Grace se uită la fața netedă și lată a lui Hoo, la sprâncenele stufoase, diavolești, arcuite mult deasupra ochilor, ca două fulgere, apoi se întoarse pe călcâie și plecă. Uneori se întreba ce era cu omul ăsta – nu, n-avea cum să fie criminalul, de dimineață nu fusese în stare să omoare nici gândacul din chiuvetă. Se întoarse să vadă dacă o urmărea cineva, căci covorul gros din holul etajului trei înăbușea orice pas. Nu era nimeni, dar auzi voci dinspre VP - 80
bucătăria apartamentului ei. Era doar Otis Amber care o certa pe Crow, ceva legat de pierderea indiciilor.
— Dar mi le amintesc, Otis, spuse Crow cu o voce slabă.
Crow se simțea ciudat de împăcată. De dimineață, găsise prilejul să
ascundă declarația de dragoste în geanta Angelei, geanta mare, de pânză, pe care fata o purta mereu pe umăr, aproape de inimă. Acum nu mai rămânea decât să se roage ca băiatul să se întoarcă.
— Și eu mi le amintesc, nu asta-i problema, i-o reteză Otis Amber. Dacă le găsește cineva? Crow! M-asculți?
Nu-l asculta, însă Grace Wexler ciulise bine urechile:
— Serios, domnule Amber, ce-ar fi să găsești un moment mai potrivit să
pălăvrăgești despre treburile dumitale cu menajera mea. Și tu unde te duci, Crow?
Crow era îmbrăcată cu o haină neagră, de iarnă, mâncată de molii, iar pe cap avea un șal negru.
— E un frig aici de ne-ngheață oasele! zise Otis Amber și închise fereastra.
Grace o deschise la loc.
— O explozie de gaz îmi mai lipsește acum! zise ea nervoasă.
— Bum! strigă Otis Amber.
Cele două femei se speriară atât de tare, încât bătrânul curier se furișă tot restul săptămânii pe la spatele oricui îi ieșea în cale, strigând „Bum!” când le era lumea mai dragă.
În afară de „Bum!”, Otis Amber se mai îndeletnici cu livrarea cumpărăturilor de la magazin la Apus de Soare, înainte și-napoi, încolo și-încoace. Chiriașii fuseseră nevoiți, vezi bine, nu doar să-și umple cămările golite, ci și să cumpere angro produse din hârtie marca Westing.
— Ce idioți, doar pentru că testamentul spunea Cumpărați produsele din hârtie marca Westing! mormăi el, ridicând cu greu o plasă voluminoasă din atașul bicicletei.
Până și Crow folosea cârpele Westing din hârtie de unică folosință la lustruitul argintăriei și prosoapele Westing la ștersul podelelor. (Oare asta se întâmplase și cu indiciile lor?) Biata Crow, lua jocul mai în serios decât era de așteptat. Se purta cam ciudat în ultima vreme.
— Bum! strigă Otis Amber când medicul rezident trecu pe lângă el.
— Idiotule! murmură Denton Deere.
•
Denton Deere se plimba gânditor prin încăpere:
— Știi, puștiule, mi-ar plăcea să te-ajut, dar nu sunt decât un medic rezident care se specializează în chirurgie plastică. Mi-ar fi mai ușor dac-ai vrea o operație la nas sau un lifting facial.
VP - 81
Voia să fie glumeț, dar spusele lui sunară crud.
Chris n-avea nevoie de mila lui. Tot ce voia era să fie parteneri în jocul domnului Westing.
Tot ce voia rezidentul era jumătate din cei zece mii de dolari.
— Am auzit că fratele tău a venit cu ideea să punem la un loc toate indiciile. Nu sună rău deloc.
Niciun răspuns. „Poate că puștiul crede că eu sunt criminalul. Pesemne toți chiriașii gândesc asta, prea se-ntorceau și se uitau după mine. Până și curierul crede asta. Să strige așa ceva… De ce tocmai eu? Sunt medic, am depus un jurământ să salvez vieți, nu să le curm”.
— Sunt un om foarte ocupat, Chris. O mulțime de oameni bolnavi depind de mine. În fine…
Trecându-și degetele prin părul castaniu, sârmos, care-i tot intra în ochi (când să mai găsească timp și pentru tuns?), se așeză pe un scaun lângă
căruciorul băiatului:
— Mi-am lăsat indiciile în dulap, la spital. Cum sunau? Ceva de genul Ploaia în Spania curge ca șampania?
— Ppatru ooști ppe pplai dde hholde, recită Chris rar și apăsat.
Exersase fraza ore în șir, lungi și singuratice ore.
— Ooști – osti – Otis Amber. Ppatru dde – Ppatru D. Fford! Fford locuiește în ppatru D!
— Ford, apartamentul 4D, foarte bine, Chris.
Medicul rezident se ridică:
— Asta-i tot?
Chris decise să nu-i spună despre șontorogul de pe peluza casei Westing.
