Tînărul poliţist rămase consternat şi încordarea feţei exprima efortul pe care îl făcea gîndindu-se.
— Cine ar fi putut să vină? murmură el. Hoţii? Puţin probabil..
Apoi, după o lungă tăcere, pe care bătrînul agent se feri s-o întrerupă, exclamă:
— Acela care a venit, care a îndrăznit să pătrundă în această sală
păzită de cadavrele celor asasinaţi... acela nu poate fi decît complicele..
Dar nu e suficient să bănuiesc acest lucru, am nevoie de o certitudine, îmi trebuie. . vreau . .
Ah!. . Au căutat-o îndelung şi abia după o oră de eforturi au desluşit în noroi, în faţa uşii sparte de Gevrol, între atîtea urme de paşi, o amprentă
care se potrivea exact cu acea a bărbatului care venise să pîndeaseă în grădină. Au comparat-o şi au recunoscut pe talpă acelaşi desen format de ţinte.
— Deci el a fost! zise tînărul poliţist. Ne-a pîndit, ne-a văzut îndepărtîndu-ne şi a intrat.. Dar de ce? Ce nevoie imperioasă, irezistibilă, a putut să-1 determine să înfrunte un pericol iminent?
Luă mîna tovarăşului său şi strîngînd-o gata să i-o sfarme, continuă
cu violenţă:
— De ce? E uşor de ghicit. A lăsat aici, a uitat, a pierdut un lucru ce era probabil hotărîtor ca să se poată face lumină în întunericul ce învăluie această oribilă afacere. Şi pentru a-1 lua, pentru a intra din nou în posesia lui, a riscat. Şi cînd mă gîndesc că din vina mea, numai din vina mea, am pierdut această dovadă concludentă. Şi mă credeam tare. Ce lecţie.. . Şi un imbecil s-ar fi gîndit că trebuie să închidă uşa.
Lecoq se întrerupse şi rămase cu gura căscată, cu ochii scoşi din orbite, întinzînd un deget spre un colţ al încăperii.
— Ce ţi s-a întîmplat? întrebă bătrinul poliţist înspăimântat.
38
Lecoq nu răspunse, dar încet, cu mişcările ţepene ale unui somnambul, se apropie de locul pe care îl arătase cu degetul, se aplecă şi ridica un obiect foarte mic, spunînd:
— Neatenţia mea nu merita să fie recompensată cu un asemenea noroc.
Obiectul pe care-1 ridicase era un cercel de tipul celor pe care bijutierii îl numesc nasture. Era format dintr-un singur diamant foarte mare. Montura era de o delicateţe încîntătoare.
— Diamantul ăsta, declară el, după ce-1 examina o clipă, trebuie să
valoreze cel puţin cinci sau şase mii de franci.
— Într-adevăr?
— Cred că pot să afirm acest lucru.
Cîteva ore mai devreme n-ar fi zis „cred", ci, ritos, „afirm". Dar o primă greşeală este o lecţie pe care n-o uiţi toată viaţa.
— Poate - îndrăzni taica Absint - complicele a venit tocmai să caute acest cercel?
— Ipoteza ta nu poate fi admisă. În acest caz n-ar fi scotocit buzunarele şorţului văduvei Chupin. În ce scop? Nu, probabil că alerga după altceva. . după o scrisoare, de exemplu.
Bătrînul poliţist nu-1 mai asculta, luase cercelul şi-1 examina la rîndul său.
— Cine şi-ar putea închipui, şoptea el uluit de focurile diamantului, cine ar crede că o femeie care avea zece mii de franci de pietre preţioase în urechi a venit la Pulberărie?
— Da, răspunse Lecoq căzînd pe gînduri. E de necrezut, de neconceput, absurd. . Şi cu toate astea vom mai vedea cu siguranţă şi altele, dacă vom ajunge vreodată - lucru de care nu mă îndoiesc - să
sfîşiem vălul acestei misterioase afaceri.
39
CAPITOLUL 8.
Mijeau zorile unei zile triste şi mohorîte cînd Lecoq şi bătrînul său coleg considerară că aveau toate datele necesare. Nu mai exista în cÎrciumă nici un centimetru pătrat care să nu fi fost explorat, examinat cu scrupulozitate, studiat cu lupa, ca să spunem aşa. Mai rămînea doar să fie redactat raportul.
Tînărul poliţist se aşeză la masă şi începu prin a schiţa planul teatrului crimei, plan a cărui legendă explicativă trebuia să ajute în mod special la înţelegerea expunerii sale.
A. — Punctul din care patrula comandată de inspectorul de serviciu de la siguranţă, Gevrol, auzise strigătele victimelor.
(Distanța de la acest punct pînă la cîrciuma căreia i se spune Pulberăria nu este decît de 123 metri, ceea ce face să se presupună că
aceste strigăte erau primele, şi, deci, în consecinţă, bătaia abia începea.)
B. — Fereastra închisă cu obloane, prin deschizăturile cărora unul dintre agenţi a putut să observe scena din interior.
C. — Uşa spartă de inspectorul de siguranţă, Gevrol.
D. — Scara pe care stătea plîngînd văduva Chupin, arestată
provizoriu.
