deci, urmă Lecoq, scena pe care am citit-o. În timp ce ucigaşul se afla la Pulberărie, împreună cu cele două femei, tovarăşul său, am să-l numesc complice, vine să-1 aştepte aici. Acesta e un om mai în vîrstă, înalt - are pe puţin un metru optzeci - pe cap cu o şapcă dintr-un material moale, îmbrăcat cu un palton maro dintr-un postav buclat, căsătorit probabil, căci poartă o verighetă la degetul mic al mîinii drepte. .
Gesturile disperate ale bătrînului său coleg îl obligară să se oprească. Această descriere a semnalmentelor unui individ a cărui existenţă abia fusese demonstrată, aceste amănunte precise enunţate pe un ton foarte sigur, răsturnau toate părerile lui moş Absint şi-i reînnoiau uluiala.
— Nu e bine, bombăni el. Asta nu-i frumos. Îmi vorbeşti de gratificaţie, iau lucrurile în serios, te ascult, fac tot ce zici. . şi iată că îţi baţi joc de mine. Găsim o urmă şi în loc să ne continuăm drumul te opreşti să-mi înşiri baliverne.
— Vorbesc serios, răspunse tînărul poliţist, nu ţi-am spus pînă acum ceva de care să nu fiu absolut sigur, nimic care să nu fie strict şi incontestabil adevărat?
— Şi ai vrea să cred...
— Nu te teme, taică, nu-ţi voi forţa convingerile. Cînd îţi voi dezvălui metodele mele de cercetare vei rîde văzînd cît sînt de simple lucrurile care acum ţi se par de neînţeles.
— Continuă, spuse bătrînul pe un ton resemnat.
— Am ajuns, taică, la momentul în care complicele făcea aici de strajă şi timpul i se părea lung. Ca să-şi aline nerăbdarea se plimba de-a lungul acestei bîrne de lemn şi, uneori, îşi întrerupea plimbarea monotonă
ca să ciulească urechile. Neauzind nimic, tropăia, spunîndu-şi fără
îndoială: „Ce dracu se-ntîmplă cu ăla?!" Umblase încoace şi încolo de vreo treizeci de ori, am numărat, cînd un zgomot puternic rupse tăcerea. .
soseau cele două femei.
— Iată-ne deci ajunşi la femei, rosti taica Absint.
— Da. Pe legea mea, răspunse Lecoq, numai că în privinţa asta nu am certitudini. Multe indicii, dar numai presupuneri. Am toate motivele să
27
cred că fugarele noastre au părăsit cîrciuma imediat după începerea încăierării, înainte de strigătele care ne-au determinat să fugim într-acolo.
Cine sînt ele? Nu pot decît să presupun. Bănuiesc totuşi că nu sînt de aceeaşi condiţie socială, înclin mai curînd să cred că una este stăpîna şi cealaltă slujnica.
— Asta din pricină, că, îndrăzni bătrînul agent, diferenţa dintre picioarele şi încălţămintea lor este considerabilă.
— Diferenţa asta este o chestie, spuse cu seriozitate tînărul poliţist, dar nu ea a determinat părerea pe care mi-am format-o. Dacă rangul social ar fi hotărît mai mult sau mai puţin de perfecţiunea picioarelor, multe stăpâne ar trebui să fie servitoare. Iată însă ceea ce mi-a sărit în ochi : Cînd aceste două nefericite ies înspăimîntate din circiuma bătrînei Chupin, femeia cu piciorul mic se năpusteşte dintr-o săritură în grădină, aleargă
prima şi o trage şi pe cealaltă. O ia înainte. Oroarea faţă de cele întîmplate, abjecţia locului, spaima de scandal, gîndul că trebuie să salveze o anumită situaţie socială îi transmite o energie extraordinară. Dar efectul ei, aşa cum li se întîmplă întotdeauna femeilor delicate şi sensibile, nu durează decît cîteva secunde. Nu ajunge nici măcar la jumătatea drumului, i se înmoaie picioarele. Zece paşi mai încolo se clatină, se poticneşte.
Cîţiva paşi încă şi se prăbuşeşte, astfel încît fustele-i ating zăpada, desenînd un cerc. Atunci intervine femeia cu încălţămintea fără toc, care o ia de mijloc pe tovarăşa ei, o ajută - şi urmele lor se amestecă -, apoi, văzînd-o gata să leşine, o ridică cu braţele-i vînjoase şi o poartă, astfel că
urma paşilor femeii cu piciorul mic dispare. În sfîrşit, complicele care le aude venind pe fugare aleargă înaintea lor şi o ajută pe femeia cu picioarele mai mari să-şi ducă tovarăşa. Aceasta din urmă se simţea cu siguranţă rău. Deîndată complicele îşi scoate şapca şi dă deoparte zăpada de pe bîrnă. Apoi, considerînd că locul nu este destul de uscat, îl şterge cu pulpana redingotei. În timp ce femeia cu piciorul mic îşi revine, pe jumătate întinsă pe această bîrnă, cealaltă îl trage pe complice la cinci sau şase paşi mai spre stinga, pînă la acest uriaş bloc de piatră. Acolo îi vorbeşte şi, ascultînd-o, bărbatul se sprijină mecanic cu mîna de acest bloc acoperit de zăpadă. Mîna lui lasă aici o amprentă deosebit de clară.. , apoi dialogul continuînd, el se sprijină-n cot.
Ca toţi oamenii cu o inteligenţă mărginită, taica Absint a trecut rapid 28
de la o neîncredere prostească la o încredere oarbă. Neavînd nici o noţiune în privinţa graniţelor posibile ale deducţiei şi înţelegerii omeneşti, nu-şi dă
seama de limitele genialităţii tovarăşului său - bazată, totuşi, pe presupuneri.
— Şi ce-şi spuneau complicele şi femeia cu pantofii fără toc?
— Mi-e destul de greu să-ţi spun, răspunse Lecoq. Cred totuşi că
femeia îi explica bărbatului ce uriaş şi iminent pericol o ameninţă pe tovarăşa sa şi căutau amîndoi mijloacele să-1 înlăture. Sau poate îi transmitea ordinele date de ucigaş. Sigur este că pînă la urmă 1-a rugat pe complice să dea o fugă pînă la Pulberărie pentru a încerca să vadă ce se întîmplă. El s-a îndreptat în goană acolo, deoarece urmele sale ce duc spre cîrciumă pornesc de la acest bloc de piatră.
— Şi cînd te gîndeşti, exclamă bătrînul agent, că noi eram în acel moment în cîrciumă! Un cuvînt de-al lui Gevrol şi am fi surprins întreaga bandă. Ce ghinion şi ce nenorocire!
Obiectivitatea lui Lecoq nu mergea pînă acolo încît să împărtăşească
regretele colegului său. Dimpotrivă, el binecuvînta greşeala lui Gevrol. Nu datorită ei avea informaţii despre acest caz pe care-1 considera din ce în ce mai plin de mister şi pe care spera totuşi să-1 soluţioneze?
— Ca să termin, continuă el, complicele nu întîrzie să-şi facă din nou apariţia. A văzut scena, i s-a făcut frică, a luat-o la fugă! Se teme ca nu cumva agenţilor, pe care i-a văzut, să le vină ideea să cerceteze maidanele. I se adresează femeii cu piciorul mic, îi demonstrează că este necesar să fugă şi că fiecare minut pierdut poate să fie fatal. Auzindu-1, ea îşi adună toate forţele, se ridică şi se îndepărtează la braţul tovarăşei sale.
Oare bărbatul le-a indicat drumul pe care trebuiau să-1 urmeze, sau îl cunoşteau şi ele? Asta o vom şti mai tîrziu. Ceea ce e incontestabil, e faptul că le-a însoţit de la o oarecare distanţă ca să vegheze asupra lor. Dar mai presus de această datorie de a le proteja pe cele două femei el are una mai sfîntă, aceea de a-1 ajuta, dacă poate, pe complicele său. Face deci cale întoarsă, trece din nou pe aici, şi iată ultimele sale urme care se îndreaptă spre strada Château-des-Rentiers. Vrea să ştie ce se va întîmplă
cu ucigaşul, vrea să se posteze în calea lui..
— Ai făcut o anchetă pe cinste, ce mai! strigă taica Absint. Şi se spune că Gevrol e grozav. Să vină aici! Uite, vrei să-ţi-spun ceva? Ei bine, 29
în comparaţie cu tine, Gevrol nu înseamnă nimic.
Desigur, lauda era grosolană, dar nu te puteai îndoi de sinceritatea ei. Şi apoi era pentru prima oară cînd această ploaie de măguliri se revărsa peste vanitatea lui Lecoq, încît îl făcu să se simtă plin de importanţă.
— Ajunge. . spuse pe un ton reţinut, eşti prea indulgent, taică. De fapt, ce am făcut atît de grozav? Ţi-am spus că bărbatul era mai în vîrstă. .
asta n-a fost dificil; după ce i-am examinat pasul greu şi molatic. Ţi-am precizat înălţimea, - o simplă joacă! Cînd am observat că s-a rezemat de blocul de piatră care se află acolo în stînga, l-am măsurat. Are un metru şaizeci şi şapte, deci omul care a putut să-şi sprijine cotul, are cel puţin un metru optzeci. Amprenta mîinii lui mi-a dovedit că nu mă înşel. Văzînd că
zăpada de pe bîrnă a fost înlăturată, m-am întrebat cu ce. M-am gîndit că
poate cu o şapcă, şi o urmă lăsată de cozoroc mi-a dovedit că nu greşeam.
