Am reuşit să aţipesc timp de o oră sau două, cred – trebuie să găsesc omodalitate mai bună de a măsura sau de a evalua trecerea timpului înneantul acesta –, aşezându-mă în faţa vetrei, cu haina împăturită sub cap.
Nimic nu m-ar fi putut convinge să urc din nou în sarcofag, dar căldurapietrei sub membrele mele îndurerate era oarecum confortabilă.
Când m-am trezit, am ascultat cu atenţie încercând să prind oricesunet, dar sala era cufundată în aceeaşi tăcere de moarte. Pe masa de lângă
scaunul meu apăruseră din nou vase cu mâncare apetisantă, deşi Draculazăcea în mormântul lui, în aceeaşi stare de paralizie. Am pornit apoi încăutarea maşinii de scris pe care o văzusem mai devreme. La ea scriu deatunci, cât de repede pot, pentru a consemna tot ce am observat. Astfel amregăsit o modalitate de măsurare a timpului, fiindcă îmi cunosc rapiditateade dactilografiere şi ştiu câte pagini pot umple într-o oră. Scriu acumaceste ultime rânduri la lumina unei singure lumânări; le-am stins pecelelalte pentru a face economie. Sunt flămând şi mi-e cumplit de frig aici,departe de foc. Voi ascunde aceste pagini, voi mânca puţin şi apoi voiîncepe misiunea pe care mi-a atribuit-o Dracula, ca să mă găsească lucrândcând se va trezi. Mâine voi încerca să scriu mai departe, dacă voi mai fiîncă în viaţă şi încă eu însumi pentru a o putea face.
Ziua a doua
— 701 —
După ce am scris cele de mai sus, am împăturit paginile şi le-amstrecurat în spatele unui dulap din apropiere, unde să le pot găsi din nou,dar să nu fie vizibile de nicăieri. Apoi am luat o lumânare nouă şi mi-amcroit drum încet, printre mese. Am estimat că erau zeci de mii de cărţi însala aceea imensă – poate sute de mii, dacă puneam la socoteală toatemanuscrisele. Se aflau nu numai pe mese, ci şi teancuri-teancuri îndulapuri şi pe rafturile rudimentare aliniate de-a lungul pereţilor. Cărţimedievale păreau a se amesteca printre elegante volume renascentiste şitipărituri moderne. Am găsit un in-cvarto timpuriu cu operele luiShakespeare alături de un volum de Toma d’Aquino. Ample lucrări dealchimie din secolul al XVI-lea se învecinau cu o vitrină întreagă derulouri arabe cu anluminuri – otomane, am presupus. Erau predicipuritane împotriva vrăjitoriei, mici volume de poezie din secolul al XIX-leaşi tratate masive de filozofie şi criminologie din secolul XX. Nu, nu existao ordine cronologică, dar am remarcat, destul de clar, un alt tip destructurare.
Aranjarea cărţilor aşa cum ar fi fost firesc într-o colecţie de istorie aunei biblioteci normale ar fi necesitat săptămâni sau luni de zile, dar, datfiind că Dracula le considera deja sortate conform intereselor sale, trebuiasă le las aşa cum erau şi să încerc doar să operez o distincţie între un tip decolecţie şi altul. Mi-am spus că prima colecţie începea de la zidul dinapropierea uşii imobile şi continua în trei dulapuri plus două mese mari:
„Arta guvernării şi strategie militară”, ar fi putut fi numele ei.
Acolo am găsit alte volume de Machiavelli, în desăvârşite formate in-folio tipărite la Padova şi Florenţa. Am descoperit de asemenea o biografie alui Hannibal scrisă de un englez din secolul al XVIII-lea şi un manuscrisgrecesc, datând poate de pe vremea Bibliotecii din Alexandria: Herodot despre războaiele ateniene. Am început să resimt un nou fior scotocind printre cărţi şi manuscrise, fiecare volum mai uimitor decât cel dinainte.
