Domnul Hoo zâmbi. Angela se oferi să ajute.
— Angela dragă, dar ai probă pentru rochie după-amiază, îi aminti Grace, și avem atâtea de făcut pentru petrecerea de sâmbătă.
Buf, buf, buf! Sydelle Pulaski își făcu apariția:
— Mă simt mai bine, mulțumesc, doar puțin amețită. Doamne, ce întorsătură teribilă!
•
După ce-și reveni din teribila întorsătură a lucrurilor, Sydelle Pulaski se apucă să-și transcrie notițele stenografiate, mai întâi în poloneză, apoi din poloneză în engleză. O bușitură zgomotoasă în ușa apartamentului o făcu să
tresară și să apese din greșeală o tastă a mașinii de dactilografiat.
— Deschide!
Recunoscând vocea, Angela trase zăvorul și Țestoasa dădu furioasă buzna înăuntru:
— Haide, Angela, unde-i?
— Ce să fie?
— Ziarul pe care l-ai luat din biroul meu.
Angela scotoci cu atenție în geantă, printre broderii, cosmetice și alte nimicuri și scoase ziarul împăturit la pagina cu necrologul lui Westing.
— Îmi pare rău, Țestoaso, dar nu erai prin preajmă, altfel ți l-aș fi cerut.
— Și, din întâmplare, n-o fi și ceasul meu cu Mickey Mouse pe-acolo?
Văzând privirea tristă a soră-sii, Țestoasa se mai îmbună:
— Glumesc. Vezi că iar ți-ai lăsat inelul de logodnă pe chiuvetă. Mai bine te duci să-l iei până nu-l fură careva și pe-ăla.
— Nicio grijă, n-are cine să-i fure inelul Angelei. Nicio mamă nu s-ar coborî la o asemenea josnicie!
Ideea că Grace ar putea fi hoțul i se păru atât de caraghioasă Țestoasei, încât se trânti pe canapea, tăvălindu-se de râs. Îi făcu bine să râdă – acțiunile de la bursă pierduseră cinci puncte în ziua aceea.
VP - 68
— Angela, spune-i, te rog, soră-tii să-și ia pantofii murdari de pe canapeaua mea. Și să stea în capul oaselor, ca oamenii, să se comporte ca o domnișoară!
Țestoasa scoase un „țțț”, foarte asemănător cu al mamei ei, și se ridică, dar n-avea de gând să plece fără să le-o întoarcă celor două. Cu brațele încrucișate, se sprijini nepăsătoare de perete și le-o servi:
— Mama crede că Angela ți-a furat caietul cu notițe.
Ha, le-a zis-o! Ia uite-le cum au rămas cu gura căscată!
— Pentru că mama i l-a cerut să se uite în el și Angela face tot ce-i spune mama!
— Oricine putea să mi-l fure. N-am încuiat yalele în ziua aia.
Dacă nu putea avea încredere în propria parteneră, Sydelle era singură, de-a dreptul singură.
— A zis mama așa ceva? întrebă Angela.
— Nu, dar știu eu ce gândește! Știu ce gândește toată lumea. Adulții sunt atât de previzibili.
— Prostii! pufni Sydelle.
— De pildă, știu că Angela nu vrea să se mărite cu blegul ăla de doctor.
— Prostii! Ești geloasă pe sora ta!
— Posibil, fu nevoită să recunoască Țestoasa, dar măcar eu sunt cine sunt.
N-am nevoie de cârje ca s-atrag atenția!
Hopa, mersese puțin cam departe…
— Sydelle, sunt sigură că Țestoasa n-a vrut să spună asta. A folosit cârje în sens… simbolic. Adică, știi, oamenilor le e atât de frică să-și arate adevăratele sentimente, încât simt nevoia să se ascundă, au nevoie de un soi de proptele.
— Nu zău… spuse Sydelle. Atunci cârja Țestoasei e gura aia mare a ei!
„Nu, își zise Angela, scoțând-o degrabă pe sora ei din apartamentul lui Sydelle și ducând-o spre casă, cârja Țestoasei e coada ei împletită”.
•
Persoana de la ziar sunase din nou, să-i spună că găsise câteva fotografii făcute la petreceri în Westingtown, în urmă cu douăzeci de ani:
