— Poftim! zise ea și-i aruncă cheia lacătului.
Nu se ridică de pe grămada de bani până nu-l văzu pe Theo ieșind în grabă din apartament.
— Ce băiat drăguț! spuse Flora Baumbach.
— Îhî, zise Țestoasa, formând numărul spitalului. Angela Wexler, salonul 325, vă rog!
— Salonul 325 nu primește telefoane.
VP - 119
Țestoasa închise. Dacă Theo știa, mai aflaseră și alții. Angela aprinsese artificiile, sperând să fie prinsă, dar acum lucrurile stăteau cu totul altfel.
Acum era derutată, de-a dreptul speriată. O puteau face să mărturisească
imediat, se vedea de la o poștă că se simte vinovată, ochii ei mari și albaștri spuneau tot.
— Baba, nu mă simt prea bine. Mă duc să mă culc.
•
Călare pe bicicleta Țestoasei, Theo se strecură prin traficul de la ora de vârf, urmărind autobuzul până în cartierul rău famat, de dincolo de calea ferată, unde Crow și Otis coborâră. Mahalaua… Cei doi o luară pe o stradă
prost luminată, plină de gunoaie ce răspândeau o duhoare grea. Din când în când, se aplecau și îi ajutau să se ridice pe vagabonzii slinoși, adormiți în pragul ușilor. Îi duseră apoi pe toți spre o clădire dărăpănată, unde fusese cândva un magazin. Vopseaua scorojită de pe vitrină îi dădu lui Theo de știre că ajunsese la Cantina pentru săraci Sfânta Izbăvire.
O epavă de om, un bețivan care abia se mai ținea pe picioare, îi ieși în cale lui Theo, iar băiatul, mai mult de frică decât de milă, puse o monedă de douăzeci și cinci de cenți în palma murdară întinsă spre el.
Frânturi de imnuri religioase îi ajunseră la urechi după ce ușa se închise în urma ultimului vagabond care intră în clădire clătinându-se. Theo traversă străduța și își lipi nasul de fereastra aburită a cantinei. Înșiruiți pe bănci lungi de lemn, amărâții așteptau cocoșați. Crow stătea în picioare în fața lor, îmbrăcată în rochia ei neagră și curată, cu brațele ridicate spre tavanul din care cădea tencuiala. În spatele ei, Otis Amber amesteca într-un tuci mare, în care bolborosea un soi de supă.
Theo pedală frenetic înapoi spre Apus de Soare. Nu era treaba lui ce căutau Crow și Otis Amber în mahala. Ura să spioneze. Îl ura pe Sam Westing, cu tot cu banii lui murdari și jocul lui mârșav. Se simțea la fel de murdar ca și sărmanii pe care-i spionase. Ba chiar mai murdar.
•
Judecătoarea credea că au terminat de citit notițele despre moștenitori.
— Nu chiar, spuse ușierul.
• McSOUTHERS
ALEXANDER MCSOUTHERS. I se spune Sandy. Vârsta: 65. Locul nașterii: Edinburgh, Scoția. Imigrat în Wisconsin, la vârsta de 3
ani. Studii: 8 clase. Slujbe: lucrător în fabrică, organizator de sindicat, boxer profesionist, ușier. Căsătorit, șase copii, doi nepoți.
VP - 120
Legătura cu Westing: A lucrat la fabrica de hârtie Westing 20 de ani. Concediat de Sam Westing pentru că a încercat să organizeze un sindicat al muncitorilor. Nu are pensie.
Sandy întoarse pagina, își împinse ochelarii sus, pe puntea strâmbă a nasului rupt, și se uită la judecătoare:
— Numele?
Nu prea era frumos din partea lui să-și interogheze propria parteneră, dar McSouthers avea dreptate. Era un joc după regulile Westing. Bineînțeles, îi ascunsese câteva lucruri despre ceilalți moștenitori, însă doar pentru că n-avea încredere în gura lui mare:
— Josie-Jo, cu liniuță între Josie și Jo.
— Vârsta?
— Patruzeci și doi. Studii: Universitatea Columbia și diplomă în drept la Harvard.
Judecătoarea așteptă ca ușierul să noteze toate informațiile, cu scrisul lui încet și înghesuit. Era nevoit să fie meticulos, ca să arate că știe multe pentru unul cu doar opt clase. Păcat că nu reușise să-și continue studiile, era un om deștept.
— Slujbe?
— Procuror adjunct de district. Judecătoare: dreptul familiei, Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel A-p-e-l, cu un singur e. Necăsătorită, fără
copii.
— Legătura cu Westing?
Judecătoarea făcu o pauză, apoi începu să turuie, atât de repede că Sandy nu mai apucă să noteze:
— Mama a fost servitoare în casa Westing, tata lucra la calea ferată și în timpul liber era grădinarul familiei Westing.
— Vreți să spuneți c-ați locuit acolo? întrebă Sandy, mirarea citindu-i-se pe chip. Cunoșteați familia Westing?
— Pe doamna Westing am văzut-o doar de câteva ori. Violet era cu câțiva ani mai mică decât mine, o ființă delicată, arăta ca o păpușă. N-avea voie să
se joace cu ceilalți copii. Mai ales cu fetița neagră, slăbănoagă și cu picioare lungi a servitoarei.