Se afla acolo o ediţie cu colţurile îndoite din Mein Kampf şi un jurnal în franceză – scris de mână, pătat ici şi colo de mucegai maroniu – ce părea, după data iniţială şi după relatări, să prezinte Regimul Terorii din punctul
— 702 —
de vedere al unui oficial guvernamental. Va trebui să-l răsfoiesc pe îndeletemai târziu; autorul nu părea să-şi fi precizat nicăieri numele. Am găsit şiun volum gros despre tactica primelor campanii militare ale lui Napoleon,tipărit – după cum am calculat – pe vremea când el era în Elba. Într-o cutiepe una dintre mese am văzut un document îngălbenit, dactilografiat înalfabetul chirilic; rusa mea este rudimentară, dar din titluri mi-am datseama că era o notiţă internă trimisă de Stalin cuiva din armata rusă. N-am putut citi prea mult din ea, dar conţinea o listă lungă de nume ruseştişi poloneze.
Astea sunt câteva dintre piesele pe care le-am putut identifica; mai eraumulte alte cărţi şi manuscrise ai căror autori şi ale căror subiecte îmi eraucomplet necunoscute. Tocmai începusem o listă cu tot ce putusemidentifica, împărţindu-le grosier în funcţie de secol, când am simţit un frigpătrunzător, ca o adiere acolo unde nu există pală de vânt, şi, când amridicat privirea, am văzut silueta aceea stranie stând la trei metri de mine,de cealaltă parte a uneia dintre mese.
Era îmbrăcat în veşmintele elegante roşu cu violet pe care le văzusem însarcofag şi părea mai mare şi mai solid decât mi-l aminteam de noapteatrecută. Am aşteptat tăcut, să văd dacă are de gând să mă atace pe loc; oareîşi aducea aminte de tentativa mea de a-i lua pumnalul? Dar îşi înclină
capul uşor, ca pentru a mă saluta.
— Văd că ţi-ai început munca. Fără îndoială că ai să-mi pui uneleîntrebări. Mai întâi să luăm micul dejun şi apoi vom discuta desprecolecţiile mele.
Am zărit o licărire pe figura lui în semiobscuritatea sălii, poate ostrăfulgerare a ochilor. Mă conduse cu acel mers al său inuman, darimperios, spre vatră, şi acolo am găsit din nou mâncare caldă şi băutură,inclusiv un ceai aburind care mi-a dezmorţit mâinile şi picioareleîngheţate. Dracula şedea privind focul fără fum, ţinându-şi capul drept peumerii laţi. Fără să vreau, m-am gândit la cadavrul său decapitat; asupraacestui punct concordau toate relatările privind moartea lui. Cum de maiavea cap acum – sau era doar o iluzie? Gulerul tunicii rafinate i se ridica
— 703 —
până sub bărbie, iar buclele negre se răsuceau în jurul lui şi-i cădeau peumeri.
— Şi acum, spuse el, să facem un scurt tur. Aprinse din nou toatelumânările şi l-am urmat de la o masă la alta, în vreme ce aprindeafelinarele de acolo. Vom avea ceva de citit, adăugă.
Nu-mi plăcea modul în care lumina se răsfrângea pe faţa lui când seapleca deasupra fiecărei flăcări noi, şi m-am străduit să privesc maidegrabă spre titlurile cărţilor. Veni lângă mine când m-am oprit în faţaşirurilor de volume şi manuscrise în arabă pe care le remarcasem maidevreme. Spre uşurarea mea, era totuşi la aproape doi metri distanţă, darprezenţa lui emana un miros înţepător, şi am încercat să-mi alung senzaţiavagă de leşin. Trebuie să mă controlez, mi-am spus; nu aveam de unde să
ştiu ce îmi va aduce noaptea asta.
— Văd că ai descoperit una dintre comorile mele, observă el cu o umbră
de satisfacţie în vocea îngheţată. Acestea sunt posesiunile mele otomane.
