236
— Mulţumesc pentru informaţii.
— Cu plăcere. Mă priveşte plină de speranţă. Nu vrei să mănânci ceva?
Sunt lihnit de foame.
— Nu astăzi.
— N-ai bani?
Scutur din cap.
Îmi face semn să nu plec şi dispare în fundul încăperii. După o clipă revine cu o felie groasă de pâine în mână.
— Poftim. Rămâne pe data viitoare.
Câtă amabilitate. Pâine e caldă, bine dospită şi grunjoasă.
Mmmm.
— Mersi. O să ţin minte.
Nici măcar nu ştiu dacă s-au inventat deja dolarii şi n-am idee cum aş putea s-o răsplătesc pe cârciumăreasă. E o întrebare pe care încă nu i-am pus-o Susannei.
Parcurg repede şi fără probleme drumul de întoarcere. În timp ce urc ultimul deal de dinainte de cascadă, arunc o privire spre poteca pustie care străbate Worthville. Toată lumea e la biserică, nu-i aşa?
Susanna mi-a spus că slujba va dura câteva ore.
Ce-ar fi să mă strecor în sat?
Pedalez de-a lungul potecii care duce la cascadă, apoi ascund bicicleta printre copaci. Mă furişez prin pădure, apropiindu-mă de sat.
Poteca e în continuare pustie. Prin ferestrele de la sala de întruniri se întrezăreşte mişcare. Slujba nu s-a terminat.
Transpiraţia mi-a înmuiat părul şi îmi produce mâncărime pe sub haine. Put ca un vestiar întreg – un miros greu şi acru. Mă retrag la umbra unui copac exact în clipa când dinăuntrul sălii răzbate hărmălaie. Zgomot de bănci care zgârie podeaua din lemn. De copii care ţipă. De botine grele care calcă apăsat şi scârţâit.
Prea târziu ca să scap nereperat. Poate c-ar fi mai bine s-o iau din loc păşind încrezător.
237
O familie iese din sală – soţul, soţia şi doi copii. Sunt îmbrăcaţi în haine sumbre, maro şi gri. Adulţii discută între ei, până ce dau cu ochii de mine.
Îi salut politicos şi dau să plec.
— Dumneata, domnule, strigă bărbatul după mine.
Gata, m-a prins.
— Da?
— Te-ai rătăcit?
— Nu.
Un bărbat înalt coboară bocănind treptele, la braţ cu o femeie scundă şi supraponderală. În spatele lor se înşiră câţiva copii. Soţul se opreşte de cealaltă parte a potecii faţă de mine, îşi împreunează
mâinile şi mă priveşte lung. Soţia, rămasă în urmă, se zgâieşte la mine pe după umărul lui. Din spatele tatălui lor mă studiază un adolescent cu o expresie serioasă pe chip şi o adolescentă cu ochi obraznici.
Susanna îşi face apariţia în pragul sălii de întruniri, cu braţele şi poalele fustei încărcate de copilaşi. Se duce spre locul unde stau bărbatul înalt şi femeia trupeşă şi se uită în direcţia în care se uită şi ei. Mă vede, se cutremură şi-şi fereşte privirea.
Am făcut o greşeală de neiertat.
238
CAPITOLUL 27
O PÂCLĂ STACOJIE
Ce caută Mark aici? A înnebunit?
Îmi simt gura uscată de spaimă. Ziua asta nu se va sfârşi bine pentru mine.
— Eşti străin de oraşul nostru, zice domnul Pratt. Cine eşti şi cu ce treburi pe aici?
— Numele meu este Mark Lewis.
Dogarul nostru vine lângă stăpân.
