(Pe a treia treaptă a acestei scări a fost găsit mai tîrziu şorţul văduvei Chupin, cu buzunarele întoarse pe dos.)
F. — Soba.
H. H. H. — Mese.
(Amprentele unui castron şi a cinci pahare au fost constatate pe cea care se găseşte între punctele F. şi B.)
J. — Uşă ce comunică cu încăperea din spate a cîrciumii, în faţa căreia ucigaşul înarmat stătea în picioare.
K. — A doua uşă a cârciumii, care dă spre grădină, şi pe unde a pătruns agentul căruia îi venise ideea de a tăia retragerea ucigaşului.
L. — Portiţa micii grădini, ce dădea spre maidane.
M.M.M. — Urmele de paşi pe zăpadă, descoperite de agenţii râmaşi la Pulberărie după plecarea inspectorului Gevrol.
Aşadar, în această notă explicativă, Lecoq nu-şi menţionase nici măcar o dată numele. Expunînd lucrurile pe care şi le imaginase sau le 40
făcuse, notase simplu : „un agent". . Şi asta nu din modestie sau dintr-un calcul greşit. Trecîndu-te sub tăcere te evidenţiezi şi mai mult atunci cînd ieşi din umbră. De asemenea, tot din calcul, îl împinsese în faţă pe Gevrol.
Această tactică, nu prea subtilă, dar, la urma urmei legitimă, trebuia, se gîndea el, să atragă atenţia asupra agentului care a ştiut cum să acţioneze atunci cînd întregul efort al şefului s-a limitat la spargerea unei uşi.
În timp ce Lecoq desena şi scria, taica Absint se aplecă să se uite peste umărul său.
Planul, în mod special, îl uimi. Văzuse multe, dar îşi imaginase că
trebuie să fii inginer, arhitect, sau cel puţin topograf pentru a executa o asemenea muncă, şi stima sa pentru tînărul poliţist crescu şi mai mult.
Lecoq nu voia însă să fie distras. Avea nevoie de întreaga lui capacitate de gîndire. Era necesar ca simpla lectură a raportului să-1 facă
pe judecătorul de instrucţie să spună : „Să-1 cheme cineva pe acest om energic care a întocmit raportul de faţă” . Tot viitorul său de poliţist depindea de acest ordin.
Şi el se străduia să fie clar, scurt, precis, să arate cu exactitate cum a început să aibă bănuieli în privinţa ucigaşului, cum acestea au crescut, cum s-au confirmat. Explică prin ce deducţii a ajuns să stabilească un adevăr, care, chiar dacă ar fi imposibil de verificat, ar putea fi, cel puţin, destul de probabil pentru a servi în cel mai rău caz ca punct de plecare al unei anchete. Prezentă apoi amănunţit cele mai convingătoare dovezi, ce se aflau acum în faţa lui: scamele de lînă maro culese din aşchiile bîrnei, preţiosul cercel, mulajele diferitelor urme din grădină, şorţul văduvei Chupin cu buzunarele întoarse pe dos. Mai era şi revolverul ucigaşului care avea încă trei gloanţe din cinci. Arma, cu toate că nu avea nici un ornament, era deosebit de frumoasă şi de bine îngrijită, şi avea pe crosă
numele unuia dintre cei mai mari armurieri din Londra.
Lecoq îşi dădea bine seama că dacă ar fi percheziţionat şi victimele ar fi strîns şi alte dovezi, poate foarte preţioase, dar nu îndrăzni să facă
acest lucru. Era încă un tinerel prea neînsemnat ca să rişte o asemenea încercare. De altfel, înţelesese că dacă ar fi încercat acest lucru, Gevrol, furios că s-a înşelat, nu s-ar fi dat în lături să strige că datorită schimbării poziţiei corpurilor expertiza medicală a devenit imposibilă.
Se consolă totuşi şi tocmai îşi recitea raportul, modificînd pe ici pe 41
colo eîteva expresii, cînd taica Absint, care ieşise să fumeze o pipă în pragul uşii, îl strigă:
— Ce e nou? îl întrebă Lecoq.
— Iată-1 pe Gevrol şi doi colegi care-1 însoţesc pe comisar şi pe încă doi domni bine îmbrăcaţi.
Cel care sosea, foarte preocupat, dar nu tulburat peste măsură, din cauza acestui triplu omor ce însîngerase arondismentul său era într-adevăr comisarul de poliţie. Altfel, de ce ar fi fost tulburat?
Gevrol, a cărui părere reprezenta în asemenea cazuri o autoritate, avusese grijă să-1 asigure atunci cînd se dusese să-1 trezească:
— Nu e vorba, afirmase el, decît de o ceartă urmată de bătaie între clienţi de-ai noştri, care frecventează Pulberăria. Dacă toţi ticăloşii ăştia s-ar nimici între ei, am fi mai liniştiţi.
Mai adăugă că ucigaşul era reţinut, închis, si că, în consecinţă, afacerea nu reclama nici un fel de grabă.
Comisarul nu văzu astfel nici un inconvenient să aştepte să se lumineze de ziuă pentru a-şi face sumara anchetă. Îl văzuse pe ucigaş, anunţase procuratura şi venea acum fără să se grăbească prea tare, însoţit de doi medici numiţi de procurorul imperial pentru a face constatările medico-legale.
Aducea, de asemenea, şi un sergent major din regimentul 53 de infanterie uşoară, pe care îl solicitase pentru a recunoaşte mortul îmbrăcat în uniformă, şi care, dacă te luai după cifrele de pe nasturii tunicii, aparţinea acestui regiment, ce se afla în acel moment încazarmat în fort.
De îndată ce se putu face auzit, Gevrol i se adresă lui taica Absint, care rămăsese sprijinit de tocul uşii, fumîndu-şi pipa cu impasibilitatea unui sfinx.
— Ei bine, bătrîne, îl interpelă Gevrol, ne vei povesti o teribilă
melodramă, plină de întuneric şi mister?
— Eu n-am nimic de povestit, răspunse bătrînelul, fără să-şi scoată
din gură pipa ce i se lipise parcă de buze, sînt prea nepriceput.. după cum se ştie. Dar domnul Lecoq vă va spune un lucru la care nu v-aţi aşteptat.
Apelativul „domnul", cu care bătrînul agent de siguranţă îl gratifica pe colegul său îi displăcu atît de mult lui Gevrol, încît se făcu că nu înţelege.
42
— Cine? De cine vorbeşti tu?
— La naiba, de colegul meu care tocmai îşi termină raportul. În sfîrşit, de domnul Lecoq.
Cu siguranţă, fără să fie răutăcios, bătrînelul deveni naşul tînărului poliţist, căci din acea zi, atît pentru duşmani, cît şi pentru prieteni, acesta deveni şi rămase „Domnul Lecoq" .
