Grace Wexler se agăță de brațul domnului Hoo, reușind cu greu să-și țină
echilibrul:
— Unde mă duci?
— Cine știe? N-am ajuns nici măcar de unde am plecat.
Moștenitorii se așezară pe perechi la masa lungă din bibliotecă, tremurând de nerăbdare. Ed Prune deschise un nou plic, scoase o cheie de care era agățată o etichetă, încercă să descuie sertarul de sus, din dreapta, al biroului, reciti eticheta, descuie sertarul din stânga și găsi următorul document:
CINCISPREZECE. Greșite! Toate răspunsurile sunt greșite!
— Ceeee?!
Repet: Greșite! Toate răspunsurile sunt greșite! Perechile sunt anulate. Fiecare e pe cont propriu. Singur.
Avocatul va pleca acum și se va întoarce cu reprezentanții legii la vremea potrivită. A mai rămas puțin timp. Grăbiți-vă să aflați cine mi-a luat viața înainte să apuce să răpească o alta.
Și nu uitați: Nu contează ce aveți, ci ceea ce nu aveți!
Doamna Hoo înțelese, din privirile neliniștite ale tuturor, că în încăpere se afla o persoană rea. Ea era aceea. Aveau să descopere în curând. Doamna cu cârjele își primise înapoi caietul cu notițe, dar și ceilalți își voiau lucrurile, toate lucrurile drăguțe pe care voia să le vândă. Or s-o pedepsească. În curând.
— Cât timp mai avem? întrebă Țestoasa.
Ed Prune ieși din bibliotecă fără să răspundă și încuie ușa în urma lui!
— Vai de mine!
Flora Baumbach se duse repede la ușile cu geam care dădeau spre peluză.
Se deschiseră.
Sydelle Pulaski se plânse că-i e frig și atunci croitoreasa închise ușile, dar nu trase ivărele. În caz că…
VP - 143
Domnul Hoo spuse că ceaiul are un gust ciudat – poate fuseseră cu toții otrăviți! Denton Deere puse diagnosticul: paranoia.
Ușierul, care măsura încăperea în lung și-n lat, zise că nu poți să fii decât dus cu capul să nu te-apuce paranoia când auzi că un criminal stă la pândă
să ucidă iar. Se opri și o bătu prietenește pe umăr pe Țestoasa:
— Fruntea sus, dragă prietenă, jocul încă nu s-a terminat, îi șopti el. Încă
mai poți câștiga! Sper să câștigi.
Otis Amber le ceru să se așeze astfel încât să-i aibă pe toți sub ochi.
Theo se ridică:
— Cred că-i timpul să jucăm împreună, ca o singură echipă, să punem toate indiciile cap la cap și să-mpărțim moștenirea.
Cu criminalul? Mă rog, de ce nu? De acord.
Sydelle Pulaski încă era convinsă că răspunsul avea ceva de-a face cu
„Preafrumoasa Americă”:
— Are cineva printre indicii un cuvânt care nu-i în cântec?
— Nu-mi dau seama, spuse Doug răutăcios. Ia mai cântă-l o dată!
Dar nu voia nimeni s-audă imnul din nou.
— Nu contează ce aveți, ci ceea ce nu aveți, le aminti Jake Wexler. Poate că unele cuvinte din cântec lipsesc din indicii.
Asta chiar era o idee bună!
— Are cineva cuvântul ambre? întrebă domnul Hoo.
— Iar începi? oftă Otis Amber. N-ai auzit ce zice testamentul, toate răspunsurile sunt greșite. Eu sunt unul dintre răspunsurile astea greșite.
— Dar domnul Westing și-a făcut testamentul înainte să-nceapă jocul, zise Sydelle. Poate că s-a gândit că nu suntem suficient de deștepți să te descoperim așa de repede.
Judecătoarea Ford nu se amestecă în discuție (Otis Amber era în stare să-și poarte singur de grijă). Trebuia să fie pregătită s-o apere pe Crow la vremea potrivită.
Crow stătea cu privirea în podea și capul plecat. Aștepta.
Nu avea nimeni cuvântul ambre, dar două dintre perechi aveau am în indiciile lor.
