— OK, e timpul să-ţi servesc o lecţie despre relaţiile din secolul al douăzeci şi unulea. O iau în braţe şi o aşez în poală pe cât de confortabil se poate, cel puţin pentru moment. Punctul unu: mi-e mult mai uşor să mă descurc cu bunicii decât cu părinţii.
Râde.
— E cuviincios să şed în poala ta?
— E în regulă. Putem să ne ţinem de mână, să ne îmbrăţişăm, să
ne sărutăm, dar nu cu prea mare pasiune – toate astea sunt în regulă
aici.
— Şi de faţă cu părinţii tăi?
— Cred că de faţă cu ai mei va trebui să ne mulţumim să ne ţinem de mână. Mai ales când vine vorba de mama.
396
— Mark, zice ea, apoi tace. Îşi încreţeşte fruntea, semn că gândeşte intens. Se uită la mâinile noastre împreunate pe genunchiul ei. Eu nu sunt obişnuită cu asemenea manifestări deschise de afecţiune. Nu ştiu dacă mă voi simţi în largul meu cu ele.
— Hei, nu-ţi face griji. Doar suntem o echipă. Ceea ce facem va trebui să ne convină amândurora.
Stă lipită de pieptul meu şi se relaxează.
— Nu vreau să fii dezamăgit dacă îmi va lua mult timp să mă
adaptez.
— Niciodată, îmi apăs eu buzele pe părul ei.
Miroase a trandafiri.
— Ce-ar fi să facem aşa? Eu o să mă ocup de posibilităţi şi tu de limitări.
— Limitări şi posibilităţi. O diviziune corectă a muncii. Zâmbeşte cu capul lipit de pieptul meu. Mark, sunt aşa de recunoscătoare…
— Termină, te rog.
Îi strâng şi mai tare în braţe corpul fragil. La naiba. Când suntem împreună, mă simt puternic şi de neînvins, ca şi cum împreună am putea trece peste orice obstacol.
— Te iubesc, Susanna, eşti aici, eşti în siguranţă şi tot ce a fost a rămas în urmă. OK?
— OK, oftează ea fericită. Şi eu te iubesc.
Aud scaunele târşâite afară, pe verandă. Văd umbrele bunicilor mişcându-se când se ridică. E timpul să o duc pe Susanna la clinică.
Dar ne mai rămâne încă o clipă de împărţit – numai noi doi.
— Îmi pare rău pentru cursă, îşi freacă ea obrazul de obrazul meu.
Îmi pare rău că nu ai câştigat.
— O, ba am câştigat, îi răspund eu zâmbind, şi e cea mai mare victorie din viaţa mea.
397
NOTA AUTOAREI
Am început documentarea pentru Cascada Şoaptelor cu şase ani înainte de a aşterne primul cuvânt.
Carolina de Nord este un loc extraordinar pentru cei care, la fel ca mine, iubesc istoria. La mică distanţă de casa mea se află zeci de locuri istorice – precum şi câteva dintre cele mai bune muzee din tot statul. Am păşit prin grădini reconstruite şi pivniţe mucegăite, m-am cocoţat prin case din perioadele colonială şi federalistă şi am urmărit reconstituiri de lupte cu flinte şi de lucru la morile de porumb. La North Carolina History Museum am probat costume de epocă, am dansat un dans popular şi am studiat modul corect de preparare a ceaiului.
După atâtea vizite, curiozitatea de a afla mai multe a venit ca ceva normal. Am găsit un exemplar al cărţii Women’s Life and Work în the Southern Colonies de Julia Cherry Spruill şi m-am cufundat în examinarea vieţii deosebit de grele pe care o duceau în secolul al XVIII-lea femeile sudiste. Mulţumită cercetărilor meticuloase întreprinse de Spruill şi notelor ei de subsol laborioase, am putut explora dificultăţile cu care femeile din Sud s-au confruntat în materie de educaţie, locuri de muncă, credinţe şi practici religioase, căsătorie, copii, îngrijirea casei, cultură şi probleme legale.
În timp ce parcurgeam un capitol dedicat delictelor şi pedepselor, am dat pentru întâia oară peste informaţii privind tratamentul inuman la care erau supuse fetele angajate cu contracte de ucenicie.
Din acele pagini s-a născut personajul Susanna Marsh.
Cu toate că satul în care trăieşte Susanna – Worthville, NE – este unul fictiv, locurile din lumea lui Mark (Umstead State Park, reţeaua 398
de drumuri verzi din Raleigh, complexul guvernamental statal) sunt reale. La fel ca Mark, şi eu am intrat în clădirea Arhivelor Statului pentru a examina aceleaşi surse primare vechi de două secole: testamente, arhivele tribunalelor, ziare, certificate de căsătorie şi contracte de ucenicie.
Printre aceste documente vechi nu am găsit decât puţine scrise de servitoare; la vremea aceea, rareori se întâmpla ca acestea să poată
scrie suficient de bine pentru a lăsa în urmă jurnale. Totuşi, poveştile lor le-am aflat din alte surse istorice, ca de exemplu din articole de ziar ce relatau despre fuga unora dintre ele, din legile care încercau, în chip inadecvat, să le ofere protecţie în faţa stăpânilor, şi din scrisorile şi jurnalele membrilor din înalta societate pe care îi serveau. Din aceste surse m-am inspirat pentru a crea viaţa pe care am presupus că ar fi putut să o ducă Susanna într-un orăşel ce exista la acea vreme în apropiere de Raleigh.
Pentru mai multe informaţii cu privire la traiul şi munca servitoarelor cu contract de ucenicie, precum Susanna Marsh, vă rog să
accesaţi
