Moștenitorii nu schițară niciun gest, nici măcar nu clipiră.
— Așadar, întrucât nu există două seturi de indicii identice, după cum spune testamentul, poate că fiecare set e doar un fragment din același mesaj.
Cu cât punem mai multe indicii cap la cap, cu atât șansele noastre de a găsi criminalul și de a câștiga jocul cresc. Și, bineînțeles, moștenirea va fi apoi împărțită în mod egal.
Sydelle Pulaski ridică mâna ca o școlăriță:
— Și cum rămâne cu indiciile care sunt chiar în textul testamentului?
— Da, domnișoară Pulaski, toată lumea ar aprecia dacă ne-ați da o copie a testamentului, răspunse Theo.
— Ei bine, asta cu împărțitul în mod egal nu mi se pare cinstit. Eu sunt singura care s-a gândit să ia notițe, continuă Sydelle și se întoarse spre grup cu o sprânceană ridicată întrebător deasupra ochelarilor cu rame încrustate cu strasuri roșii.
Poza triumfătoare a secretarei fu prea mult pentru domnul Hoo.
Bombănind, cât să-l audă toată lumea, se ridică de la masă și trânti pe tejghea caietul cu notițele Sydellei.
— Hoțule! țipă secretara și se repezi spre caiet, mai-mai să cadă de pe scaun. Hoțule!
— Nu l-am furat eu! explică domnul Hoo indignat. L-am găsit pe o masă în restaurant, azi-dimineață. N-aveți decât să nu mă credeți, nu-mi pasă.
Notițele astea, pe care ni le tot fluturi pe la nas, n-au nicio valoare. Partenera mea știe să stenografieze și spune că nu sunt decât niște mâzgăleli indescifrabile. Păsărească!
VP - 64
— De-a dreptul păsărească! întări Grace Wexler. Mă rog, a folosit simbolurile standard de stenografie, dar nu îmbinate în cuvinte.
— Hoațo! strigă din nou Sydelle, acuzând-o de data asta pe doamna Wexler. Hoațo! Pungașo! Criminalo!
— Sydelle, nu… spuse Angela cu o voce moale, fără să ridice privirea de pe D-ul pe care-l broda.
— N-ai cum să-nțelegi, Angela, ce știi tu cum e să fii…
Vocea lui Sydelle se stinse. După câteva clipe, însă, își reveni și începu să
arunce asupra dușmanilor ei, a tuturor, vorbe șfichiuitoare:
— Cui îi pasă, măcar cât negru sub unghie, de Sydelle Pulaski? Nimănui, vă zic eu! Nu mă prostiți voi pe mine așa ușor! Știam eu că nu pot să am încredere în niciunul dintre voi. N-aveți cum să citiți notițele mele pentru că
sunt scrise în poloneză!
În poloneză?!?!
•
Când se făcu din nou liniște, domnul Hoo propuse să i se ofere lui Sydelle Pulaski o parte din moștenire ceva mai mare decât a celorlalți, în schimbul transcrierii în engleză a însemnărilor stenografiate.
— Vă repet, nici eu, nici partenera mea n-am furat notițele, mai spuse el.
Și, dacă cineva are de gând să ne suspecteze de crimă, mai bine s-o lase baltă, amândoi avem alibiuri de nezdruncinat!
Doug fu cât pe-aci să se înece cu croasantul. Dacă se ajungea la verificat alibiuri, or să afle unde fusese el în noaptea crimei. Pe peluza casei Westing.
Domnul Hoo continuă:
— Și, ca să vă dovedim nevinovăția noastră, eu și partenera mea am decis să vă dezvăluim indiciile noastre.
— O clipă, domnule Hoo, îl întrerupse judecătoarea Ford, ridicându-se.
Venise vremea să vorbească, înainte ca lucrurile să scape de sub control:
— Aș vrea să vă reamintesc că orice persoană este considerată inocentă
până la proba contrarie. Suntem liberi să le împărtășim sau nu celorlalți indiciile noastre, fără ca asta să implice vinovăție în vreun fel. Propun să
amânăm luarea oricărei decizii până când vom cerceta problema îndeaproape și până când toți moștenitorii vor fi prezenți. În orice caz, întrucât ne-am adunat aici, aș dori să adresez o întrebare grupului. Și poate că și alții au întrebări.
Cu toții aveau întrebări. Atenți să nu-și dezvăluie strategia de joc, moștenitorii hotărâră să scrie întrebările pe hârtie, fără să se semneze. Doug adună biletele și i le înmână lui Theo, care le citi în fața tuturor:
— Cine dintre cei prezenți are un geamăn?
Nimeni nu răspunse.
VP - 65
— Care este numele adevărat al Țestoasei?
Întrebarea era a lui Doug Hoo care plănuia să lipească în lift un alt anunț
