VP - 99
Theo aranjă frumos pătura peste fratele său care dormea în patul alăturat, își puse halatul de baie și, încercând să iasă tiptil din dormitor, se împiedică de scaunul cu rotile.
Liftul făcea prea mult zgomot, mai bine pe scări. Cimentul era rece – își uitase papucii. Două uși pe care nu scria nimic, care-o fi? Cioc, cioc, cioc!
Mormăituri, pași târșâiți. „Dă, Doamne, să fie Doug, nu domnul Hoo sau judecătoarea Ford!”
Era Crow. Adunându-și halatul în jurul trupului numai piele și os, cu părul despletit atârnându-i pe umeri, miji ochii miopi, încercând să deslușească
fața vizitatorului șocat.
— Theo! Theo! Vântul, am auzit vântul. Știam c-o să vii!
— Eu?
Apucându-l de mână, îl trase înăuntru (apartamentul femeii de serviciu, între 4C și 4D) și închise ușa.
— Suntem cu toții păcătoși, dar ne vom izbăvi. Să ne rugăm pentru mântuire! Apoi trebuie să te duci la îngerul tău și s-o duci departe de aici!
Theo se trezi că îngenunchează pe podea, lângă Crow care se ruga. „Nu se poate, e doar un vis!”
— Amin!
VP - 100
18
Copoii
Flora Baumbach îi împletea acum părul Țestoasei în fiecare dimineață, uneori în trei, alteori în patru, alteori cu panglici, în timp ce Țestoasa citea The Wall Street Journal.
— I-auzi: „Noul președinte al consiliului de conducere al companiei Westing Paper Products Corporation, Julian R. Eastman, a anunțat de la Londra, unde au avut loc consultări cu managementul european al companiei, că se așteaptă ca profitul tuturor diviziilor să se dubleze în trimestrul următor”.
— Aha, ce bine, spuse Flora Baumbach, fără să priceapă o iotă.
Țestoasa îi făcu instructajul pentru ziua aceea:
— Ascultă-mă cu atenție! De-ndată ce ajungi la biroul agentului, vinde AMO, vinde MAR, vinde MT și pune toți banii pe WPP Ai înțeles?
„Vai de mine!” Asta însemna să vândă toate stocurile de acțiuni sugerate de indiciile lor și să mai cumpere încă alte acțiuni Westing Paper Products –
o pierdere de câteva mii de dolari.
— Cum zici tu, Alice, tu ești creierul!
Mâinile Florei Baumbach erau blânde, nu se grăbeau niciodată și n-o trăgeau de păr. Flora Baumbach o iubea, știa ea.
— Îmi place când îmi zici Alice, spuse Țestoasa. Ar fi bine să nu-ți mai zic doamna Baumbach, după sperietura aia cu bomba.
Dar n-avea niciun haz să-i zică Flora…
— Dacă ți-aș zice doamna Baba?
— De ce nu doar Baba?
Era exact ce urmărea Țestoasa (Alice).
— Baba, era foarte deșteaptă Rosalie, fiica ta?
— Vai de mine, nu! Tu ești cel mai deștept copil pe care l-am întâlnit vreodată, o adevărată femeie de afaceri.
Țestoasei îi sclipiră ochii în spatele ziarului:
— Pun pariu că Rosalie făcea pâine și cosea cuverturi din petice și alte prostii din astea.
Degetele croitoresei începură să tremure pe panglicile roșii pe care le punea în coada împletită în patru a Țestoasei:
— Rosalie a fost un copil special. Cea mai prietenoasă și iubitoare…
VP - 101
Țestoasa mototoli ziarul:
— Hai să mergem. Întârzii la școală, iar tu trebuie să te ocupi de marea tranzacție.
— Stai că n-am terminat cu panglicile.
— N-are nimic, îmi plac așa atârnate.
