207
— Ce vei face?
— Dacă nu mă înşel, ştii ce avem de făcut.
Aceste cuvinte îi năruiră toate speranţele.
Marcus ieşi din casă, privindu-şi ceasul. Îşi făcuse datoria.
Totul decursese aşa cum sperase el. Balul va continua până
în zori, dar el avea alte drumuri de făcut.
Acum era momentul să se gândească la propria-i satisfacţie.
Marcus fluieră uşor şi trăsura lui opri la marginea trotuarului.
— Mergem în Hampstead, îi spuse Marcus vizitiului şi sări în trăsură.
Pe drumul spre Hampstead se gândi la ceea ce-i spusese Peter Farrel, în sala de biliard. Subiectul fusese o vendetă în stil spaniol, iar Marcus făcuse tot posibilul pentru a-l convinge că nu putea fi nimic adevărat. În acel moment, Peter îi oferise propria-i interpretare a evenimentelor.
— În acest caz, o să fiu mai atent cu cei din jurul meu.
— Adică?
— Cine va avea cel mai mult de câştigat dacă se întâmplă
ceva cu tine şi cu soţia ta?
— Nu cred că te referi la Penn! Când îşi dădu seama că
Peter la el se referise, Marcus îl întrebă: Dar despre celelalte morţi ce poţi să-mi spui? Şi despre Freddie Barnes?
— Ah! Totul este foarte clar. Celelalte morţi n-au avut decât rolul de a alimenta zvonurile despre vendetă. Pe scurt, dacă se întâmplă ceva cu tine şi cu soţia ta, nimeni nu l-ar suspecta pe moştenitorul tău.
— Eşti sigur? Oricum, el a angajat pe altcineva să facă
acest lucru.
Conversaţia se sfârşise brusc, pentru că apăruseră
Tristram şi prietenii lui. Marcus nu şi-l putea închipui pe Penn în rolul unui ucigaş. Fratele lui vitreg nu era un sfânt, dar rămăsese o persoană onorabilă. Penn ar fi avut ocazia să
fure totul cât fusese el la război, dar n-o făcuse, ba chiar se îngrijise de tot ce i se lăsase în grijă. La întoarcere, Marcus îşi găsise moşiile mai prospere decât le lăsase.
208
Lăsă la o parte teoria lui Farrel şi se gândi la Catherine.
Ştia că ea va participa la o serată dată de familia Lowrie şi se decise s-o vadă. Voia să vorbească în particular cu Catherine.
Fusese la avocatul lui şi aflase că nu putea fi vorba în cazul lor nici de anulare, nici de divorţ, englezesc sau scoţian. Nu puteau desface ceea ce îi unise. Avocatul îi râsese în faţă
când Marcus îi povestise despre un presupus amic, fără a da nume, care fusese forţat să se căsătorească cu o femeie, luând-o drept alta, care când descoperise greşeala nu numai că trăise cu ea ca soţie, dar îşi exercitase şi drepturile conjugale.
Părăsise cu inima uşoară cabinetul avocatului. El şi Catherine erau căsătoriţi legal. Poate că nu era mariajul pe care şi-l doreau, dar cu timpul puteau obţine ceva. Acum nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să o convingă şi pe Catherine.
Păcat că nu rămăsese însărcinată. Asta ar fi rezolvat toate problemele lor.
Catherine nu se mai putea concentra. Ar fi vrut să plece acasă, dar nu intenţiona să strice petrecerea, mai ales că
unul dintre invitaţi ar fi trebuit s-o conducă cu trăsura. Ea venise la petrecere cu domnul Dearing, cel pe care Emily îl considera bărbatul perfect, dar pe care nu-l mai putea desprinde de o individă blondă şi masivă. Biata Emily fusese teribil de dezamăgită.
Catherine mai ieşise în grădină, dar de data asta se hotărî să plece fără să facă vâlvă. Se scuză faţă de Emily şi se strecură pe uşa din faţă.
Cu toate că era întuneric, traversă pajiştea fără teamă şi ajunse la cărăruia care o ducea spre casă. Nu mai avea mult de mers şi nu era singură în parc, unde rămăseseră câteva perechi de îndrăgostiţi, ba chiar şi nişte tineri, la un fel de picnic prelungit. Zgomotele făcute de aceştia slăbiră în intensitate, pe măsură ce ea se îndepărta pe cărăruia care ducea la casa ei. Se aşternu o linişte, care brusc i se păru apăsătoare. Încetini pasul şi, la un moment dat, se opri. Ceva nu era ca de obicei. Ar fi trebuit să se audă un ţipăt de 209
pasăre, un lătrat de vulpe, o pasăre de pradă alergându-şi victima sau vreo pisică domestică în căutare de şoareci. Dar nu auzi nimic.
Strânse pistolul în mână şi păşi pe cărare. Nu prea treceau patrule ale poliţiei prin acele locuri, de obicei se duceau în zonele mai puţin populate.
Undeva în faţa ei auzi nişte sunete slabe. Ea ridică pistolul şi aşteptă. Trebuia să se mişte înainte ca acea persoană să-i taie calea. Adunându-şi tot curajul, o porni printre copaci.
Inima îi bătea cu putere şi când văzu la distanţă contururile casei, abia mai respira. Cu fustele prinse într-o mână şi cu pistolul în cealaltă, se trase într-o parte când văzu o formă
întunecată care ieşi din întuneric în întâmpinarea ei.
— Marcus! M-ar speriat! Puse pistolul înapoi în buzunar.
