— Tot, răspunse birjarul. În afară de faptul că aceea care mi-a dat banii, cea mai prost îmbrăcată, avea o mînă. . oh! o mînă de copil şi că, în ciuda enervării, vocea-i era cristalină ca o muzică.
— I-ai văzut faţa?
— Hm, prea puţin.
— În sfîrşit, poţi să-mi spui dacă era drăguţă, dacă era brună sau blondă?
70
Atîtea întrebări deodată îl zăpăciră pe bietul birjar.
— O clipă! spuse el. După mine nu e drăguţă, nu cred să fie tînără, dar e sigur blondă, cu un păr bogat.
— Era scundă sau înaltă, grasă sau slabă?
— Aşa şi aşa.
— Şi cealaltă, întrebă Lecoq, cea cu înfăţişare de bogătaşă?
— La naiba. În privinţa ăsteia.. nu ştiu, n-am văzut. Mi s-a părut scundă, atîta tot.
— Ai recunoaşte-o pe cea care ţi-a dat banii, dacă ai mai vedea-o?
— Dumnezeule. . nu.
Trăsura ajunsese pe la mijlocul străzii Bourgogne; birjarul opri calul spunînd:
— Atenţie! Iată casa unde au intrat cele două ticăloase. Acolo.
Doar o clipă i-a fost de ajuns tînărului poliţist ca să-şi scoată eşarfa pe care o folosea drept fular, s-o strecoare în buzunar şi să intre în casa indicată.
În loja portarului o bătrînă cosea.
— Doamnă, i se adresă politicos Lecoq, arătîndu-i fularul; aduc acest lucru uneia dintre locatarele dumneavoastră.
— Cui?
— Să vedeţi, asta nu ştiu.
Vrednica portăreasă crezu că tînărul acela atît de politicos era unul care făcea glume proaste, vrînd să-şi bată joc de ea.
— Scîrbosule.. începu ea.
— Iertaţi-mă, o întrerupse Lecoq, lăsaţi-mă să termin. Iată cum stau lucrurile. Alaltăieri seara, mai curînd alaltăieri dimineaţa, către ora trei, mă-ntorceam să mă culc liniştit, cînd aici, aproape, două doamne ce păreau că se grăbesc foarte tare m-au depăşit. Uneia dintre ele îi cade eşarfa. Eu o ridic, şi, cum e firesc, grăbesc pasul ca să i-o dau. Degeaba, ele apucaseră să intre aici. La ora aceea n-am îndrăznit să sun, temîndu-mă
să nu vă deranjez. Ieri am fost ocupat, dar azi am venit; iată obiectul.
Puse eşarfa pe masă şi se prefăcu că se retrage.
Portăreasa îl reţinu.
— Mulţumesc mult pentru amabilitate, dar puteţi s-o păstraţi. Nu exista în casă femei care se întorc singure după miezul nopţii.
71
— Totuşi, insistă tînărul poliţist, am ochi, am văzut...
— Aha .. . am uitat, strigă bătrîna. În noaptea în care spuneţi că
cineva a sunat într-adevăr.. ce zuruit! Trag de cordon şi ascult.. nimic.
Cum n-am auzit nici uşa închizîndu-se, nici urcînd pe scară, îmi spun :
„Bun, încă o puşlama care îmi face o şotie" . Dar casa, mă înţelegeţi, nu putea să rămînă deschisă primului venit. Atunci, nici una nici două, îmi pun o fustă şi ies din lojă. Şi ce văd? Două umbre care o şterg şi. . care-mi trîntesc uşa în nas. Mă întorc repede şi trag de cordon ca să deschid uşa pentru mine şi alerg să mă uit în stradă. Şi ce văd? Două femei care fugeau!
— În ce direcţie?
— Se îndreptau spre strada Varennes.
Lecoq era lămurit.
O salută politicos pe portăreasă, de care mai putea să aibă nevoie, şi se întoarse la trăsură.
— Prevăzusem că nu locuiesc aici, îi spuse el birjarului.
Mînia birjarului era gată să se reverse într-un şuvoi de cuvinte, dar Lecoq care se uitase la ceas, îl întrerupse:
— E ora nouă. Voi întîrzia mai mult de o oră, dar voi aduce ştiri noi.
