Amestecat cu mireasma ca de brutărie a melasei şi a cerealelor, cu aroma de mosc a cailor, dădea interiorului un aer tihnit pe care, spre mirarea ei, Julia l-a găsit foarte plăcut.
În timp ce-i arăta locul, Fletcher i-a explicat că la conacul Blackwood se creşteau cai pursânge şi cai de viteză, pentru curse şi spectacole. Animalele aveau înzestrări extraordinare şi proveneau din familii celebre. În anii lui de glorie, spunea veterinarul, conacul Blackwood deţinuse optzeci dintre cele mai bune cabaline născute pe teritoriul statului, printre ele numărându-se şi cel mai faimos armăsar al său, Blue Venture. Julia nu pricepea toate lucrurile despre care-i vorbea el, dar îi aprecia bunăvoinţa de a o educa. Ea nu ştia sigur decât că fiecare cal pe care-l vedea era mai frumos decât cel de dinainte. Şi nu-i venea să creadă că toţi îi aparţineau ei.
Când au ajuns la capătul culoarului central, Fletcher a intrat în ultima boxă. Animalul dinăuntru a nechezat şi s-a întors către el, cu nările fremătând. Era negru ca noaptea, cu o coamă lucioasă şi o coadă ce atingea podeaua. Julia s-a uitat pe deasupra uşii, câtă vreme calul a adulmecat cămaşa şi părul lui Fletcher, apoi şi-a lipit nasul de gâtul lui, precum un căţeluş uriaş. Bărbatul a râs, scărpinând gâtul şi obrajii calului cu ambele mâini. Era clar că ţineau unul la celălalt.
— Ea e Bonnie Blue, a spus Fletcher. Pe scurt, Blue. E cea mai bună
fătătoare a ta şi cea mai valoroasă dintre iepe.
Animalul necheză iar.
— Ce-ar fi să intri şi s-o saluţi?
— Cine? a întrebat Julia. Eu?
Fletcher i-a zâmbit larg, aruncând o privire peste umărul ei, ca şi cum ar fi căutat pe cineva.
— Nu văd pe nimeni altcineva aici. Nu-ţi face griji, e blândă ca un mieluşel.
Julia a tras adânc aer în piept, a ridicat zăvorul şi a intrat în boxă.
Nu-şi dorea nimic mai mult decât s-o mângâie pe Bonnie Blue, dar trecuse multă vreme de când se apropiase ultima oară de un cal şi ştia că ei pot simţi frica.
— Întinde mâna, cu palma în sus, aşa, i-a zis bărbatul, arătându-i
125
cum să facă.
Tânăra a întins mâna şi Bonnie Blue i-a mirosit palma, apoi şi-a frecat capul de braţul lui Fletcher.
— Nu cred că mă place, a spus Julia.
— Sigur că te place, nu-i aşa, fetiţo? Ia uite!
Bărbatul a făcut un pas înapoi şi a rămas pe loc în faţa calului.
— Salută, Blue!
Bonnie Blue şi-a ridicat piciorul din faţă şi l-a întins către Fletcher.
Acesta i-a apucat copita cu o mână şi a scuturat-o, ca şi cum ar fi strâns laba unui câine. Julia a scos un sunet de uimire.
— Uau! Cum ai învăţat-o asta?
Bărbatul a dat drumul copitei şi a scărpinat-o pe Blue între ochi.
— A fost uşor. E isteaţă. Toţi sunt. Dar Claude nu s-ar bucura dacă
ar şti că o învăţ trucuri, aşa că să rămână micul nostru secret.
— Ok. Dar de ce s-ar supăra?
— Pentru că poate fi periculos, dacă nu ştii ce faci. Ce-ar fi s-o scarpini şi să vă cunoaşteţi mai bine? La urma urmei, e a ta acum.
Julia şi-a aşezat mâna pe gâtul lui Bonnie şi a zâmbit, inspirând minunatul parfum ca de mosc al iepei. Pielea ei era la fel de netedă şi de mătăsoasă pe cât părea. Blue a încetat să-l mai dezmierde pe Fletcher şi s-a uitat la Julia cu ochi curioşi. Apoi şi-a lipit botul de urechea fetei şi a adulmecat-o, făcând-o să simtă atingerea nasului ei de culoarea tăciunelui şi a buzelor calde, ca de catifea. A răsuflat cu putere pe gâtul Juliei, zbârlindu-i părul şi dându-i fiori. După care i-a lovit zdravăn umărul cu capul ei mare, fiind cât pe ce s-o răstoarne.
Fletcher a izbucnit în râs.
— Gata! Tocmai ai primit aprobarea lui Bonnie Blue.
Julia a zâmbit, trecându-şi degetele prin coama lui Blue.
— Nu cred că am văzut vreodată un cal mai frumos.
— E specială, asta-i sigur. Iar mânjii ei sunt întotdeauna fără cusur.
Bărbatul a trecut lângă iapă.
— Vino încoace, vreau să simţi ceva!
I-a luat mâna Juliei, a aşezat-o pe pântecele lui Blue şi a împins.
Ceva a răspuns împingând la rândul lui. Apoi burta iepei s-a mişcat şi a tresărit, ca o minge de cauciuc. Julia a tras brusc aer în piept, retrăgându-şi mâna.
126
— Ce-a fost asta?
