— Care sînt mijloacele dumitale de existenţă, continuă să-1 întrebe cu răceală domnul Segmuller.
— Am o meserie, răspunse el pe un ton trist, aceea pe care mi-a arătat-o maica Tringlot. Trăiesc şi am trăit în Franţa şi în alte ţinuturi.
Judecătorul se gîndi că a găsit în această afirmaţie călcîiul lui Ahile.
— Ai locuit în străinătate? întrebă el.
— Puţin. Iată, sînt şaisprezece ani de cînd muncesc cînd în Germania, cînd în Anglia, cu trupa domnului Simpson.
— Aşadar, eşti saltimbanc. Cum, avînd o asemenea meserie, mîinile îţi sînt atît de albe şi de îngrijite?
Departe de a părea încurcat, deţinutul îşi etala mîinile şi le examină
cu vădită plăcere.
— E adevărat, cel puţin, sînt frumoase. . spuse el, pentru că le îngrijesc.
— Eşti plătit ca să nu faci nimic?
92
— Ah, nu. Numai că, domnule judecător, eu am rolul să vorbesc publicului, să „dau din gură" cum se spune.. şi, fără să mă laud, mă
pricep.
Domnul Segmuller îşi mîngîie bărbia, ceea ce reprezenta un gest caracteristic atunci cînd presupunea că un deţinut se încurcă în propriile-i minciuni.
— În cazul acesta, spuse el, vreţi să-mi daţi o probă a talentului dumneavoastră?
— Oh! exclamă omul, părînd să creadă într-o glumă, oh . .
— Conformaţi-vă, vă rog, insistă judeeătorul.
Ucigaşul nu se mai codi. Într-o clipă fizionomia lui mobilă luă o expresie cu totul nouă, un amestec ciudat de prostie, insolenţă, şi ironie.
Luă de pe biroul judecătorului o linie în chip de baghetă şi, cu o voce falsă
şi stridentă, cu intonaţii de bufon, începu:
„Să tacă muzica! Taci şi tu, tobă! Doamnelor şi domnilor, iată ora,clipa, momentul unei marrrrii şi unicii reprezentaţii a teatrului cu unprestigiu fără asemănare în lume la trapez şi dans pe sîrmă, ridicări şirăsuciri şi alte exerciţii de graţie, de supleţe şi forţă, cu concursulartiştilor din capitală, avînd onoarea..."
— Ajunge, îl întrerupse judecătorul, debitaţi asta în Franţa, dar în Germania?
— Fireşte, vorbesc limba ţării.
— Să vedem, ordonă domnul Segmuller, a cărui limbă maternă era germana.
Deţinutul părăsi aerul nătîng, îşi compuse o figură comică plină de importanţă şi, fără o umbră de ezitare, reluă pe un ton emfatic:
„Mit Bewilligung der hochloeblichen Obrigkeit wird heute vorhiesiger ehrenwerthen Biirgerschaft zum er stenmal aufgefuhrt...
Genovefa, oder die..."
— Destul.. zise judecătorul.
Se ridică, poate ca să-şi ascundă decepţia, şi adăugă :
— Să se caute un interpret care să ne spună dacă vă exprimaţi tot atît de uşor şi în engleză.
La aceste cuvinte, Lecoq făcu cu modestie un pas înainte.
— Eu vorbesc engleza, spuse el.
93
— Atunci foarte bine. M-ai înţeles, deţinut. .
Omul se transformase încă o dată. Flegma şi gravitatea britanică se zugrăviră pe faţa lui, mişcările îi deveniseră rigide şi tacticoase. Şi pe cel mai serios ton, pronunţă :
„Ladies, and Gentlemen,
Long life to our queen, and to the honourable mayor of that town.
No country, England excepted, - our glorious England! - should producesuch a strange thing, such a parangon of curiosity...”
Vorbi fără întrerupere un minut întreg. Domnul Segmuller se propti în coate la biroul său cu capul în mîini, iar Lecoq nu reuşi să-şi ascundă
uimirea. Numai Goguet, surîzătorul grefier, se distra.
