— Nu văd altă posibilitate.
Lovitura puternică pe care i-o aplică fata îl luă prin surprindere. Rămaseră amândoi o clipă nemișcați; apoi, cu un strigăt, Catherine se eliberă din braţele lui. Nu pierdu mult timp cu închiderea nasturilor şi aranjarea hainelor.
Apoi se întoarse spre el şi, cu mâinile pe şolduri, cu pieptul tresăltând, îl privi dispreţuitor. Marcus se uita la ea ţinându-şi mâna la maxilarul lovit.
— Am meritat asta? o întrebă el printre dinţi.
Ea îl străfulgeră cu privirea. Nici nu-şi închipuia cât de aproape fusese de a realiza ceea ce voia. Trupul ei îl dorea cu disperare, cu toate că ea ştia cine este el şi ce reprezintă.
Amantă. Acest cuvânt o adusese cu picioarele pe pământ.
El era căsătorit cu Catalina, sau cel puţin aşa credea, dar asta nu-l oprea să dorească o altă femeie. Asta era ea pentru 117
el, o pasiune trecătoare, o potenţială amantă.
— Ei? întrebă Marcus.
— Nu mă încurc cu bărbaţi însuraţi.
— La naiba, Cat, eu nu mă simt căsătorit. Nu mi-am văzut soţia de trei ani.
— Eu sunt o femeie respectabilă. Dacă mă compromiţi, nu mă va mai lua de soţie niciun bărbat.
— Te voi lua eu.
— Adevărat? Nările ei începură să freamăte. Tot aşa ca şi pe Julia Bryce?
— Nu, la naiba. Nu mă gândesc la tine în acest fel.
— Oare n-a fost şi ea o fată virtuoasă cu câtva timp în urmă?
— Ea şi-a ales acest drum în viaţă şi nu am de gând să iau păcatele ei asupra mea. Femeile ca ea îşi vând trupul pentru bani. Tu eşti prea lipsită de experienţă, Cat, ca să înţelegi.
Când Marcus se ridică, ea făcu un pas înapoi.
— Cat...
— Nu! Dacă ar fi atins-o, s-ar fi luptat cu el. Ochii i se umplură de lacrimi; nu pentru ea, ci pentru Amy. Deci aşa o sedusese el pe sora ei. Biata Amy nu avusese nicio şansă.
Numai gândul la legătura lor o făcu să se înfioare. Îi păru rău că nu-şi amintise înainte ca el s-o sărute.
— Hotărăşte acum, zise ea, dacă continuăm ceea ce am început. Nu am de gând să mai joc rolul Catalinei dacă nu încetezi seducţia. Îţi vorbesc foarte serios, Marcus.
— Crezi că am vrut să te seduc? Dacă aşa gândeşti, nu ştiu care dintre noi a început acest joc. Îşi trecu o mână prin păr. Erai la fel de înfierbântată ca mine.
Ea ignoră remarca.
— Asta nu înseamnă mare lucru.
— Zău? O privi pe sub gene.
— Se presupune că sunt soţia ta. Tu ai fost cel care a spus că trebuie să lăsăm impresia că dragostea noastră este ceva ieşit din comun.
— Da, şi ce-i cu asta?
— Nu este numai asta. Nu vreau să fiu umilită de un bărbat care are relaţii cu alte femei. Nu vreau ca lumea să
118
mă compătimească sau să râdă de mine, chiar dacă joc doar un rol.
— Înţeleg, zise el. Nu te pot avea, dar nu pot avea nici alte femei. Asta vrei să spui?
— Da.
— Şi cât timp ai de gând să mă ţii aşa, Cat?
— Cât timp vrei să joc rolul soţiei tale.
Nu mai rostiră niciun cuvânt, dar Catherine înţelese că
vorbele îşi atinseseră ţinta.
Marcus se sui pe capra trăsurii, în pofida ploii puternice care se aşternuse încet dar sigur peste oraş. Lângă el se afla vizitiul, înfăşurat într-o manta de ploaie. Marcus îşi închipui ce putea gândi omul: că stăpânul lui are probleme cu soţia.
Aşa gândeau servitorii de obicei. Niciun domn nu alerga, pe o asemenea ploaie, numai de plăcere sau că drumul spre Hampstead ar fi un mijloc care să-l elibereze de dorinţele neîmplinite.
Catherine. Ce mult se înşelase în privinţa ei. Trebuia să-şi închipuie că dincolo de înfăţişarea ei fragilă ea era curajoasă
