Sandy cel fidel o aștepta.
Sperând să-i poată descoase și pe George Theodorakis, și pe James Shin Hoo, comandau cina ba de la restaurant, ba de la cafenea. Spre marea lor dezamăgire, Theo le aduse comanda. Pentru el n-aveau nicio întrebare, însă
Theo avea una pentru ușier:
— Șah? se miră Sandy. Îmi pare rău, nu știu să joc. Dar sunt brici la levate.
Așa îmi și ziceau, Briciul.
Theo îi lăsă să-și mănânce sandvișurile și să-și vadă de ale lor.
Detectivul particular, angajat de judecătoare, încă nu terminase de investigat moștenitorii, așa că, în seara aceea, aveau să se ocupe de familia Westing.
Judecătoarea Ford deschise dosarul subțire cu articole despre doamna Westing. Doamna Westing, atât. Nu apăreau nici numele mic, nici cel de fată.
În puținele fotografii de arhivă, era întotdeauna alături de soțul ei, iar explicația de sub fotografie spunea doar „Dl și doamna Samuel W. Westing”.
O figură ștearsă, o femeie timidă, care parcă încerca să se ascundă după
soțul ei sau sub borurile largi ale unei pălării, exact când se declanșa aparatul foto. O femeie zveltă, îmbrăcată după moda de atunci: rochii lungi și largi, pantofi înguști cu vârful ascuțit, tocuri subțiri și înalte. O femeie agitată – mâinile, mai ales în fotografiile mai recente, păreau mereu fotografiate în mișcare. În ultima poză, un văl negru îi acoperea fața. Părea că abia se ținea pe picioare și se sprijinea de solidul ei soț, ieșind împreună
din cimitir.
Sandy raportă ce aflase:
— Jimmy Hoo n-a întâlnit-o niciodată pe doamna Westing. Și nici Flora Baumbach, care spune că pe Violet o aducea logodnicul ei la probele pentru rochie. Cică mirele n-are voie să-și vadă mireasa în rochia de nuntă înainte de cununie, aduce ghinion. Aș zice c-a avut dreptate. Asta-i tot. În rest, nimeni nu recunoaște c-ar fi cunoscut-o pe doamna Westing, cu excepția mea.
— Ai cunoscut-o, domnule McSouthers? întrebă judecătoarea.
— Nu chiar, am văzut-o de vreo două ori.
Ușierul o descrise pe doamna Westing drept blondă, cu buze pline, o siluetă plăcută, deși era cam slabă.
— Cel mai bine îmi amintesc gura ei, avea o aluniță chiar aici, spuse el, arătând spre colțul drept al gurii.
Judecătoarea Ford nu-și amintea de nicio aluniță. Își amintea un păr arămiu și buze subțiri, dar trecuse atât de mult timp de atunci. Și pielea…
albă. Ei bine, da, asta își amintea. Doamna Westing era albă. Foarte albă.
VP - 90
Următoarea pe listă – fiica lui Westing. Judecătoarea studie fotografia de sub titlul scris cu litere mari:
VIOLET WESTING SE MĂRITĂ CU UN SENATOR
Senatorul se dovedise a fi un senator local, un politician corupt care fusese condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Dar Flora Baumbach avusese dreptate privind asemănarea izbitoare – Violet Westing chiar semăna cu Angela Wexler. Iar în pozele din articolele despre evenimentele mondene, cel care dansa cu ea nu era nimeni altul decât George Theodorakis.
— Ce-nseamnă toate astea, doamna judecătoare? întrebă Sandy, mijind ochii prin ochelarii murdari, ca să vadă mai bine fotografiile. Angela arată ca fiica lui Westing, iar Theo seamănă cu tatăl lui, bărbatul cu care voia, de fapt, Violet Westing să se mărite.
— De unde știi?
— Așa se zvonea atunci, că fiica lui Westing a preferat să se sinucidă
decât să se mărite cu senatorul ăla escroc…
Atunci judecătoarea își aminti – mama ei îi scrisese despre tragedie.
— Spune-mi, domnule McSouthers, căci se pare că știi tot ce se petrece în clădirea asta. E ceva între Angela Wexler și Theo?
— Aaa, nuu! spuse Sandy, sigur pe el. Eu zic că Angela și doctorul sunt fericiți împreună. Sau, cel puțin, sper că sunt. Vreau să zic că, dacă Sam Westing ar vrea să pună în scenă acea nefericită dramă, atunci Angela Wexler trebuie să moară.
VP - 91
16
A treia bombă
— Bum!
Grace Wexler îi trânti ușa în nas curierului pus pe șotii și se întoarse la petrecere cu cadoul legat cu panglică roz. Musafirele pălăvrăgeau despre ultimele bârfe și sorbeau ceai de iasomie din cești Westing pentru petreceri, ciuguleau gustări așezate pe farfurii Westing pentru petreceri și își ștergeau degetele pe șervețele Westing pentru petreceri. Doamna Hoo servea, îmbrăcată într-o rochie de mătase, strânsă pe corp și despicată până sus pe coapsă, o costumație la fel de demodată și de incomodă ca și bandajarea labei piciorului16. Femeile purtau acum în China bluze, pantaloni și jachete.
Asta o să poarte și ea când o s-ajungă acasă.
Grace bătu din palme, cerând atenția musafirelor:
— Fetelor, vă rog! E timpul ca viitoarea mireasă să-și deschidă cadourile.
Angela, așază-te aici! Voi, în jurul ei, haide!
