— Aşa ne cere nouă tradiţia, să-i cinstim amintirea.
M-am întors spre călugărul cel bătrân, înăbuşindu-mi pornirea de a-l strânge de gât şi de a-i vedea faţa blândă învineţindu-se.
— Asta-i povestea pe care i-ai spus-o soţiei mele?
— M-a întrebat despre istoria noastră, monsieur. N-am văzut de ce să nu-i răspund la întrebări.
— Şi ce ţi-a răspuns?
Bătrânul surâse.
— Mi-a mulţumit cu glasul ei blând, m-a întrebat care e numele meu, iar eu i-am spus: frère Kiril.
Cu aceasta, îşi încrucişă mâinile deasupra abdomenului. Am avut nevoie de câteva secunde pentru a înţelege vorbele lui şi numele mai greu de recunoscut din cauza accentului francez şi a inocentului frère. Apoi te-am strâns tare în braţe, să nu te scap.
— Ai spus că te numeşti Kiril? Aşa ai spus? Cum se scrie numele acesta?
Uluit, călugărul mi-a răspuns.
— Şi de unde vine numele ăsta? am întrebat, fără a-mi putea stăpâni tremurul din voce. E numele tău real? Cine eşti tu?
Abatele interveni, poate fiindcă bătrânul monah părea de-a dreptul stupefiat.
— 741 —
— Nu e numele lui de botez. Toţi călugării îşi iau alt nume atunci când depun legământul. Totdeauna a existat un Kiril – cineva a purtat mereu numele acesta –, un frère Michel… cel de aici…
— Vrei să-mi spui, am replicat ţinându-te strâns, că a mai fost un frate Kiril înaintea acestuia, şi altul înaintea lui?
— Oh, da, mi-a răspuns abatele, nedumerit şi el de interogatoriul meu. În întreaga noastră istorie, atât cât ne amintim din ea. Suntem mândri de tradiţiile noastre şi nu ne plac lucrurile moderne.
— De unde vine tradiţia asta?
Aproape că ţipasem.
— Nu ştim, monsieur. Aşa a fost întotdeauna la noi.
Am făcut un pas spre el şi aproape că mi-am lipit nasul de al lui.
— Vreau să deschizi sarcofagul din criptă, i-am cerut.
Abatele se trase înapoi, consternat.
— Ce tot spuneţi? Nu putem face aşa ceva!
— Vino cu mine. Ţine! Te-am împins în braţele călugărului care ne fusese ghid cu o zi în urmă şi am adăugat: Te rog să ai grijă de fiica mea.
Te-a luat, nu chiar atât de stângaci cum ar fi fost de aşteptat, iar tu ai început să plângi.
— Haide! i-am spus abatelui.
L-am tras spre criptă şi le-am făcut semn celorlalţi călugări să
rămână pe loc. Am coborât treptele în fugă. În caverna îngheţată, în care fratele Kiril lăsase două lumânări aprinse, m-am întors către abate.
— Nu e nevoie să spui nimănui nimic despre asta, dar eu trebuie să văd ce e în sarcofagul ăsta. Am făcut o pauză, pentru efect, şi am continuat: Dacă nu mă ajuţi, am să abat asupra mănăstirii întreaga forţă a legii.
Mi-a aruncat o privire – teamă? Resentiment? Milă? – şi s-a apropiat fără o vorbă de unul dintre capetele sarcofagului.
Împreună am tras la o parte capacul masiv, suficient cât să putem
— 742 —
privi în interior. Am ţinut lumânarea sus. Sarcofagul era gol. Cu ochii măriţi peste măsură, abatele a tras înapoi capacul, dintr-o mişcare. Am rămas privind unul la altul. Avea trăsături fine, perspicace, de tip galic, care, în alte circumstanţe, probabil că mi-ar fi plăcut enorm.
— Te rog să nu le spui fraţilor despre acest lucru, mi-a cerut pe un ton jos, după care se întoarse şi urcă treptele afară din criptă.
L-am urmat, încercând să mă gândesc la ce trebuia să fac în continuare. Am hotărât să te iau şi să ne întoarcem imediat la Les Bains, asigurându-mă între timp că poliţia fusese alertată. Poate că
Helen decisese să se întoarcă la Paris înaintea noastră – de ce, nu-mi puteam imagina – sau chiar să ia avionul spre casă. Simţeam un bubuit cumplit în urechi, în inimă şi în gât, de parcă sângele îmi urca în gură.
Când am ieşit din nou în curte, unde soarele inunda deja fântâna şi pavajul străvechi, iar păsările cântau, am ştiu ce se întâmplase.
Timp de o oră mă străduisem să nu mă gândesc la asta, dar acum aproape că n-am mai avut nevoie să aud vestea, să-i văd pe cei doi călugări alergând spre abate şi strigându-l. Mi-am amintit că
fuseseră trimişi să caute în afara mănăstirii, în livadă, în grădina de legume, printre pâlcurile de copaci şi pe colţii de stâncă. Tocmai se întorseseră de pe partea abruptă a muntelui şi unul dintre ei arăta spre capătul peristilului, unde cu o zi în urmă stătusem pe bancă
împreună cu Helen, cu tine între noi, privind spre hăul de dedesubt.
