Ucigaşul îşi lăsă capul în jos şi răspunsul se lăsă aşteptat.
— Eram ca nebun, se bîlbîi el, nu ştiam dacă cei ce sosesc sînt agenţi de poliţie sau prieteni de-ai celor pe care îi omorîsem.
— Interesul dumneavoastră vă ordona să fugiţi atît de unii cît şi de ceilalţi.
Deţinutul nu mai spuse nimic.
— Ei bine! reluă domnul Segmuller, prevenţia presupune că v-aţi expus să fiţi arestat în mod conştient şi voluntar pentru a acoperi retragerea celor două femei care se aflau în cârciumă.
— Am riscat deci pentru două ticăloase pe care nu le cunoşteam?
— Iertaţi-mă, prevenţia are motive serioase să creadă că, dimpotrivă, le cunoaşteţi foarte bine pe cele două femei.
— Aşa deci.. dacă mi-o veţi dovedi. .
Rînjea, dar rînjetul îi îngheţă pe buze cînd judecătorul îi spuse pe un ton plin de siguranţă, scandînd cuvintele :
— Am să ţi-o do-ve-desc!
100
CAPITOLUL 21.
Cînd judecătorul consideră că ameninţarea îşi produsese efectul scontat, reluă :
— Aşadar, afirmi că nu cunoşti pe nici una dintre femeile care se aflau în cârciumă?
— Jur.
— N-ai avut niciodată prilejul să-1 vezi pe un individ al cărui nume este amestecat în această afacere, un oarecare Lacheneur?
— Am auzit acest nume pentru prima oară cînd a fost pronunţat de soldatul muribund şi care a adăugat că acest Lacheneur este un fost comediant.
Suspină adînc şi continuă :
— Sărmanul soldat! Abia îl lovisem de moarte, iar ultimele lui cuvinte au fost o mărturisire a nevinovăţiei mele.
— În consecinţă, întrebă judecătorul, accepţi depoziţia acelui militar?
Omul ezită, ca şi cum ar fi mirosit o capcană şi trebuia să
cîntărească răspunsul.
— O accept. . rosti el în cele din urmă.
— Foarte bine. Soldatul acela, trebuie să-ţi aminteşti, voia să se răzbune pe Lacheneur, care, promiţîndu-i bani, îl tîrîse într-un complot.
Împotriva cui era îndreptat acel complot? Evident, împotriva dumitale. Pe de altă parte, pretinzi că n-ai sosit la Paris decît în aceeaşi seară şi că n-ai ajuns la Pulberărie decît cu totul şi cu totul întîmplător. Împacă deci aceste două lucruri.
Deţinutul îndrăzni să ridice din umeri.
— Eu, spuse el, văd lucrurile altfel. Oamenii ăia urzeau o lovitură
împotriva nu ştiu cui, şi tocmai pentru că-i deranjam mi-au căutat ceartă
din nimic.
Lovitura judecătorului fusese bună, dar riposta era şi mai bună, atît de bună încît surîzătorul grefier nu-şi putu ascunde o grimasă de aprobare.
— Să trecem la ceea ce s-a întîmplat după arestare, continuă domnul Segmuller. De ce ai refuzat să răspunzi la întrebări?
Un licăr de furie, reală sau simulată, străluci în ochii ucigaşului.
101
— E prea de ajuns un interogatoriu, bombăni el, ca să faci un vinovat dintr-un nevinovat!
— Te poftesc, în interesul dumitale, să fii cuviincios, i se adresă cu severitate judecătorul. Agenţii care te-au arestat au observat că eşti obişnuit cu formalităţile şi că ştii cum stau lucrurile la închisoare.
— Ah, domnule, nu v-am spus că am fost prins şi închis de mai multe ori, mereu din cauza lipsei hîrtiilor de identitate. Am spus adevărul, aşa că n-o să mă faceţi să mă contrazic, nu ţine!
Îşi scosese masca de nepăsare zeflemitoare şi arbora acum un ton morocănos şi nemulţumit.
Cu toate astea, de-abia acum începea să fie atacat în mod serios.
Domnul Segmuller depuse pe biroul lui un mic sac de pînză.Îl recunoşti?
întrebă el.