Unele dintre ele sunt foarte vechi, din primele zile ale diabolicului lorimperiu, iar pe raftul de aici sunt volume din ultimul lor deceniu. Nu-ţipoţi imagina, adăugă zâmbind în lumina pâlpâindă, ce satisfacţie a fostpentru mine să le văd civilizaţia stingându-se. Credinţa lor n-a murit încă,desigur, dar sultanii au dispărut pentru totdeauna, iar eu le-amsupravieţuit.
M-am gândit pentru o clipă că va începe să râdă, dar următoarele luicuvinte au avut un ton grav:
— Sunt aici cărţi de valoare, scrise pentru sultan, despre numeroaseleteritorii stăpânite de el. Aceasta, preciză Dracula atingând marginea unuirulou, este istoria lui Mahomed – să-i putrezească sufletul în iad! – scrisă
de un istoric creştin devenit lingăul lui. Şi el să putrezească în iad! Amîncercat să-l găsesc eu însumi pe istoricul acela, dar a murit înainte de aputea ajunge la el. Aici sunt relatări despre campaniile lui Mahomed,scrise de linguşitorii lui, şi o cronică a cuceririi Marii Cetăţi. Nu citeşti înarabă?
— Foarte puţin, am mărturisit.
— 704 —
— Ah! exclamă oarecum amuzat. Eu am avut ocazia să le învăţ limba şiscrierea când am fost prizonierul lor. Ştiai că am fost zălog la ei?
Am încuviinţat, încercând să nu-l privesc.
— Da, tatăl meu m-a predat tatălui lui Mahomed, ca un gaj că nu vaporni război împotriva imperiului. Imaginează-ţi, Dracula un pion înmâinile necredincioşilor! Dar n-am irosit deloc timpul acolo; am învăţatdespre ei tot ce-am putut, pentru a-i întrece pe toţi. Atunci mi-am jurat că
voi face istorie, nu voi fi o victimă a ei.
Vocea îi era atât de pătimaşă, încât am ridicat privirea spre el în ciudareţinerilor anterioare şi am văzut ferocitatea oglindită în trăsături, ura,colţurile răsucite în sus ale gurii sub mustaţa lungă. Apoi izbucni în râs, şisunetul nu era cu nimic mai puţin cutremurător.
— Eu am triumfat, iar ei au dispărut. Apoi, atingând o copertă de pieleelegant lucrată, adăugă: Sultanului îi era atât de frică de mine, încât afondat un ordin cavaleresc ca să mă vâneze. Mai există câţiva dintre ei,undeva în Ţarigrad – o pacoste. Dar sunt tot mai puţini, rândurile lor sesubţiază, în vreme ce robii mei sunt mereu mai mulţi, în toată lumea.
Vino, spuse apoi către mine, îndreptându-şi spatele. Îţi voi arăta şi altecomori ale mele, iar tu va trebui să-mi spui cum propui să le cataloghezi petoate.
Mă conduse de la o secţiune la alta, arătându-mi câte o raritate, şi amconstatat că presupunerile mele cu privire la structurarea colecţiilor eraucorecte. Am văzut o vitrină întreagă plină cu manuale de tortură, uneledatând din Antichitate, trecând prin închisorile Angliei medievale şicamerele de tortură ale Inchiziţiei până la experimentele din vremea celuide-al Treilea Reich. Unele volume din perioada Renaşterii conţineaugravuri reprezentând instrumente de tortură sau scheme ale corpuluiuman. Într-o altă parte a încăperii se aflau volume despre ereziile religioasepentru care fuseseră utilizate multe dintre manualele acelea de tortură. Uncolţ era dedicat alchimiei, altul vrăjitoriei şi al treilea filozofiilor celor maiciudate.
Dracula se opri în faţa unui raft masiv, pe care îl atinse cu o mişcare
