— Da, zise ea. O, da, Marcus.
Catherine se simţi pătrunsă. Marcus rămase câteva secunde nemişcat, dându-i timpul necesar să se adapteze trupului lui, dar gemetele ei îl făcură să-şi piardă controlul.
O trase tot mai aproape şi se mişcă în interiorul trupului ei, oferindu-i ceea ce-şi dorea. Catherine fu cuprinsă de fiori.
Când îi simţi trupul încordat şi apoi zguduit de cascadele de plăcere pe care i le produsese, Marcus dădu frâu liber propriei pasiuni până când rămaseră amândoi încleştaţi, aşteptând să-şi recapete respiraţia.
Trecură câteva secunde până când îşi dădu seama că
trăsura se oprise. Catherine se uită pe geam şi văzu că
ajunseseră la Heath House. Gemu şi se eliberă din braţele lui. Nu putea crede că fusese atât de nesocotită, încât să facă
dragoste în trăsură.
— Nu, zise Marcus strângând-o la piept. Vreau să-mi petrec noaptea cu tine. Nu, nu aici. Vino cu mine în casa pe care am închiriat-o.
Totul se desfăşura prea repede. Ar fi vrut să-i spună că va veni, dar nu era prea sigură de ceea ce simţea, de ceea ce gândea despre el.
— Nu pot, se trezi ea spunându-i. Apoi, se ridică şi începu să-şi aranjeze hainele. Marcus nu comentă refuzul ei. Nu dorise ca lucrurile să decurgă astfel, dar dacă tot se petrecuseră, ar fi vrut ca ea să reacţioneze ca o femeie normală. El intenţiona s-o trateze ca pe o femeie onorabilă şi nu s-o pună în postura de a se strecura ruşinată după ce făcuseră dragoste. Lui nu-i era ruşine.
Nici nu mai apucă să-i spună ce discutase cu avocatul.
Dacă ea nu simţea nevoia să fie alături de el, nu mai avea rost să insiste.
212
Marcus coborî din trăsură, îi dădu mâna şi o conduse la uşa din spate. Luă cheia de la ea, descuie, apoi i-o returnă.
— Ce s-a întâmplat, întrebă Catherine?
— Eşti supărată pe mine?
— Nu, nu sunt. Nu de mânie era vorba. Ea nu-şi pierduse niciodată controlul şi-şi trăise viaţa conform propriilor ei reguli. De astă dată simţea că riscă să şi-l piardă.
— Cum rămâne cu vizita pe care ţi-am sugerat-o?
Marcus ezită.
— Ce vizită?
— Dacă te hotărăşti să vii, te aştept acolo.
Rămaseră
privindu-se.
Catherine
ţinea
buzele
întredeschise. Marcus lăsă capul în jos s-o sărute, dar ea intră repede în casă.
CAPITOLUL 26
Focul era aprins şi carafa cu vin pregătită. Marcus dorise ca totul să fie bine pregătit pentru ca ea să înţeleagă că
fusese aşteptată. Îşi repetă, a câta oară, că nu trebuia să se mai arunce asupra ei ca un animal în călduri, ci să fie blând şi reţinut, aşa cum îşi dorea ea. Trebuia să înceapă cu un pahar de vin, să mai discute, apoi să mai bea unul, să-i sărute mâna şi buzele, şi apoi dacă ea va vrea... Dacă va veni, se hotărî să n-o mai şocheze cu pasiunea lui nestăvilită.
El nu mai curtase vreo femeie până atunci. Oare era bine cum se gândise să procedeze?
Trecuse aproape o oră până când Marcus înţelese că fata nu va veni. Dacă ar fi fost vreunul dintre partizanii ei, l-ar fi tratat cu mai multă atenţie. Catherine le dedicase partizanilor întreaga ei viaţă – erau propriile ei cuvinte. Îşi turnă un pahar cu vin şi-l bău cu înghiţituri lungi. Dintr-o dată simţi că se sufocă. Înşfăcă pelerina, şi-o aruncă pe umeri şi ieşi din casă. Pajiştea era întunecată. La un moment dat i se păru că aude sunete slabe. În dreapta trosni o creangă. Ramurile de deasupra capului se zbăteau din cauza vântului care bătea dinspre Marea Nordului, aducând ploaie 213
şi ceaţă. Marcus se admonestă pentru imprudentă, apoi se întoarse când auzi ceva care aducea a oftat sau geamăt.
— Cat?
Umbra din dreapta făcu o mişcare spre el şi-i căzu în braţe. Începură să se sărute cu disperare. Se sărutară la nesfârşit, bucurându-se unul de celălalt. Nu ţineau seama nici de ploaia care cădea fără încetare, nici de veşmintele lor ude.
Se desprinseră din sărutul acela pătimaş, apoi începură să
râdă. Ea vorbea în şoaptă, Marcus de-abia o auzea.
— Nu ştiu ce-i cu mine, Marcus Lytton. Mă faci să simt lucruri despre care nici n-am ştiut că există, sau, poate, n-am fost conştientă că doream să le simt.
— Ce te fac să simţi, Cat?
