— Susanna, niciodată nu i-am auzit certându-se aşa de tare. Tata i-a spus mamei că moara nu merge bine în ultima vreme…
M-am gândit şi eu la asta, deşi nu prea are sens. După emoţia instalării unei noi pietre de moară – adusă tocmai din Franţa –, am fost convinsă că afacerea va înflori. Cine ar fi crezut că închiderea morii pentru câteva săptămâni va avea drept efect alungarea clienţilor?
— … şi mama i-a spus să se ducă la fratele lui şi să-i ceară
provizii.
Domnul Pratt nu şi-a văzut fratele mai mare de când m-am mutat eu aici, adică de aproape opt ani. Domnul George Pratt locuieşte la o distanţă de numai o zi de mers cu şareta.
— Dorcas, poate c-ar trebui să te duci şi tu la coteţul de păsări, cu surorile tale şi cu John.
— N-am de ce. Deborah se poate ocupa de găini şi fără ajutorul meu. Se apropie în fugă de mine. De ce îl urăşte tata aşa de tare pe fratele lui? I-a spus mamei că mai degrabă moare de foame decât să
248
meargă la cerşit la unchiul George.
— Taci, Dorcas.
Protestul meu este pe jumătate prefăcut, căci în realitate sunt curioasă.
— Nu e frumos să bârfeşti, o dojenesc eu.
— Nu e bârfă dacă e adevărat, spune ea şi feţişoara ei se boţeşte de panică. Mama a zis că o să se ducă ea la unchiul Worth să-i ceară
de mâncare. Şi că n-o să-şi lase copiii să flămânzească doar pentru că
tata e prea mândru ca să ceară ajutor.
— Bine, acum chiar că e cazul să te opreşti, Dorcas.
Caut tigaia din fier şi mă minunez de îndrăzneala doamnei Pratt.
Stăpânul pune prea mare preţ pe reputaţia lui pentru a permite ca domnul Worth să fie abordat. Dar oare situaţia o fi atât de proastă
încât să-şi calce pe suflet şi să reia legăturile cu fratele lui înstrăinat?
— Susanna, o să murim de foame?
Aş vrea s-o liniştesc, dar proviziile din cămară sunt pe terminate.
Şi cum grădina are de suferit din cauza căldurii şi a secetei, dacă o schimbare nu va interveni curând, vom fi probabil nevoiţi să
încercăm cu vânătoarea sau pescuitul.
— Părinţii tăi nu vor permite asta. Sunt convinsă că vor rezolva problema.
— Tata i-a spus mamei că unchiul George i-a furat moştenirea.
Ridic mâna ca s-o opresc.
— Termină, Dorcas.
— Unchiul George e hoţ?
— Să nu cumva să te audă tatăl tău că vorbeşti asemenea prostii, spun, turnând aluatul în tigaie.
Pun tigaia pe tăciunii din vatră şi ţipetele încetează în casă.
Dorcas mă urmăreşte din prag cu ochii mari de îngrijorare.
— Susanna, fugi şi ascunde-te. L-am auzit pe tata cum ţi-a strigat numele.
— Mulţumesc.
Înşfac o găleată şi ies în goană pe uşa din spate. Nu mă opresc din 249
alergat până ce ajung în grădină. Furişez o privire printre tulpinile de porumb şi-l văd pe stăpân ieşind din casă şi mergând cu paşi mari către bucătărie. După câteva clipe iese pe uşa din spate și vorbeşte cu Dorcas. Dorcas clatină din apă. Domnul Pratt se uită
insistent prin curte şi porneşte cu paşi apăsaţi spre casă, cu fiica lui urmându-l în tăcere. Mă ghemuiesc şi strâng găleata la piept. Sper că
a renunţat să mă caute.
Ardeii graşi şi castraveţii sunt la îndemână. Îi culeg pe cei mai copţi dintre ei, reflectând între timp la vorbele lui Dorcas. Domnul Pratt nu şi-a vorbit niciodată fratele de bine în prezenţa mea. Dar să
îl facă hoţ? Este o acuzaţie gravă. Domnul George Pratt e fratele mai mare. Era dreptul lui să primească toată moştenirea lăsată de tatăl lor. N-avea cum să fure ceva ce-i aparţine de drept.
Duc găleata la bucătărie şi o aşez pe masa de lucru. Doamna Pratt va dori să mănânce castravete, aşa că scot un cuţit şi un fund de lemn. Când mă aplec peste tăblia plină de tăieturi a mesei, cartea, pe care am ţinut-o până acum adăpostită în buzunar, se loveşte cu un zgomot surd de marginea mesei.
