— Tare, zice Alex.
— Da.
Iată primul moment de tăcere penibilă al excursiei. Nu contează că
în ultima săptămână ne-am scris mesaje non-stop – ori poate că asta a înrăutățit situația. Am mintea neiertător de goală. Nu pot decât să mă uit la aplicația din telefon, unde urmăresc iconița mașinii care se apropie.
— A noastră e.
Înclin bărbia spre microbuzul care se apropie.
— Tare, repetă Alex.
Șoferul ne ia bagajele și ne înghesuim cu alți doi oameni cu care împărțim mașina, un cuplu între două vârste cu șepci cu cozoroc de la BeDazzled. Pe cea roz scrie NEVESTICA. Pe cea verzuie scrie
BĂRBĂȚELUL.
Amândoi poartă tricouri cu flamingo și sunt atât de bronzați încât seamănă cu încălțările lui Alex.
Bărbățelul este ras în cap, iar Nevestica are părul vopsit în roșu aprins.
— Sal’tare! zice tărăgănat Nevestica, în timp ce eu și Alex ne așezăm pe bancheta din mijloc.
— Salut.
Alex se sucește pe loc și le zâmbește aproape convingător.
— În luna de miere, zice Nevestica, arătând spre ea și Bărbățel. Voi?
— A, face Alex. Ăăă...
— Și noi!
Îl iau de mână și mă întorc zâmbind la ei.
— Ooo! chiuie Nevestica. Ce zici, Bob? O mașină plină de îndrăgostiți.
Bărbățelul Bob încuviințează.
— Felicitări, copii!
— Cum v-ați cunoscut? vrea să știe Nevestica.
Îi arunc o privire lui Alex. Cele două expresii pe care le afișează
mutra lui sunt (i) de groază și (2) de exaltare. Pentru noi este deja un joc obișnuit și, cu toate că este ceva mai penibil decât de obicei să îmi țin mâna în mâna lui mare, avem și o senzație plăcută să ne ieșim din rol astfel și să ne jucăm cum o facem mereu.
— La Disneyland, zice Alex și se întoarce spre cuplul din spate.
Nevestica face ochii cât cepele.
— Ce magic!
— Asa a fost, știi? Îi trimit inimioare în zbor cu privirea și îl împung în nas cu mâna liberă. Lucra ca GV – așa le zicem gunoierilor de vomă.
Treaba lor este să zăbovească pe lângă toate noile atracții 3D și să curețe în urma bunicilor care au rău de mișcare.
— Iar Poppy făcea pe Mike Wazowski, adaugă Alex sec, ridicând miza.
— Mike Wazowski? întreabă Bărbătelul.
— Din Compania monștrilor, iubi, îi explică Nevestica. Este unul dintre monștrii principali.
— Care dintre ei? întreabă Bărbățelul.
— Ăla scund, răspunde Alex, după care se întoarce spre mine cu cea mai tâmpă și exagerată privire de adulație pe care am văzut-o vreodată.
A fost dragoste la prima vedere.
— Ooo! face Nevestica, cu mâna la inimă.
Bărbățelul se încruntă.
— Când era costumată?
Alex se îmbujorează ușor la privirea Bărbățelului, dar intervin eu:
— Am picioare super mișto.
