— De la marchizul de Sairmeuse, şopti ea, uluită.
Recunoscuse scrisul lui Martial.
Primul ei gînd a fost să ardă scrisoarea şi apucase să o apropie de flacără, când amintirea prietenilor ascunşi la ferma lui taica Poignot o opri.
„Pentru ei, se gîndi ea, trebuie s-o citesc.”
Rupse sigiliul cu blazonul familiei Sairmeuse şi citi :
„Dragă Marie-Anne,
Probail ai ghicit cine a fost omul care a ştiut să imprime evenimentelor o direcţie cu totul nouă şi desigur surprinzătoare.
Poate ai înţeles motivele care l-au determinat s-o facă. Daca e aşa, sunt răsplătit pentru eforturile mele căci nu mai poţi să-mi refuzi prietenia şi stima. Totuşi, încercarea mea de a îndrepta lucrurile nu s-a încheiat. Am pregătit totul pentru revizuirea procesului, în baza căruia 388
baronul d'Escorval a fost condamnat la moarte, sau pentru un recurs de graţiere. Dumneata trebuie să ştii unde se ascunde domnul d'Escorval.
Fă să-i parvină planurile mele, află de la el ce preferă; revizuirea procesului sau pur şi simplu graţierea.
În cazul în care se decide pentru o nouă judecată, voi obţine pentru el un permis de liberă trecere semnat de Maiestatea Sa.
Aştept un răspuns ca să acţionez.
Martial de Sairmeuse”
Marie-Anne rămase înmărmurită. Pentru a doua oară Martial o tulbura profund prin generozitatea pasiunii sale.
Iată deci de ce erau capabili cei doi bărbaţi care o iubiseră atât de mult şi pe care ea îi respinsese!
Unul, Chanlouineau, după ce murise din cauza ei, o mai ocrotea încă. Celălalt, marchizul de Sairmeuse, îşi sacrifica pentru ea convingerile, prejudecăţile clasei Sale, risca, într-un mod admirabil de imprudent, situaţia politică a familiei. Pe cînd, cel pe care sufletul ei îl alesese, tatăl copilului ei, Maurice d'Escorval, nu dăduse nici un semn de viaţă de cinci luni de când o părăsise.
Toate aceste gânduri confuze dispărură însă în faţa îngrozitoarei îndoieli care îi trecu prin minte :
„Dacă scrisoarea lui Martial ascundea o capcană?”
Rezultatul şovăielilor sale fu acela că timp de două săptămâni ezită
să se ducă în locul unde obişnuia să se întâlnească cu taica Poignot. Când în cele din urmă se duse, nu-1 găsi aici pe vrednicul fermier ci pe abatele Midon, foarte neliniştit de absenţa ei.
Era noapte, dar, din fericire, Marie-Anne ştia scrisoarea lui Martial pe de rost.
Abatele o puse s-o repete de două ori şi, când ea termină, îi spuse :
— Acest tânăr are viciile şi prejudecăţile datorate obârşiei şi educaţiei primite, dar inima lui e nobilă şi generoasă. După părerea mea, ar fi o greşeală să nu profităm de generozitatea lui. Dă-mi scrisoarea şi, după ce mă voi sfătui cu baronul, îţi voi comunica hotărârea luată.
Aşa că douăzeci şi patru de ore mai tîrziu, abatele Midoh, aşteptând-o nerăbdător la locul stabilit, îi spuse:
— Domnul d'Escorval este întru totul de părerea mea; trebuie să
389
avem încredere în domnul marchiz de Sairmeuse. Numai că baronul fiind nevinovat, nu poate, nu vrea să accepte graţierea. Cere revizuirea sentinţei.
— Dacă aşa stau lucrurile, zise ea, vă rog să-mi daţi o ciornă a scrisorii pe care să i-o scriu domnului Martial.
Preotul nu răspunse imediat. În cele din urmă se hotărî.
— Nu trebuie să-i scriem, zise el. O scrisoare nu ajunge întotdeauna la destinaţie, se poate rătăci uneori. Trebuie să te întâlneşti cu domnul de Sairmeuse.
Marie-Anne se dădu înapoi mai înspăimântată decât dacă un strigoi s-ar fi ivit din pământ, la picioarele ei.
— Niciodată, părinte, strigă ea, niciodată!
— Îţi înţeleg împotrivirea, copila mea, zise blând preotul. Reputaţia ta a avut mult de suferit din cauza asiduităţilor marchizului de Sairmeuse.
Dar nu avem timp pentru şovăieli, datoria îşi spune cuvântul, şi tu trebuie să faci acest sacrificiu pentru salvarea unui nevinovat distrus din cauza tatălui tău.
Şi pe dată îi explică tot ceea ce trebuia să-i spună şi nu plecă decât după ce obţinu promisiunea că va fi ascultat.
Şi, aşa cum făgăduise, Marie-Anne îi trimise vorbă lui Martial să se întâlnească la răscrucea de la Croix-d'Arcy. Dar niciodată vreun sacrificiu nu i se păru mai dureros.
Motivul pentru care această întâlnire îi displăcea nu era cel pe care îl presupunea abatele Midon. Reputaţia ei! Vai! O ştia pierdută pentru totdeauna. Cu două săptămâni în urmă nu s-ar fi neliniştit din pricina acestei întrevederi. Pe atunci, e adevărat, nu-1 mai ura pe Martial, îi era însă indiferent, pe câtă vreme acum..
Îndreptându-se spre locul întâlnirii îşi spunea că Martial o va jigni cu galanteria lui uşuratică, după cum îi stătea în fire, şi se bucura aproape la acest gînd.
Se înşelase însă.
Marţial era teribil de emoţionat - Marie-Anne observă acest lucru, deşi ea însăşi era foarte tulburată - şi nu îi adresă nici un cuvânt în afară de cele referitoare la treburile care îl priveau pe baron. Numai după ce termină tot ceea ce avea de spus, şi se declară de acord cu toate condiţiile, o întrebă cu tristeţe :
