Șoferul bărcii este Buck, cam de vârsta noastră, cu un ciuf de păr blond care-i iese pe sub șapca așezată invers. E chipeș într-un mod complet mizer, cu mirosul specific pielii bronzate amestecat cu paciuli.
Ar trebui să fie grețos, dar lui i se potrivește.
Drumul în sine este cumplit, motorul urlă și trebuie să zbier la urechea lui Alex, în timp ce părul meu îl plesnește peste față din pricina vântului:
— CRED CĂ AȘA SE SIMTE O PIATRĂ CÂND FACI BROAȘTE CU
EA ÎN APĂ, vocea mea răsunând la fiecare ciocnire ritmică a micii ambarcațiuni cu creasta valurilor întunecate și agitate.
Buck dă din mâini, ca și cum vorbește cu noi pe toată durata (mult
prea îndelungată), însă nu-l auzim, ceea ce ne face pe mine și pe Alex să
râdem aproape isteric după primele douăzeci de minute de monolog imposibil de auzit.
— ȘI DACĂ TOCMAI MĂRTURISEȘTE CĂ A COMIS O CRIMĂ?
strigă Alex.
— RECITĂ DICȚIONARUL. INVERS, DINSPRE COADĂ, sugerez.
— REZOLVĂ ECUAȚII MATEMATICE COMPLEXE, spune Alex.
— VORBEȘTE CU MORȚII, spun eu.
— ASTA-I MAI NASOL DECÂT... Buck oprește motorul și vocea lui Alex răsună în continuare. Coboară tonul și îmi șoptește la ureche: Mai nasol decât cu avionul.
— Oprește ca să ne omoare? îi șoptesc și eu.
— Asta zicea? șuieră Alex. A venit momentul să intru în panică?
— Ia uitați, zice Buck, răsucindu-și scaunul spre stânga și arătând cu mâna în față.
— Unde are de gând să ne omoare? murmură Alex, iar eu pretind că
nu râd, ci tușesc.
Buck se întoarce cu un rânjet larg, șui, dar cât se poate de atrăgător:
— Familie de vidre.
Scot un chiot foarte strident și sută la sută autentic, în timp ce mă
ridic în picioare și mă aplec să văd ghemotoacele de blană care plutesc pe valuri, cu lăbuțele împreunate ca să nu se îndepărteze unul de altul, ca o plasă făcută din adorabile creaturi marine. Alex vine în spatele meu și își așază ușor mâinile pe brațele mele, aplecându-se să vadă și el.
— Bine, zice. A venit momentul să intru în panică. E al dracului de adorabil.
— Putem lua una acasă? îl întreb. Au tâlc!
Pe urmă, drumeția printre ferigile luxuriante ale pădurii tropicale și izvoarele termale naturale fierbinți – oricât de fascinante – nu se compară
cu acel drum cu taxiul care ne-a comprimat șira spinării.
Când ne dezbrăcăm în costume de baie și intrăm în piscina caldă și înnegurată dintre stânci, Alex spune:
— Am văzut vidre care se țin de mână.
— Universul ne place, îi zic. A fost o zi perfectă.
— O vacanță perfectă.
— Nu s-a terminat încă. Mai avem o noapte.
Pe seară, după ce Buck ne lasă cu bine în port, ne înghesuim în micuța baracă uitată de timp, pe care compania o folosește ca ghișeu.
— Unde stați? întreabă Buck, în timp ce ia cupoanele tipărite și introduce codul într-un computer.
— Pe cealaltă parte a insulei, răspunde Alex. Lângă Nanoose Bay.
Ochii albaștri ai lui Buck se ridică și se plimbă între mine și Alex, cântărindu-ne din priviri.
— Bunicii mei locuiesc în Nanoose Bay.
— Se pare că toți bunicii din British Columbia locuiesc în Nanoose Bay, spun eu, iar Buck izbucnește într-un hohot de râs grohăitor.
— Ce căutați acolo? întreabă. Nu-i cel mai potrivit loc pentru un cuplu tânăr.
— A, nu suntem...
Alex se mută stingherit de pe un picior pe altul.
— Suntem ca niște frați ne-biologici, fără acte.
— Doar prieteni, îi traduce Alex, care pare stingherit pentru mine, ceea ce este de înțeles, având în vedere că simt cum mă fac roșie ca sfecla și mi se pune un nod în stomac atunci când se oprește privirea lui Buck asupra mea.
Se uită din nou la Alex și zâmbește.
— Dacă nu vreți să vă întoarceți în satul pensionarilor în seara asta, eu și colegii mei de apartament avem o curte și un cort de împrumut.
Puteti dormi liniștiți acolo. Tot timpul stă câte cineva la noi.
Sunt destul de sigură că Alex nu are chef să doarmă pe jos, dar îmi aruncă o privire și este limpede că vede cât îmi surâde ideea – este exact genul de turnură care apare din senin, pe care am sperat să o ia această
excursie –, pentru că suspină aproape imperceptibil, după care se întoarce spre Buck cu un zâmbet deja pregătit.
— Da. Ar fi super. Mersi.
— Tare, ați fost ultimii clienți, așa că stați să închid și mergem.
