PURPURII NU PARCARE BUNĂTATE
— Asta e! Angela, am reușit, am reușit! izbucni Sydelle nemaiputându-și stăpâni entuziasmul. Testamentul spunea: Înălțați imnuri de slavă acestui tărâm generos. Și mai zicea: Fie ca Domnul aurul să-ți înmulțească! America, Angela, America! Munți, maiestăți purpurii, Angela! Iuhuuu!
VP - 126
De bucurie, Sydelle Pulaski își aruncă în sus cârjele. Din fericire, era aproape de pat.
VP - 127
22
Învinși, învingători
Sâmbătă dimineață, un nou anunț apăru în lift:
SUBSEMNATA, ȚESTOASA WEXLER, MĂRTURISESC CĂ EU AM
PUS TOATE CELE PATRU BOMBE. ÎMI PARE RĂU, A FOST O
PROSTIE ȘI NU MAI FAC. DAR NU SUNT EU HOȚUL! ȘI NU AM
OMORÂT NICIODATĂ PE NIMENI.
CU PRIETENIE, ȚESTOASA
PS. DREPT SCUZE PENTRU SPERIETURĂ, VĂ INVIT PE TOȚI LA O EXCELENTĂ CINĂ CHINEZEASCĂ DE ÎNDATĂ CE CÂȘTIG
MOȘTENIREA.
— Biata Grace… spuse domnul Hoo. O fiică aproape ucisă, iar cealaltă se ține de pus bombe. Isteață foc fata, ce să zic. Mai întâi îmi aruncă bucătăria în aer, apoi îi face reclamă. Să câștige moștenirea, auzi la ea! Ha! Poate că-i mai bine că fiu-meu e un prostălău care nu știe decât s-alerge.
— Bum! spuse veselă doamna Hoo.
Știa unde plecau. Întotdeauna, în ziua în care Doug mânca șase ouă la micul dejun, mergea s-alerge în cerc pe o pistă mare, iar la sfârșit oamenii aplaudau și îi dădeau o medalie lucioasă. Doug era foarte mândru de medaliile lui. N-o să i le ia, nici măcar pe cea de aur, chiar dacă avea să mai dureze încă doi ani să strângă bani ca să se întoarcă în China. Nu, nu, nu putea să-i ia medaliile lui Doug. Și n-o să vândă nici ceasul cel frumos cu șoricelul cu mănuși care arată ora cu mâinile.
•
— Ai înnebunit, Jake Wexler! Cum s-apar la cursă? Să m-arate toată lumea cu degetul: „Uite-o pe mama lui Cain și Abel!” Și nu cred că am curaj să vin nici la casa Westing diseară.
— Haide, Gracie, o să-ți facă bine!
Grace se tot codea, dar podologul o duse încet, încet spre lift.
— De ți-ar păsa măcar un pic și de alții! Gândește-te la biata Țestoasa, ce-o fi în sufletul ei…
VP - 128
— Să nu mai aud de copilul ăla! Să-i facă așa ceva Angelei! Știi, nu ți-am spus niciodată, Jake, dar am avut mereu un sentiment apăsător că s-a întâmplat ceva la maternitate, când s-a născut Țestoasa, c-au încurcat bebelușii.
— Nici nu-i de mirare că vrea să ne-arunce pe toți în aer…
Disperarea lui Grace se preschimbă rapid în furie:
— Aaa, sigur, dă vina pe mine! Dacă-i făceai morală să nu mai lovească
oamenii, atunci când te-am rugat, n-ar fi ajuns o infractoare de rând.
— Ce s-o fi ales de fata căreia îi plăcea atât de mult să se distreze și cu care m-am însurat? Oare cum o chema – Gracie Windkloppel?
Grace aruncă o privire grăbită înjur să vadă dacă auzise cineva numele cel urât, dar erau singuri în lift.
— Da, lasă că știu eu ce gândește lumea. Bietul Jake Wexler, om bun, prietenos cu toată lumea, însurat cu înfumurata aia care se dă drept decoratoare. Ei bine, Angela nu va fi nevoită să-și mănânce de sub unghii și să strângă cureaua ca să se descurce de pe-o zi pe alta. O să se mărite cu un doctor adevărat! O să am eu grijă!
— Sigur, ai grijă! Să nu cumva să se mărite Angela cu un ratat ca taică-su!
„Un doctor adevărat”, auzi la ea. Podologul este un doctor „adevărat” – mă
rog, în ziua de azi. Dar când își făcuse el studiile, lucrurile stăteau altfel. Ar fi putut să se întoarcă la Universitate pe urmă, să mai facă niște cursuri… Dar era deja însurat și devenise tată – of, pe cine încerca să păcălească? Gracie avea dreptate, era un ratat. Mâine-poimâine o s-o audă văitându-se și c-a fost nevoită să-și părăsească familia fiindcă s-a măritat cu un evreu. Ba nu, Grace n-aducea niciodată vorba despre asta. Avea ea defectele ei, dar așa ceva n-ar fi făcut niciodată.
Liftul ajunse la parter și ușile se deschiseră. Grace se întoarse spre soțul ei tăcut, ratatul cu ochi triști:
— Of, Jake, ce se-ntâmplă cu noi? Cu mine? Poate că au dreptate, poate că
nu sunt o persoană drăguță.
Jake apăsă butonul ÎNCHIDE UȘA și își îmbrățișă soția zguduită de suspine:
— Haide, Gracie, nu-i nimic, mergem acasă.
