— De acord.
După o clipă de stângăcie, spun:
— Deci? Căutăm un hotel?
CAPITOLUL 28
Vara asta
Larrea Palm Springs Hotel este șaptezeci de dolari pe noapte vara și, chiar și în întuneric, arată ca un desen infantil cu carioca. De bun augur.
Exteriorul este o explozie de culori – căsuțele galbene de la piscină, șezlongurile roșii ca sosul iute, aliniate în jurul apei, fiecare clădire de trei etaje zugrăvită cu altă nuanță de roz, roșu, violet, galben și verde.
Camera în care ne cazăm este cât se poate de viu colorată: pereți, draperii, mobilă portocalii și covor verde, așternuturi în dungi, asortate cu exteriorul clădirii. Cel mai important: este foarte rece.
— Vrei să faci prima duș? întreabă Alex cum intram.
Îmi dau seama atunci că tot drumul – și înainte, când ne făceam bagajele și făceam ordine în apartamentul lui Nikolai – abia aștepta să se spele, abținându-se să spună continuu „Doamne, ce aș face un duș”, când eu nu mă gândeam decât la ce s-a petrecut pe balcon, încingându-mă iar și iar.
Nu vreau ca Alex să facă duș acum. Vreau să facem duș împreună și să ne mai smotocim. Însă îmi amintesc și că mi-a spus mai demult că
urăște sexul la duș (mai mult decât în aer liber), pentru că atunci când face duș, vrea doar să se spele și îi este greu s-o facă dacă tot ajunge pe el părul și mizeria altcuiva, iar partea cu sexul este dificilă pentru că îți intră
constant săpun în ochi sau te atingi de perete și te întrebi când a fost ultima oară spălată faianța.
Așa că îi spun:
— Du-te tu!
Iar Alex încuviințează, dar șovăie, ca și cum ar mai zice ceva și până
la urmă se răzgândește și dispare în baie să facă un duș lung și fierbinte.
Mi s-au uscat tricoul și părul și când mă duc să mă așez pe balconul (fără folie de plastic) noii camere, îmi dau seama că și acolo este uscat.
Orice urmă de ploaie care a curmat dogoarea s-a volatilizat, ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat. Doar că îmi simt buzele umflate și corpul mai relaxat decât toată săptămâna. Și aerul este mai curat, ba se simte chiar o briză.
— Poți să te duci, spune Alex din spatele meu.
Când mă întorc, stă în prosop, curat și perfect. Mi se întețește pulsul
la vederea lui, dar știu cât de murdară sunt, așa că înghit în sec ca să-mi stăvilesc pofta, mă ridic și zic: „Super!” prea tare.
Cu alte cuvinte, nu-mi place să fac duș. Să fiu curată, da. Dușul în sine, da, dar tot ce presupune spălatul părului încâlcit, ieșitul pe preșul de baie scârbos, ștersul, pieptănatul – urăsc toate astea, ceea ce înseamnă
că sunt genul de om care face duș de trei ori pe săptămână, pe când Alex face unul sau două pe zi. Numai că, să fac duș după săptămâna asta este absolut un lux.
Să stau în apa fierbinte-fierbinte în baia rece-rece, să mă uit la mizeria care se scurge de pe mine și se învolburează în scurgere în spirale maronii sclipitoare este o adevărată plăcere. Să îmi masez scalpul cu șampon cu aromă de cocos și să mă spăl pe față cu săpun cu aromă de ceai verde, după care să mă rad cu lama ieftină pe picioare este divin.
Este cel mai lung duș pe care l-am făcut în ultimele luni si, când ies în sfârșit din baie simțindu-mă altă femeie, Alex doarme deja dus peste așternuturi, cu luminile aprinse. Preț de o clipă, nu știu în ce pat să mă
bag. În mod normal, îmi place să mă întind cât sunt de lată pe un pat mare în vacanțele astea, dar o mare parte din mine vrea să se cuibărească
lângă Alex, să adorm cu capul pe umărul lui, unde pot să-i adulmec mirosul curat de bergamotă, poate să invoc un vis cu el.
Până la urmă însă hotărăsc că este prea dubios să presupun că vrea să dormim în același pat doar pentru că ne-am tras-o. Ultima oară când s-a întâmplat ceva între noi, nu aveam ce pat să împărțim pe urmă. A fost doar haos.
Sunt hotărâtă să nu sfârșim la fel. Indiferent ce s-a întâmplat sau se întâmplă între noi în vacanța asta, nu o să permit să ne distrugă prietenia.
Nu o să fac presupuneri despre ce înseamnă asta sau să îmi impun așteptările asupra lui Alex.
Trag pătura peste el, sting lumina și mă urc în patul gol de lângă al lui.
CAPITOLUL 29
Acum trei veri
HEI, scrie Alex cu o seară înainte să plecăm în Toscana.
Ba tu hei, răspund.
Poți vorbi o clipă? Vreau să stabilim ultimele chestii.
Mă gândesc imediat că vrea să contramandeze. Ceea ce nu prea are sens. Pentru prima oară în ultimii ani, ne-am propus să mergem într-o vacanță fără tensiuni. Amândoi suntem în relații serioase, prietenia noastră este mai bună ca oricând și nu am fost nicicând mai fericită.
La trei săptămâni după dezastrul cu pneumonia mea, l-am cunoscut pe Trey. O lună mai târziu, Alex s-a împăcat cu Sarah – zice că merge mai bine de data asta, că sunt pe aceeași lungime de undă. Aproape la fel de important, de data asta, ea pare în sfârșit să mă accepte și, de câteva ori când se întâlnesc Alex și Trey, se înțeleg și ei. Așa că, încă o dată, ca întotdeauna, am ajuns în punctul în care sunt de-a dreptul în extaz că eu și Alex nu lăsăm să mai intervină nimic între noi.
Dau să-i răspund la mesaj, după care mă hotărăsc să-l sun în schimb de pe scaunul pliant de pe balcon, dacă tot sunt singură acasă. Trey este încă la Good Boy Bar, care se află pe noua mea stradă, dar am venit acasă
