— Încă un lucru, îmi spuse el pe un ton grav.
— Da?
— Nu vom mai discuta altă dată despre asta.
— Dar nu vrei să ştii cum mă descurc?
M-am simţit copleşit, părăsit.
— Poţi spune şi aşa. Nu vreau să ştiu. Desigur, cu excepţia cazului în care ai probleme, adăugă el şi-mi luă mâna, strângându-mi-o cu aceeaşi afecţiune cu care eram deja obişnuit. Pe chipul lui
— 48 —
persista un aer de durere, nou pentru mine, dar apoi se strădui să
surâdă.
— În regulă, am spus.
— Peste două săptămâni, mi-a reamintit, aproape cu veselie în glas, când am ieşit. Să vii cu un capitol întreg, că altfel…
Tata rămase tăcut. Spre surprinderea mea jenată, am văzut că
avea lacrimi în ochi. Licărul acela de emoţie m-ar fi determinat să-mi înghit cuvintele, chiar dacă el n-ar fi reînceput să vorbească, de această dată pe un ton uşor.
— Vezi tu, scrierea unei disertaţii e cu adevărat un lucru neplăcut. Oricum, probabil că n-ar fi trebuit să intrăm în atâtea amănunte. E o poveste veche şi atât de complicată, dar în mod evident totul a decurs bine, fiindcă, iată-mă, nu mai sunt o fantomă
de profesor şi, în plus, te am şi pe tine. Clipi uşor, semn că-şi revenea, apoi încheie: Un sfârşit fericit.
— Dar poate că până la sfârşit s-au mai întâmplat şi altele, am bâiguit eu.
Soarele reuşea să-mi încălzească doar pielea, nu şi oasele, în care pătrunsese răcoarea brizei ce sufla dinspre mare. Ne-am ridicat şi am mers de colo-colo, admirând oraşul de jos. Un ultim grup de turişti trecuse de noi, pe lângă zid, şi se retrăsese într-o nişă
îndepărtată,
arătând
spre
insule
sau
făcând
poze
cu
conştiinciozitate. L-am privit pe tata, dar ochii lui erau aţintiţi spre mare. În spatele celorlalţi turişti şi mult în faţa noastră am zărit un bărbat pe care nu-l observasem mai devreme; mergea lent, dar cu paşi fermi, îndepărtându-se de noi în mod inexorabil. Era înalt, cu umeri largi, într-un costum negru din lână. Mai văzusem în oraş şi alţi bărbaţi înalţi în costume închise la culoare, dar, pentru un motiv oarecare, nu m-am putut stăpâni să nu mă uit după el.
— 49 —
Capitolul 5
Fiindcă mă simţeam atât de îngrădită alături de tatăl meu, am hotărât să pornesc singură într-o mică explorare, aşa că într-o zi, după şcoală, m-am dus la biblioteca universităţii. Olandeza mea era acceptabilă, franceza şi germana le studiam deja de câţiva ani, iar universitatea avea numeroase lucrări în engleză. Bibliotecarii au fost amabili; o scurtă conversaţie timidă mi-a fost suficientă pentru a găsi materialul de care aveam nevoie: textul pamfletelor de la Nürnberg despre Dracula, pe care le menţionase tata. Un exemplar original nu exista în arhivă – erau foarte rare, mi-a explicat bibliotecarul de la secţia de texte medievale –, dar textul era reprodus într-o culegere de documente germane din epocă, traduse în engleză.
— Asta e ceea ce-ţi trebuie, drăguţa mea? întrebă el, surâzând.
Omul avea unul dintre acele chipuri cu tenul foarte deschis la culoare, pe care le zăreşti uneori printre olandezi, cu priviri albastre, directe şi păr ce pare a se decolora cu trecerea anilor, în loc să
încărunţească. Părinţii tatălui meu, în Boston, muriseră când aveam câţiva ani şi cred că mi-ar fi plăcut să am un bunic ca bătrânelul acesta.
— Numele meu este Johan Binnerts, spuse el. Mă poţi chema oricând ai nevoie de ajutor.
Am răspuns că era exact ceea ce îmi trebuia, dank u, iar înainte de a pleca, bibliotecarul m-a bătut uşurel pe umăr. În sala goală am citit din nou primul paragraf din culegere:
În anul de la facerea lumii 1456, Drakula a făcut multe lucruri teribile şi ciudate. Când a fost numit domn în Valahia, a pus să fie arşi toţi tinerii care veniseră în ţara lui pentru a-i învăţa limba, patru sute la număr. A tras în ţeapă
o familie numeroasă, iar pe mulţi dintre supuşi i-a îngropat
— 50 —
goi, până la buric, şi a tras în ei. Pe unii i-a prăjit, apoi i-a jupuit.
În josul primei pagini era şi o notă de subsol. Literele erau atât de mici, încât aproape că nu am observat-o. Privind mai de aproape, am remarcat că era un comentariu referitor la sintagma „a trage în ţeapă”. Vlad Ţepeş, scria acolo, a deprins acest tip de tortură de la otomani. Metoda practicată de el presupunea străpungerea trupului cu un par de lemn ascuţit, de obicei prin anus sau prin organele genitale în sus, astfel că ţeapa ieşea uneori prin gură sau prin cap.
Am încercat, timp de un minut, să ignor aceste cuvinte; apoi, alte câteva minute, m-am străduit să le uit, cu cartea închisă.
