— Ce-i cu zgomotul ăsta? întreabă stăpânul din pragul uşii.
Fiori reci de teamă îmi cuprind ceafa.
— A zdrăngănit farfuria, răspund eu cu o voce care sună răguşit până şi în urechile mele.
— Ce ai în buzunar?
Mă înghesuie între el şi masă. Cu o mână fierbinte şi scotocitoare, pipăie pe sub fustă şi scoate la iveală cartea, spumegând de furie. Mă
îmbrânceşte de mă întind pe jos.
— De unde ai asta?
Mă holbez la el cu o privire încăpăţânată şi buzele strânse într-un protest mut.
— De unde… de unde ai… mizeria asta? De la tânărul ăla?
Îmi ies din sărite la vederea cărţii mele adorate, cu coperţi din piele, în mâna lui. Mă ridic în picioare clătinându-mă.
— Daţi-mi-o înapoi.
250
O ţine sus, deasupra capului.
— N-ai voie cu aşa ceva la mine în casă.
— Nu o s-o ţin în casa dumneavoastră, mă întind eu după carte.
O aruncă în foc.
— Nu!
Ţipătul meu se prelungeşte în mica clădire într-un ecou prelung și tare. Cadoul primit de la Mark. Urmăresc cu oroare cum flăcările ling coperţile şi îndoaie paginile. Alerg spre vatră, îngenunchez în faţa ei şi întind mâna ca să smulg cartea din foc.
În clipa următoare stăpânul se repede spre mine. Dă cu piciorul în tigaia din fier şi o aruncă din cenuşa vetrei. Tigaia mă loveşte peste braţul întins. Metalul fierbinte îmi arde pielea.
Mă împleticesc în spate şi aterizez în fund, cu ochii holbaţi în șoc la braţul meu.
— Susanna? se aude din prag glasul lui Dorcas.
Stăpânul zice:
— Susanna e bine, Dorcas. Du-te de aici.
— Dar, tată…
— Du-te!
Ridic ochii şi încerc să-mi focalizez privirea, însă o durere cumplită mă orbeşte. Aerul din jurul stăpânului se învolburează
într-o pâclă stacojie, apoi totul se întunecă.
*
Mă trezesc pe podea şi mă uit prin ochii întredeschişi la grinzile din tavan, iar durerea din antebraţ e atât de cumplită, încât simt că-mi pierd minţile.
Mă doare aşa de tare, că nu pot plânge. Ori respira. Ori gândi. Mă
rog la bunul Dumnezeu să pună capăt suferinţei.
Afară, fetiţele ţipă. În bucătărie domneşte liniştea, cu excepţia focului care trosneşte din când în când în vatră. Mă rostogolesc pe o parte şi zac sfârşită de oboseală, cu obrazul lipit de scândurile aspre din podea şi cu praful gâdilându-mi nările. Îmi simt pleoapele cum 251
cad.
Doamne, nu lăsa copiii să mă vadă în halul ăsta.
Spaima lor ar fi mai greu de suportat decât durerea. Mă ridic cu greu în şezut, apoi rămân în poziţia asta ca să-mi trag sufletul şi capul mi se învârte şi gâfâi zgomotos. Camera se clatină cu mine, după care se îndreaptă. Durerea mă învăluie ca un fum. Mirosul ei îmi umple nările, gustul ei îmi umple gura.
Îmi ţin mâna arsă apăsată pe pântec şi privesc disperată spre vatră. Resturile cărţii se odihnesc, făcute cocoloş, în cenuşă. Inima mi se frânge la vederea lor. Cadoul de la Mark. Cartea mea cea frumoasă.
Mă salt împleticit în picioare şi mă îndrept clătinându-mă spre cămară. Cu mâini tremurânde deschid borcanul cu miere şi scurg câteva picături pe rană.
Durerea persistă. Mierea grăbeşte vindecarea, dar nu domoleşte durerea.
Mark are leacuri. Nişte hapuri mici, portocalii. O să mă duc la el.
Mă grăbesc să pornesc pe poteca bine cunoscută şi sar prin apă pe partea cealaltă a cascadei.
