Asistenta îi îndesă în măsea un ghemotoc de vată îmbibat cu ceva urât mirositor și o trimise înapoi în clasă. Așa că Țestoasa fu nevoită să ceară
voie la toaletă, din jumătate în jumătate de oră, ca să asculte la radio ultimele rapoarte despre bursă:
— O infecție urinară, se scuză ea.
•
Crow lustrui, pentru a treia oară, ceainicul de argint al doamnei Wexler cu o cârpă Westing din hârtie de unică folosință. Încă două zile, poimâine…
Era dureros să se întoarcă în casa aceea, dar Otis spusese că-i dreptul ei, că trebuie să ia ce i se cuvenea. Era penitența, nu dreptul ei. Binecuvântat este cel ce nimic n-așteaptă.
— Bum! Doar un mic avertisment, să nu uiți să-ncui ușa, zise curierul, trântind pe podeaua bucătăriei o cutie de carton cu produse Westing din hârtie. Știi, Crow, bătrâna mea prietenă, cred că știu cine-a pus bombele.
Crow se crispă și rămase cu privirea ațintită asupra propriului chip, deformat de oglinda argintului lustruit:
— Cine, zi!
— Exact, chinezii, spuse Otis Amber. James Shin Hoo. Nu voia el să lase cafeneaua fără mușterii? Pe urmă a pus o bombă și la el în restaurant, ca să
VP - 109
nu dea de bănuit, nu? Și tot ei s-au ocupat de mâncare la petrecerea Wexler.
Nimeni n-ar fi băgat de seamă dacă aduceau vreo altă cutie împreună cu cele de mâncare, nu?
James Shin Hoo pusese bombele… Lui Crow începură să-i tremure mâinile, iar fața i se înroși de ură. Un înger de fată, frumoasă și nevinovată, îngerul renăscut… Sandy spunea că aveau să-i rămână cicatrice pe față.
„James Shin Hoo, ia aminte! Cruntă-mi va fi răzbunarea!”
•
Judecătoarea își aranja agenda de lucru astfel încât să fie liberă în acele ultime zile. (Se baza pe Sam Westing s-o țină ocupată.) Sandy trecu la următorul punct din carnet:
— Unul interesant, aș zice!
• CROW
BERTHE ERICA CROW. Vârsta: 57. Mama a murit la naștere, crescută de tată (decedat). Studii: 1 an de liceu. Căsătorită la 16
ani, divorțată la 40. Numele fostului soț: Windy Windkloppel.
Fișe medicale: probleme legate de alcoolism cronic. Cazier: 3
arestări pentru vagabondaj. S-a lăsat de băutură când a devenit religioasă. A înființat cantina pentru săraci Sfânta Izbăvire în mahalaua orașului. Se ocupă de curățenie în blocul Apus de Soare, locuiește în apartamentul pentru femeia de serviciu de la etajul patru.
Legătura cu Westing: ?
— Interesant, într-adevăr, spuse judecătoarea Ford, dar nu ne spune mai nimic despre ce vrem noi să aflăm.
•
— Vezi că ai un client, spuse Jake Wexler, arătând cu costița de porc spre o siluetă îmbrăcată în negru, care aștepta la ușa restaurantului.
— Vreun recuperator, spuse Hoo, uitându-se încruntat în registrul contabil.
Grace ridică privirea, dădu cu ochii de femeia de serviciu, dar își văzu de ale ei – sorta poze. Vreo zece fotografii cu vedete sportive aveau să fie înrămate și agățate pe un perete al restaurantului Unu e Hoo.
— Poftiți, vă rog, luați loc! strigă Jake.
Șontâcăind, Crow se apropie. O auzi pe doamna Wexler țâțâind iritată.
„Femeie păcătoasă! în iad o s-ajungă de atâta trufie și zgârcenie, cu tot cu VP - 110
măcelarul ăla de bărbat al ei! Și cu grăsanul lacom, bombardierul, mutilatorul de copii inocenți!”
„Poate chiar e o clientă”, își zise Hoo, văzându-i fața încleștată pe care se citea acea nemulțumire (și pe bună dreptate) a clientului care nu e întâmpinat cum se cuvine. Se ridică și îi oferi un scaun:
— Soția mea vă va servi de-ndată gustări chinezești specifice pentru ora ceaiului.
Doamna Hoo așeză diverse găluști pe masă, chicoti dând cu ochii de Jake și dispăru în bucătărie.
Doamna Hoo cea hlizită era o femeie frumoasă. Și destul de tânără. Grace îi aruncă o privire bănuitoare soțului ei, brusc cuprinsă de un sentiment de gelozie care începu să-i roadă stomacul (sau poate găluștile prăjite erau de vină).
Micuța doamnă se întoarse să toarne ceaiul în cești. Jake o bătu prietenește pe mână. „Bun așa, își zise Jake, văzând cum lui Grace i se strânge stomacul, mă-ntrebam când o s-o apuce gelozia”.
Podologul se întoarse zâmbitor spre Crow:
— Mă bucur să văd că ai poftă de mâncare.
