— Trei: una spre grădină, una spre crâng, iar a treia comunică cu grajdul. Scara care duce la etaj se află în camera din mijloc.
— Şi Marie-Anne e singură la Borderie?
— Pentru moment absolut singură. Dar presupun că banditul de frate-său se va duce în curînd să locuiască la ea.
Doamna Blanche se cufundă într-o visare atât de adâncă şi de prelungită încât, în cele din urmă, bătrânul pungaş se nelinişti.
— Ei bine, zise el, ce facem?
Tânăra femeie tresări, şi un fior o străbătu.
— Nu m-am hotărât încă, răspunse ea. Voi reflecta, voi vedea. Nu-1
pierde însă din ochi pe Martial. Dacă se duce la Borderie, şi o va face, trebuie să fiu informată. Dacă va scrie, şi precis va scrie, încearcă să-ţi procuri scrisoarea. De aici înainte vreau să te văd din două în două zile.
Nu dormi! Gândeşte-te că trebuie să-ţi câştigi locul cel bun pe care ţi-1
pregătesc la Courtomieu. Şi acum, pleacă!
Chupin se îndepărtă fără să scoată un cuvînt, dar şi fără să-şi dea câtuşi de puţin osteneala să-şi ascundă dezamăgirea şi nemulţumirea.
— Ocazia s-a ivit, îi lipseşte curajul. Dă înapoi, îi e teamă!
Bătrînul pungaş o judeca greşit pe doamna Blanche. Gândurile ei nu erau de natură să-i potolească mânia. Orice ar fi spus Chupin, care era 383
încredinţat, de altfel ca toţi locuitorii din Sairmeuse, că fiica lui Lacheneur se întorsese din Piemont, doamna Blanche se încăpăţâna să considere această călătorie o poveste caraghioasă. După părerea ei, Marie-Anne ieşise pur şi simplu din ascunzătoarea în care Martial considerase că era prudent să o ascundă până atunci. Vindicativa femeie era gata să jure că
această apariţie era o insultă şi o sfidare la adresa ei.
— Şi eu să mă resemnez! strigă ea. Ah! Mi-aş smulge inima din piept dacă ar fi în stare de o asemenea laşitate.
Nici un moment vocea raţiunii nu-i domină tumultul sentimentelor.
Era liberă de acum încolo să se lase, fără nici o restricţie sau control, în voia impulsurilor. Nu mai trebuia să-1 îngrijească pe marchizul de Courtomieu. După crizele violente de demenţă, după freneziile primei perioade de delir, urmase prăbuşirea, stupoarea morocănoasă a idioţeniei.
Apoi, într-o dimineaţă, medicul declarase că pacientul e vindecat.
Vindecat! Corpul era sănătos, într-adevăr, dar raţiunea îl părăsise. Îi mai rămăsese o unică plăcere, care le înlocuia pe toate celelalte ce tulburaseră
viaţa acestui om ambiţios şi calculat : mîncarea.
Altădată reţinut, marchizul mânca acum cu o dezgustătoare voracitate. Fiecare masă era o luptă, căci trebuia să întrebuinţezi forţa ca să-i smulgi farfuria cu mâncare.
Adeseori, în timp ce marchizul rătăcea prin imensa grădină a castelului, doamna Blanche, stând la fereastră, îl urmărea cu privirea şi inima i se strîngea de o teamă ciudată. Dar acest avertisment al destinului, departe de a o determina să renunţe la planurile ei, nu făcea decât să-i aprindă şi mai mult dorinţa şi speranţa răzbunării.
— Oricine ar prefera moartea acestei nenorociri îngrozitoare! şoptea ea! Ah! Jean Lacheneur s-a răzbunat mai crunt decât dacă glonţul lui şi-ar fi atins ţinta. Şi eu vreau să mă răzbun la fel, trebuie!
Îndoielile n-o împiedicau să-1 revadă pe Chupin la două-trei zile, când singură, când însoţită de mătuşa Medie, care stătea de pază. Bătrânul pungaş venea punctual la întâlniri, deşi începuse să se plictisească de meseria de spion.
— Eu risc din plin în acest joc, bombănea el. Speram ca Jean Lacheneur să se ducă să locuiască împreună cu sora lui la Borderie, dar n-a fost aşa. Banditul continuă să bântuie cu puşca în mână şi să se culce în 384
pădure sub cerul liber. Ce vânat urmăreşte? Pe moş Chupin, bineînţeles!
Pe de altă parte, am auzit că ticălosul de hangiu şi-a părăsit hanul şi a dispărut. Unde se ascunde? Probabil după vreunul dintre copacii ăştia, alegând locul unde să-şi înfigă cuţitul şi să-mi găurească pielea.
Dar ceea ce îl scotea din fire în mod deosebit, era faptul că după luni de atentă supraveghere ajunsese la convingerea că dacă odinioară între Martial şi Marie-Anne existase o legătură, acum totul se sfîrşise. Fără
speranţa unui plăcut şi sigur adăpost la Courtomieu, Chupin ar fi lăsat totul baltă. De fapt, chiar având această perspectivă, de pe la mijlocul lunii august, încetase aproape total supravegherea. Dacă mai venea la întâlniri o făcea pentru că luase plăcutul obicei să ceară de fiecare dată bani pentru micile sale cheltuieli. Şi cînd doamna Blanche îl întreba, ca întotdeauna, cum îşi petrecea Martial timpul, el povestea cu neruşinare tot ceea ce-i trecea prin minte.
Tânăra femeie observă acest lucru. Era la începutul lui septembrie.
Într-o zi, întrerupîndu-1 de la primele cuvinte şi privindu-1 ţintă, îi spuse :
— Ori mă trădezi, ori nu eşti decât un prost. Ieri, Martial şi Marie-Anne s-au plimbat împreună un sfert de oră la răscrucea de la Croix-d'Arcy.
CAPITOLUL 44.
Bătrânul medic din Vigano era un om cumsecade.
Părăsise totul ca să vină cât mai repede în ajutorul lui Marie-Anne.
Cunoştea bine viaţa şi datora experienţei sale două sublime virtuţi : înţelegerea şi mila faţă de oameni. Aşa că în cele două săptămîni, cît a stat ascuns la Borderie a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca s-o liniştească pe această nefericită, care i se încredinţase, încercând s-o calmeze şi s-o reabiliteze cumva în propriii ei ochi.
Dar de îndată ce el plecă, Marie-Anne, pradă gândurilor născute din singurătate, nu ştiu să se opună tristeţii care o năpădea din ce în ce mai mult. Multe femei în locul ei şi-ar fi dobândit liniştea, s-ar fi bucurat chiar.
Oare nu reuşise să ascundă una din acele greşeli care, de obicei, la ţară
mai ales, nu pot fi ascunse niciodată?
