— Tu trebuie să fii Angela, spuse el.
Cum o descrisese oare Sydelle – „o domnișoară drăgălașă”?
— Am auzit că te măriți cu unul dintre rezidenții noștri.
Da, se mărita, singura ei șansă să devină faimoasă…
— Cum se simte domnișoara Pulaski, domnule doctor?
— Vrei să știi dacă-i nebună? Nu-i! Nu mai mult sau mai puțin decât tot orașul ăsta.
— Dar boala aceea necruțătoare? E doar o scorneală!
— Și ce? Femeia se simțea singură și voia puțină atenție, așa că s-a pus pe treabă. Cu multă imaginație, aș zice. Iar cârjele pictate sunt de-a dreptul geniale!
— E normal să vrei s-atragi atenția oamenilor șocându-i?!
Doctorul o mângâie pe Angela pe obraz, ca pe un copil:
— N-a făcut rău nimănui cu mica ei minciună. Haide, mergi și salut-o pe amica ta!
— Bună, Sydelle.
Fără machiaj și bijuterii, îmbrăcată într-o cămașă albă, de spital, Sydelle părea mai bătrână, mai blândă. Arăta ca un om obișnuit.
— Ai vorbit cu doctorii?
— E o simplă fractură.
— Și mai ce? întrebă ea, întorcându-și fața spre perete.
— Doctorul a spus că boala ta e incurabilă, dar ar putea intra în remisiune14 cinci ani sau chiar mai mult, dacă ai grijă de tine și o iei mai ușurel.
— A zis doctorul ăsta? întrebă Sydelle, gândindu-se că, uite, unii oameni chiar pot fi de încredere. Mi-ai adus fardurile? Cred c-arăt îngrozitor!
În geanta doldora de lucruri, sub cutia cu farduri a lui Sydelle, Angela găsi o scrisoare. O epistolă ciudată, scrisă de o mână încordată: 14 Ameliorare sau dispariție temporară a manifestărilor unei boli (DEX 1998).
VP - 84
Iartă-mă, fata mea! Dumnezeu să te aibă în pază, copilă!
Bucură-te de iubire, iar pe dragul de doctor diavolul să-l ia! M-ai aflat, dușmanule, și aici? A venit vremea!
La sfârșitul scrisorii erau lipite trei bucățele de hârtie, trei indicii: PE ALE TALE
VP - 85
15
Bârfă și adevăr
Vineri totul revenise la normal – dacă se poate numi normal ce făceau unii, așa-ziși moștenitori dubioși, în jocul cu un premiu de două sute de milioane de dolari.
La școală, Theo era atent la lecții, Doug alerga, iar Țestoasa era trimisă
pentru a doua oară în biroul directorului, căci fusese din nou prinsă
ascultând la radioul cu tranzistori în timpul orei.
Cafeneaua era plină de mușterii.
Se redeschisese și restaurantul Shin Hoo, dar nimeni nu-i călca pragul.
J. J. Ford prezida completul de judecată de la pupitrul ei, Sandy McSouthers îi conducea în hol pe cei ce intrau în bloc, fluierând, sporovăind, culegând bârfe de pe la unii și alții și înflorindu-le apoi cu propriile-i găselnițe.
Flora Baumbach, ascunzându-și ochii foarte obosiți în spatele unor ochelari cu lentile fumurii, o lăsă pe Țestoasa la școală, în drum spre biroul brokerului. După-amiaza târziu se întoarse să o ia, aducând cu ea hârtia pe care copiase prețurile ce apăreau pe banda mobilă de pe ecran. Pierduseră
3.000 de dolari în cinci zile.
— E doar o pierdere pe hârtie, virtuală, cum se zice, îi explică Țestoasa.
Nu-nseamnă nimic. Și, oricum, n-am ales eu stocurile astea, ci domnul Westing.
Westing le alesese? Croitoreasa se gândi la indiciul pe care Chris îl scăpase pe jos. Niciunul dintre simbolurile lor de stocuri nu era din patru litere și nici măcar nu semăna cu plai. Dar Flora Baumbach juca cinstit, așa că nu suflă o vorbă despre ce văzuse.
•
Patru persoane așteptau tremurând pe aleea încă acoperită din loc în loc cu zăpadă, în timp ce soarele apunea în spatele blocului Apus de Soare. O a cincea făcea jogging pe loc. Pe hornul casei Westing nu mai ieșise fum de atunci, din acea teribilă seară de Halloween. Cu toate acestea, se uitau lung la casa Westing, gândindu-se cu toții la același lucru: crimă!
