat-o că avea un preaviz de șase luni și era de așteptat ca ea să continue să lucreze toată perioada. Marnie a replicat că era ridicol – că habar n-a avut ce semna și că era un termen de avizare disproporționat pentru o asistentă –, dar Steven a insistat.
În seara aceea, s-a aruncat pe canapea, și-a îngropat capul sub perne și și-a vărsat focul, pentru că nu era drept, n-o să se întâmple una ca asta, pentru că ea nu putea s-o facă, nu voia s-o facă, nu se putea să i se ceară să lucreze pentru un om atât de odios pentru încă șase luni.
— Ajută-mă, m-a implorat ea, privindu-mă dintre două perne. Mor dacă
mai stau încă o lună cu omul ăsta. Îi simt mirosul respirației pe hainele mele și îi aud râsul nazal cum mă zgârie pe creier tot timpul, chiar și-atunci când nu suntem împreună, chiar și în weekend. Ajută-mă, Jane.
Așa că amândouă am pus la cale un plan. Eu mai făcusem asta înainte, desigur, fără ea, ca să i-o plătesc primului ei iubit, aparent fermecător, dar în realitate flușturatic, însă de data asta era altfel, era îmbucurător să
VP - 67
împărtășești sentimentul de nerăbdare cu cineva. Petrecerea anuală de vară
a companiei lor avea loc în weekendul următor. Era un eveniment important, conceput pentru a atrage furnizorii și investitorii, pentru a le mulțumi angajaților și pentru a întreține relația cu partenerii. Petrecerea urma să se țină pe malul râului, în grădina celui mai mare pub al companiei, iar atenția acordată detaliilor era incredibilă. Era o petrecere tematică – la fel ca întotdeauna –, iar tema de anul acesta era circul.
Am ajuns devreme. În parcare fuseseră ridicate niște porți uriașe acoperite cu vopsea aurie și am fost întâmpinate de doi clovni care ne-au îndrumat spre circ. Acolo era întins un cort mare, albastru, și un bărbat pe catalige de un roșu-aprins a trecut pe lângă noi, privind drept în față, de parcă ignora complet lumea ce se învârtea la picioarele lui, viețile mărunte ce se desfășurau la nivelul solului.
Marnie m-a luat de mână și împreună ne-am croit drum prin mulțime.
Purta un costum negru și dresuri negre, era elegantă, sigură pe ea, de parcă
trupul ei era exact cel pe care și-l dorea. Eu purtam o fustă lungă, înflorată, și o mică sferă de cristal pe un lanț în jurul gâtului. Aș fi vrut să fi venit în blugi.
Marnie s-a oprit în fața barului și mi-a arătat o femeie foarte înaltă, îmbrăcată într-o jachetă roșie de piele, cu manșete în dungi aurii și revere din piele neagră. Avea cocoțat pe cap un mic joben roșu și ținea în mână un bici împletit, din piele.
— Uite-o, a spus ea. Aia e. Abi.
Eu am dat din cap.
— Și pe tine unde o să te găsesc? am întrebat.
Marnie a arătat spre o caravană de lemn, chiar în spatele standului de pop-corn. Era vopsită în verde lămâie, cu dungi galben-aprins pe laterale.
— După aia. Într-un sfert de oră.
M-am apropiat de Abi. Am întrerupt-o din conversație. M-am prezentat ca fiind Pippa Davies.
Ea a recunoscut imediat numele. Pippa Davies era fiica unuia dintre principalii lor furnizori. Pippa îi telefonase lui Marnie cu o săptămână în urmă să-i spună că nu mai poate să vină, dar Marnie se hotărâse să nu modifice lista de invitați.
Abi a fost încântată să mă vadă. M-a condus prin circ – dorea să-mi arate locația lor, pubul cu care se mândreau, dimensiunea operațiunilor desfășurate de ei – și mi-a vândut rețeta lor de succes printr-un discurs bine articulat. Eu o urmam binevoitoare, fără să mă grăbesc, căutând s-o conduc discret spre standul de pop-corn, spre caravana verde.
— E foarte elegantă, am comentat eu și am început să-i dau ocol.
VP - 68
— Așa este, a spus Abi, puțin surprinsă de ocolul neașteptat. Sper că tatăl tău ți-a vorbit și despre petrecerile pe care le organizăm pentru clienții noștri: de ziua Sf. Patrick, de Halloween, de Revelion.
M-am oprit și m-am uitat lung. Planul nostru funcționase. Am văzut că
Marnie și șeful ei se certau, așa că am tușit ca să le atrag atenția. Marnie a ridicat privirea, apoi și-a relaxat ușor postura, mutându-se de pe un picior pe altul, cu șoldul împins înainte, după care a făcut un pas spre el și i-a pus mâna pe umăr. Părea o scenă de flirt clandestin, iar eu m-am simțit dezgustată și totodată încântată.
— Credem că atenția pentru detaliu este extrem de importantă și, pentru mine, aceasta este una dintre calitățile care ne deosebesc de restul competitorilor și…
Abi a ridicat privirea și a scos un mic sunet, o mică exclamație, apoi și-a acoperit repede gura cu mâinile, scăpând biciul pe jos.
— Steven! a spus ea. Ce naiba…? Ce înseamnă asta?
El a încruntat sprâncenele – era o scenă de-a dreptul înduioșătoare – și ne-a privit pe rând pe toate trei, uluit, incapabil să înțeleagă ce se întâmpla și de ce șefa lui arăta atât de șocată, de oripilată. Apoi a înțeles. S-a uitat la Marnie, a ridicat din sprâncene și a întors capul într-o parte de parcă ar fi vrut să strige, apoi și-a dat seama că alta era grija lui, una mai importantă, trebuia să se adreseze altcuiva.
— Abi, a spus el și s-a îndepărtat de Marnie. Nu este ceea ce pare. Este absolut…
— Nu, a protestat Marnie și a ridicat mâna să-l oprească. Te rog. Hai să
fim cinstiți. Nu putem păstra secretul, nu acum, nu se mai poate.
Nu era o actriță perfectă, nici măcar una bunicică. Tonul ei suna fals tăios, iar gesturile ei nu erau naturale. Dar Steven își juca rolul la perfecție. Ochii lui măriți cercetau grădina în jurul nostru, căutând-o probabil pe nevastă-sa.
Tot închidea și deschidea gura, neștiind ce să spună, neștiind de unde să
