— Bună, Chris! Ați apucat să vorbiți cu el, doamnă judecătoare?
— Cu cine?
— Cu Barney Northrup. Când m-am întors de la întrecere, aștepta la intrare, furios ca o mâță îmbăiată. Zicea c-a primit nu știu câte plângeri despre mine – ba că nu sunt niciodată la post, ba că beau la muncă –
minciuni din astea. M-a concediat pe loc. I-am spus că vreți să vorbiți cu el, gândindu-mă că poate puneți o vorbă bună pentru mine, să nu mă dea afară.
— Nu, domnule McSouthers, îmi pare rău, dar nu l-am văzut pe Barney Northrup de când am închiriat apartamentul.
Barney Northrup… Oare era Westing deghizat? Dinți falși, ieșiți în afară, perucă neagră, linsă, mustață lipită…
— Mda, n-ar fi prima dată când sunt dat afară fără motiv, zise ușierul abătut și își suflă nasul într-o uriașă batistă Westing din hârtie. Hei, Chris, pun pariu că nu știi numele latin al ciocănitoarei cu cap roșu.
Nu era ușor. Chris se strădui să rostească foarte rar Melanerpes erythrocephalus.
— Isteț copil, nu-i așa, doamnă judecătoare? Chris, eu și doamna judecătoare avem ceva de discutat, ne scuzi puțin?
Judecătoarea Ford îl urmă pe ușier în bucătărie.
— Strategia noastră de joc este următoarea, domnule McSouthers: nu dăm niciun răspuns. Sub nicio formă! Datoria noastră este s-o protejăm pe fosta soție a lui Westing.
— Pe Crow?
— Exact.
— Ar fi mai fi ceva care mă frământă, doamna judecătoare. Știu că sună
nebunesc, dar… mă rog, am aflat că Otis Amber nu locuiește în pivnița băcăniei și nu-i deloc chiar așa de prost cum vrea să pară. E un băgăcios și numai belele face și nu cred că e cine spune că e.
— Dar tu cine zici c-ar fi? întrebă judecătoarea.
VP - 133
— Sam Westing!
Judecătoarea își lipi descumpănită fruntea de dulapul aflat deasupra chiuvetei. Dacă Sandy avea dreptate, atunci jucase exact după cum îi cântase bătrânul, Sam Westing.
•
— Haide, Crow, de obicei vrei s-ajungi prima acolo, ca să le deschizi oamenilor ușa.
Crow se oprise în mijlocul cărării abrupte și se uita lung spre casa Westing:
— Am o presimțire, Otis, că nu m-așteaptă nimic bun acolo. E o casă a răului, plină de nenorocire și păcat. Iar el, știi, e încă acolo…
— Sam Westing e mort și îngropat. Haide, dacă nu mergem, trebuie să
dăm banii înapoi și deja i-am cheltuit cu cantina.
— Îl simt, Otis, e printre noi! Caută un criminal, cel care-a ucis-o pe Violet.
— Ei, nu te mai speria singură cu tot felul de bazaconii. Vorbești de parcă
te-ai pilit.
Crow o luă înainte, tăcută.
— N-am vrut, Crow, pe cuvânt n-am vrut să zic asta. Ia uite ce lună! Zi că
nu-i romantic?
— Viața cuiva e în pericol, Otis, și cred că de-a mea e vorba!
VP - 134
23
Răspunsuri ciudate
Avocatul Prune și una dintre perechile de moștenitori erau deja acolo când Otis Amber intră dansând în sala de jocuri:
— He, he, he, văd că Țestoasa a rămas fără coadă.
Îmbufnată, fetița se făcu mică pe scaun. Părul ei scurt și drept i se părea adorabil Florei Baumbach, mai ales când vârfurile i se lăsau pe bărbia micuță, dar Țestoasa nu voia să fie adorabilă. Voia să pară… primejdioasă.
Croitoreasa scotoci în geantă, pe lângă teancul gros de bancnote, și îi întinse ceva:
— Uite, Alice, mă gândeam că ți-ar plăcea să vezi asta. Țestoasa se uită la fotografia veche. Era Baba, clar, doar că mai tânără. Dar cu același zâmbet prostesc. Dându-și brusc seama, Țestoasa se ridică și se așeză dreaptă în scaun.
