Studie locul, oprindu-şi privirea asupra celor mai neînsemnate obiecte cu acea pricepere atentă a judecătorului care cunoaşte importanţa oricărui amănunt şi care înţelege cît de elocvente sînt circumstanţele materiale.
— E grav! spuse el în sfîrşit, foarte grav!
Drept răspuns comisarul îşi ridică mîinile spre cer într-un gest ce exprima foarte bine ceea ce gîndea:
— Cui o spuneţi?
51
Cert e că de două ore domnul comisar socotea responsabilitatea sa cumplit de împovărătoare şi l-ar fi binecuvîntat pe magistratul care l-ar fi scăpat de ea.
— Domnul procuror imperial n-a putut să mă însoţească, reluă
domnul d'Escorval, nu poate fi prezent peste tot, şi mă îndoiesc că va avea posibilitatea să mai vină să mă întîlnească aici. Aşadar putem începe.
Comisarul îl întrerupse:
— Domnul judecător de instrucţie 1-a interogat fărâ îndoială pe vinovat, şi el trebuie să ştie..
— Nu ştiu nimic, îl întrerupse domnul d'Escorval, care păru foarte surprins de această interpelare.
După acest răspuns se aşeză şi, în timp ce grefierul redacta preliminariile procesului verbal de constatare, el începu să citească
raportul scris de Lecoq.
Retras în umbră, palid, emoţionat, febril, tînărul poliţist se străduia să surprindă pe obrazul impasibil al magistratului vreun indiciu privind impresia pe care i-o făcea lectura raportului. Era în joc viitorul lui, ce urma să depindă de un da, sau nu.
Şi acum se adresa unei inteligenţe superioare, nu unui spirit obtuz ca al lui moş Absint.
— Dacă aş mai putea să-mi mai pledez încă o dată cauza, gîndea el!
În curînd se simţi mai liniştit. Figura judecătorului de instrucţie îşi păstra imobilitatea, dar îşi înclinase capul în semn de aprobare şi chiar, pentru o clipă, un amănunt mai ingenios, îi smulsese o exclamaţie : „Nu-i rău, foarte bine!" Cînd termină se adresă comisarului :
— Toate astea nu seamănă cu raportul dumneavoastră de dimineaţă, care prezenta această tenebroasă afacere ca o bătaie între nişte vagabonzi nenorociţi.
— Azi-dimineaţă, răspunse evaziv comisarul, care regreta acum că
rămăsese în căldura patului, bizuindu-se numai pe Gevrol, am rezumat numai primele impresii, care s-au schimbat datorită cercetărilor ulterioare, astfel că..
— Oh! îl întrerupse judecătorul, nu vă reproşez nimic, dimpotrivă, nu pot decît să vă felicit. Nu se putea acţiona nici mai bine, nici mai repede. Toată această demonstraţie dezvăluie o mare putere de pătrundere, 52
iar rezultatele sînt expuse cu o claritate şi o precizie rar întâlnite.
Comisarul ezită o secundă. Era tentat să păstreze laudele pentru el.
Respinse însă această ispită nu numai fiindcă era cinstit, dar mai ales pentra că nu-i displăcea să-i facă o figură lui Gevrol ca să-1 pedepsească
pentru superficialitatea lui prezumţioasă.
— Trebuie să mărturisesc, zise el în cele din urmă că onoarea acestei anchete nu-mi aparţine.
— Atunci cui trebuie atribuită, dacă nu inspectorului din serviciul siguranţei?
Aşa se gîndise domnul d'Escorval, nu fără surprindere căci avusese de-a face cu Gevrol şi era departe de a-l putea bănui de ingeniozitatea şi mai ales de stilul în care era întocmit raportul.
— Deci dumneavoastră, întrebă el, sînteţi acela care aţi condus atît de prompt această afacere?
— Nu, pe-onoarea mea! răspunse omul Prefecturii, eu n-am atîta imaginaţie! Mă mulţumesc să arăt ceea ce descopăr şi susţin că : „aş
accepta să fiu chiar spînzurat dacă toate aceste fapte închipuite în raportar mai exista şi în altă parte decît în capul celui care 1-a întocmit. Niştegogoşi, ce mai!"
— Totuşi, insistă judecătorul, femeile, ale căror urme le vedeţi aici, au existat! Complicele care a lăsat pe bîrnă scama de lînă e o fiinţă reală.
Cercelul e o dovadă adevărată, palpabilă..
Gevrol făcea sforţări să nu ridice din umeri.
— Toate astea, spuse el, se explică fără a fi nevoie să batem cîmpii că ucigaşul are un complice. . e posibil. Prezenţa femeilor e firească ; peste tot unde există pungaşi întâlneşti şi hoaţe. Cît despre diamant, ce dovedeşte el? Că ticăloşii au dat o lovitură în stil mare, că au venit aici ca să împartă prada şi că de-aici s-a iscat cearta. .
Era şi asta o explicaţie, şi tot atît de plauzibilă, încît domnul d'Escorval rămase tăcut ca să mediteze înainte de a lua o decizie.
— Hotărît, declară el în cele din urmă, adopt ipoteza raportului..
Cine este autorul?
Gevrol se înroşi de furie mai tare decît un rac.
— Autorul, răspunse el, este unud dintre agenţii mei aici de faţă, brav şi iscusit, domnul Lecoq! Haide, şmechere, apropie-te să te vedem..
