Chiar în clipa aceea, ceva bufni şi străbătu în fugă tavanul de deasupra capului ei. Tânăra se uită în sus. O nouă bufnitură, mai puternică, o făcu să tresară. Se auzi un scrâşnet, ca şi cum un animal ar fi ros firele din zidurile de la etajul al doilea. Trebuie să scap de şobolanii ăia, se gândi ea. Îşi roti încă o dată ochii prin încăpere, după
care hotărî să meargă la culcare. Era epuizată, iar povara a tot ce avea de făcut şi tot ce avea de lămurit se aşeza asupra ei, parcă prinzând-o în lanţuri.
131
Capitolul 11
Lilly
După ce Lilly fugise din cortul cu ciudăţenii, Merrick o târî înapoi la tren şi o încuie în baie, ca s-o pedepsească pentru că se lăsase văzută de localnici pe gratis. Tremurând din cap până în picioare, având mâinile, faţa şi părul mânjite cu rahat de câine, fetiţa vomă în toaletă, apoi se aşeză pe capacul închis şi plânse în hohote. Duhoarea era copleşitoare şi nu se putea opri din icnit. După ceea ce păru a fi o veşnicie, se auziră paşi intrând grăbiţi în vagon şi cineva deschise uşa.
Era Glory.
— Oh, Doamne! zise femeia. Eşti bine?
Lilly dădu din umeri şi se ridică de pe vasul de toaletă, cu ochii umflaţi şi cuprinşi de usturime.
— Ţi-a făcut Merrick ceva?
Fetiţa scutură din cap.
— Haide! îi spuse Glory. Să te curăţăm. Am afară găleţi cu apă.
Înşfăcă un halat de baie, o cârpă pentru spălat, prosoape şi o bucată de săpun, după care o conduse pe Lilly afară, în spatele vagonului, unde nu puteau fi văzute de nimeni. O ajută să-şi scoată
rochia murdară de prinţesă, îi dădu cârpa şi săpunul, apoi se uită cu tristeţe la fetiţa care-şi freca faţa şi mâinile.
— Îmi pare foarte rău că ai păţit una ca asta, zise Glory. Jur că n-am mai văzut niciodată mocofani purtându-se aşa. Erau atât de…
sălbatici.
Un nod fierbinte se formă în gâtul lui Lilly, dar lacrimile ei secaseră.
— E vina mea, spuse ea. Mama avea dreptate. Sunt un monstru.
— Nu! răspunse Glory, pe un ton ferm. N-a fost vina ta. Au răsturnat-o pe Dina şi au aruncat cu hotdogi pe jumătate mâncaţi în Belinda. Sunt pur şi simplu nişte puşti oribili şi proşti, pe care nu-i duce mintea la mai mult. Îţi dau cuvântul meu că expoziţia de ciudăţenii nu e întotdeauna aşa. Dacă ar fi, n-aş accepta să mai am de-a face cu ea.
Lilly nu ştia ce să zică. Nu conta dacă expoziţia de ciudăţenii era
132
aşa sau nu. Ea nu voia să mai apară vreodată în ea. Iar faptul că n-avea de ales o făcea să-şi simtă corpul lent şi greoi, ca şi cum mâinile, picioarele şi inima i s-ar fi transformat în piatră. Îşi spălă părul şi îl şterse cu un prosop, prea obosită ca să gândească dincolo de următoarele câteva minute.
Glory o ajută să îmbrace halatul, pe urmă se lăsă în genunchi, ca să-i suflece mânecile. O privi pe Lilly cu lacrimi în ochi.
— Îmi pare rău că nu te-am apărat. Am spus că o s-o fac şi n-am reuşit. Sper că ştii că ţin cu adevărat la tine şi că o să încerc să fac o treabă mai bună de acum înainte.
Lilly îşi muşcă buza şi nu scoase o vorbă. Între şocul provocat de ceea ce se întâmplase în cortul cu ciudăţenii şi felul în care o privea Glory, avea senzaţia că e la un pas să se topească ori să cadă grămadă
în iarbă. Se simţea copleşită.
— Vreau acasă! strigă ea şi un hohot îi izbucni din gât.
Chipul lui Glory se frânse şi femeia îşi întinse braţele. La început, Lilly şovăi, apoi se prăbuşi în îmbrăţişarea lui Glory, cu umerii zvâcnind. Aceasta o strânse la piept, legănând-o cu blândeţe înainte şi înapoi.
— O să fie bine, scumpo! îi spuse ea. Totul o să fie în regulă. Îţi promit.
O mie de trăiri diferite o năpădiră pe Lilly, printre care uimirea, uşurarea şi efectul liniştitor al îmbrăţişării lui Glory. Îi amintea de momentele în care se cuibărea lângă pisicuţa ei iubită, Abby, doar că
acum căldura şi confortul păreau de două ori mai puternice. Puţin câte puţin, încetă să mai tremure. Şi, chiar dacă era prea obosită ca să
mai plângă, ochii i se umplură de lacrimi. Deci aşa se simţea cineva când era îmbrăţişat de o altă persoană. Şi poate, poate că aşa se simţea cineva când era iubit.
În noaptea următoare, Merrick insistă ca Lilly să stea lângă el pe platforma din afara vagonului, în timp ce trenul de circ călătorea spre următoarea oprire. Când bărbatul o sili să iasă pe uşa dintre vagonul lui şi următorul, fetiţa se apucă de balustradă, dârdâind şi agăţându-se din toate puterile, convinsă că el avea s-o azvârle jos, asta deşi Glory o asigurase că Merrick n-ar face niciodată vânt cuiva pentru
133
care a plătit bani buni. Apoi, pe măsură ce se apropiau de marginea următorului oraş, Merrick arătă spre casele cu ferestre acoperite de scânduri şi spre săracii care stăteau la cozi în faţa bisericilor, pentru a primi ajutoare. Avu grijă ca micuţa să vadă semnul ÎNCHIS, afişat pe uşile depozitelor, şi vagabonzii de pe lângă şinele de cale ferată: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, strânşi în jurul focurilor aprinse în pubele.
— Lumea moare de foame, zise el. Deci, poate ar fi cazul să-ţi aminteşti cât de bine îţi merge ţie. Promisiunea a trei mese pe zi e principalul motiv pentru care unii oameni se alătură circului în ziua de azi.
În dimineaţa de după spectacolul din Massachusetts, în timpul căruia Lilly reuşise să-şi ducă numărul până la capăt fără să fugă din cort şi fără să se arunce cu nimic în ea, Merrick chemă un taxi pentru ea, Glory şi el. Când Lilly întrebă unde aveau să meargă, bărbatul răspunse că voia să-i arate un loc numit spitalul de stat din Danvers.
