ipoteză în favoarea teoriei lui Lecoq.
„Probabil, îşi spunea el, secretul acestui nenorocit este teribil, de vreme ce ţine mai mult la el decît la viaţa sa, de vreme ce a încercat să se sugrume ca să-1 ducă neatins în mormînt”.
Se întrerupse, bătea ora patru.
Sări sprinten din pat, unde se aruncase îmbrăcat şi, cinci minute mai tîrziu, cobora pe strada Montmartre, unde locuia pe vremea aceea, într-o cameră mobilată.
Timpul continua să fie urît; bura. Dar ce-i păsa tînărului poliţist? El mergea înainte, cînd, ajuns la întretăierea cu strada Saint-Eustache fu interpelat de o voce groasă, batjocoritoare.
Se uită şi-1 văzu pe Gevrol, care, urmat de trei dintre agenţi, veniseră să arunce plasa în cartierul din jurul Halelor.
— Te-ai sculat tare de dimineaţă, domnule Lecoq, i se adresă
inspectorul de la siguranţă. Alergi tot după identitatea omului nostru?
— Tot?
— E un prinţ deghizat sau un simplu marchiz?
— Ori una, ori alta, desigur!
— Bun! În acest caz ai să ne plăteşti un rînd în contul viitoarei tale gratificaţii.
66
— Pe legea mea, Generale, reluă tînărul poliţist, după ce li se umpluseră paharele, întîlnirea noastră mă scuteşte de un drum. Mă
gîndeam să trec pe la Prefectură ca să te rog, din partea judecătorului de instrucţie, să trimiţi chiar în dimineaţa asta pe unul dintre colegii noştri la morgă. Afacerea de la Pulberărie a făcut vîlvă, va veni lume, şi ar trebui cineva care să-i urmărească atent şi să tragă cu urechea la curioşii care vor fi acolo.
— Foarte bine! Taica Absint va fi acolo la ora deschiderii.
A-l trimite pe taica Absint acolo unde se simţea nevoia unui agent abil era o bătaie de joc. Totuşi, Lecoq nu protestă. Era mai bine să fie prost servit decît trădat, şi el era sigur de bătrîn.
— Ar fi trebuit să mă previi încă de-aseară, continuă Gevrol. Dar cînd am sosit, tu plecaseşi.
— Am avut treabă.
— Unde?
— În piaţa Italiei. Am vrut să ştiu dacă celula postului e pavată cu ciment sau cu cărămizi.
Spunînd acestea, plăti, salută şi plecă.
— Mii de draci! urlă Gevrol, împingînd cu violență paharul pe tejghea. Blestematul! Cât de mult îmi displace tînărul ăsta! Nu cunoaşte A.B.C.-ul meseriei şi face pe deşteptul. Dar las că-1 învăţ eu minte să-şi bată joc de mine.
Lecoq nu-şi bătuse joc.
Într-adevăr, se dusese în ajun la postul unde fusese închis deţinutul, comparase pământul din celulă cu praful pe care îl avea în buzunar şi aducea, credea el, din această expediţie unul din acele capete de acuzare copleşitoare, care, adesea, este suficient unui judecător de instrucţie pentru a obţine mărturisiri complete de la cel mai îndărătnic deţinut.
Acum spera să găsească birjarul pe care cele două femei îl opriseră
în strada Chevaleret, şi în acest scop îşi procurase de la Prefectură numele şi adresele tuturor celor ce închiriau trăsuri şi locuiau în cartierul cuprins între drumul spre Fontainebleau şi Sena.
Cercetările nu începuseră prea fericit.
În primul loc unde se prezentă a fost înjurat de birjarii care nu se sculaseră încă. În altă parte patronul refuză să-i dea foile în care erau 67
notate - sau cel puţin ar fi trebuit să fie - itinerariile zilnice ale fiecărui birjar.
Începea aproape să dispere, cînd, în sfîrşit, către ora şapte şi jumătate, află de la un anume Trigault, ale cărui remize se aflau dincolo de fortificaţii, că în noaptea de duminică spre luni unul dintre birjari s-a-ntors din drum în timp ce se retrăgea spre casă. Şi chiar i-a fost arătat birjarul care ajuta în curte să-i fie înhămaţi caii la trăsură.
Era un bătrînel gras, scund, cu faţa aprinsă, cu nişte ochi mici, strălucind de şiretenie, şi care de cînd stătea pe capra trăsurii tocise probabil mai mult de un mănunchi de cozi de bici.
— Tu eşti acela, îl întrebă Lecoq, care în noaptea de duminică spre luni, între ora unu şi două dimineaţa, ai luat două femei de pe strada Chevaleret?
Birjarul se îndreptă, îi aruncă lui Lecoq o privire pătrunzătoare şi răspunse prudent:
— Poate.
— Îmi trebuie un răspuns precis.
— Aha! Aha! făcu bătrînul cu şiretenie. Domnul cunoaşte desigur două doamne care au pierdut ceva într-o trăsură, şi atunci..
Lecoq îl întrerupse :
— Ai auzit vorbindu-se de o crimă care a avut loc prin împrejurimi?
— Da, într-o cârciumă mizerabilă au fost asasinaţi..
