— Da, e fiica mea, Rosalie, spuse Flora Baumbach. Trebuie să fi avut vreo nouă, zece ani în poza asta.
Rosalie era scundă, îndesată și sașie, cu limba scoasă, mult prea mare pentru gura ei și capul aplecat într-o parte.
— Cred că mi-ar fi plăcut de ea, Baba, zise Țestoasa. Pare foarte veselă.
Cred că era o bucurie s-o ai prin preajmă.
Buf, buf, buf!
— Au sosit victimele! anunță Sydelle Pulaski.
Angela o salută pe sora ei, fluturând o mână cu pielea stacojie, pe cale de vindecare. Țestoasa o convinsese să nu mărturisească. Ar fi însemnat cazier pe viață, ar fi distrus-o pe maică-sa și oricum n-ar fi crezut-o nimeni.
— Îmi place tunsoarea ta.
— Mulțumesc, zise Țestoasa, gândindu-se că soră-sa nu prea mai avea încotro, trebuia s-o iubească pe veci.
Ceilalți moștenitori simțiră nevoia să comenteze și ei noua tunsoare a Țestoasei:
— Arăți ca o adevărată femeie de afaceri, spuse Sandy.
— O schimbare înspre bine, zise Denton Deere.
— Îți stă bbine, spuse Chris.
Numai Theo, aplecat gânditor asupra mesei de șah, nu zise nimic. Albul mutase nebunul după ultima întâlnire din casa Westing. Era rândul lui.
VP - 135
Privirile se întoarseră apoi de la părul Țestoasei spre o apariție mult mai surprinzătoare. Judecătoarea intră în încăpere cu un aer regal, ca o adevărată prințesă africană – capul nobil îi era înfășurat într-un turban, iar trupul maiestuos în metri întregi de pânză imprimată de mână. Îi strecură
un bilet lui Denton Deere, apoi pluti spre locul ei de la masa patru. Otis Amber făcu ochii cât cepele, amuțit de uimire. Rămaseră cu toții fără grai, mai puțin Sandy:
— Ooo, ce costumație șic, doamnă judecătoare! Asta înseamnă ținută
etnică?
Judecătoarea nu-i răspunse.
Aplauze, a sosit eroul blocului! Doug ridică victorios două degete spre tavan în semn de „Sunt campion!” și făcu turul de onoare al încăperii, salutând grupul care-l aplauda.
— Uite că sosesc și soții Wexler, spuse domnul Hoo, așezându-și soția uluită la masa unu.
Țestoasa schimbă priviri neliniștite cu Angela. Ultima dată când o văzuseră, mama lor plângea de sălta cămașa pe ea. Acum, nici urmă de lacrimi în ochii încețoșați, ci se clătina și chicotea, iar părul îi era într-o debandadă totală.
— Ne pare rău c-am întârziat, se scuză Jake. Am pierdut șirul… orelor.
Ciocniseră pahar după pahar într-o cafenea micuță (unde obișnuiau să
meargă înainte să se căsătorească), închinând pentru vremurile bune. Pare-se că fuseseră multe vremuri bune, multe amintiri frumoase și… trei sticle mari de vin, pline ochi.
Grace le făcu veselă cu mâna celorlalți moștenitori. Se simțea splendid, îl iubea nespus pe Jake, îi iubea pe toți.
— Bună, mami! zise Țestoasa.
Grace se uită la fetița tunsă scurt, clipind des:
— Cine-i mititica?
Jake o salută pe partenera sa de echipă:
— Ce mai faceți? Ce zi frumoasă, nu-i așa?
— Doug câștigat, răspunse doamna Hoo.
După ce îi deschise ușa ultimului dintre moștenitori, Crow se așeză
neliniștită și încordată lângă Otis Amber. Fantomele stăteau la pândă, se aștepta să-i iasă în cale din clipă-n clipă.
— Hei, domnule avocat, putem să deschidem astea? strigă Otis Amber, fluturând un plic.
Un plic asemănător se afla pe fiecare masă.
Fruntea avocatului se încreți. Învârti șovăitor câteva hârtii.
— Bănuiesc că da, fu opinia lui profesionistă.
VP - 136
