•
Sydelle Pulaski strânse la piept notițele traduse:
— Micul meu secret, n-aveți voie să trageți cu ochiul! spuse ea sfioasă.
VP - 105
Însă medicii veniseră s-o vadă pe Angela. Chirurgul plastician desprinse leucoplastul de pe obrazul fetei și se uită sub pansament:
— O singură grefă ar trebui să fie suficientă, dar nu putem opera până nu se vindecă țesutul, îi spuse el rezidentului, apoi i se adresă pacientei: Sun-o pe secretara mea și cere o programare peste două luni.
Părăsi încăperea, cu pași mari, lăsându-l pe rezident să-i schimbe bandajul fetei.
— Nu vreau operații estetice, murmură Angela.
Încă avea dureri când vorbea.
— Nu-ți fie teamă! E cel mai bun chirurg când vine vorba de reparații faciale, de asta l-am și adus să te vadă.
— Trebuie să amânăm nunta.
— Putem să facem o nuntă mică, fără pompă.
— N-o să vrea mama.
— Dar tu, Angela? Tu ce vrei? o întrebă Denton, deși știa deja răspunsul:
„Nu știu”.
Ușa se deschise brusc și se izbi de perete.
— Hei, unde te trezești?! strigă rezidentul și o opri pe Țestoasa, apucând-o de una dintre panglicile împletite în păr, care îi atârnau pe spate. Nu vezi ce scrie acolo? „Vizitele interzise”!
— Eu nu sunt vizitator, ci soră. Și ia-ți mâinile alea pline de microbi din părul meu!
Denton Deere plecă după primul ajutor pentru rana sângerândă de la fluierul piciorului și-l trimise pe cel mai voinic infirmier pe care-l aveau să
se ocupe de Țestoasa – același care îl gonise pe Otis Amber din spital pentru că se furișase pe la spatele unei asistente medicale care ducea o tăviță cu eprubete și strigase „Bum!”
Țestoasa apucă să-i pună Angelei o întrebare:
— Angela, ce-ai scris pe confirmarea de primire de data asta la
„ocupație”?
— Persoană.
— Eu am pus victimă, spuse Sydelle.
Țestoasa n-o băgă în seamă pe victimă. Fără să-i scape din ochi pe cei doi bărbați care intraseră în încăpere, infirmierul barosan și avocatul cel îngrozitor, Prune, îi zise în grabă Angelei:
— Trebuie să plec. Să nu sufli o vorbă, Angela, indiferent ce s-ar întâmpla!
Nici măcar avocatului. Nu știi nimic, ai priceput? Nimic!
Se feri de avocat, îl fentă pe infirmierul care întinsese spre ea două brațe păroase, o zbughi pe coridor, coborî scările în goană și ieși din spital mâncând pământul.
VP - 106
— Bună, cum te simți? o întrebă Ed Prune pe Angela, zâmbitor, ignorând-o pe pacienta din patul alăturat – n-o recunoscuse pe domnișoara Pulaski fără cârja pictată. Îmi pare rău de accident. Otis Amber mi-a spus ce s-a întâmplat și m-am gândit să trec să schimb o vorbă, două, cu tine.
Tânărul avocat, care o admirase pe frumoasa moștenitoare din clipa în care o văzuse pentru întâia oară, n-apucă să schimbe nicio vorbă cu ea.
Intrând în salon și văzându-l lângă fiică-sa pe Ed Roade Purpurii, criminalul, Grace Wexler scoase un urlet de ți se făcea părul măciucă.
•
Trei vizitatori într-o singură zi! Primul fusese Otis Amber cu altă
scrisoare și confirmarea de primire de semnat. Chris se prefăcuse înspăimântat de „Bum!”, deși nu era nici pe departe. Tresărise, de fapt, de bucurie că avea să meargă iar în casa Westing, chiar dacă nu reușise încă să
descifreze indiciile.
Apoi Flora Baumbach venise să-l vadă. Se simțea bine cu doamna cea drăguță, care zâmbea așa de ciudat doar pentru că în sufletul ei era o mare tristețe. Avusese o fiică, pe nume Rosalie. Îi povestise cum Rosalie dădea binețe clienților care intrau în atelier și cât de mult îi plăcea să pipăie materialele. Doamna Baumbach făcea rochii de mireasă, care, în general, sunt albe, dar cumpăra mostre de pânză cu model, viu colorate, doar pentru că lui Rosalie îi plăceau atât de mult culorile. Înainte să moară, Rosalie avea o colecție de 573 de mostre. Doamna Baumbach zicea că Rosalie ar fi putut deveni artistă, dacă lucrurile ar fi luat o altă întorsătură.
„Oare eu ce-aș fi dacă lucrurile ar fi luat o altă întorsătură?”
Intrase al treilea vizitator. Șchiopătând! Partenerul lui șchiopăta! Prea multă agitație, prostănacul de trup iar nu-l asculta, zvâcnea în toate părțile.
