În timp ce ne întoarcem pe doc, Alex cere adresa ca să pună GPS-ul.

— Las’, frate, zice Buck. Nu trebuie să mergi cu mașina.

Se pare că Buck locuiește la o aruncătură de băț de doc, pe o alee scurtă și abruptă. O căzătură de casă cenușie, având la etaj un balcon plin cu prosoape și costume de baie întinse la uscat și mobilier pliant de rahat.

În curte arde focul și, cu toate că este doar șase seara, s-au adunat zeci de

tipi soioși de felul lui Buck, în sandale, bocanci sau în picioarele goale cu crustă de noroi, care beau bere și fac acro-yoga pe iarbă, pe fundalul muzicii care se aude pe verandă din două boxe, lipite între ele cu bandă

adezivă. Peste tot duhnește a iarbă, ca la un Burning Man ieftin și în miniatură.

— Oameni buni, strigă Buck urcând panta înaintea noastră, ei sunt Poppy și Alex. Sunt din...

Se uită peste umăr, așteptând răspunsul.

— Chicago, spun eu, în timp ce Alex zice:

— Ohio.

— Ohio și Chicago, repetă Buck.

Ceilalți ne salută și își înclină berile spre noi, iar o fată zveltă și musculoasă, cu bluză din bumbac, ne aduce mie și lui Alex câte o bere, timp în care Alex face eforturi disperate să nu se holbeze la abdomenul ei. Buck dispare într-un cerc de oameni adunați la foc și se bat între ei pe spate.

— Bun venit la Tolfino! zice fata. Eu sunt Daisy10.

— Încă o floare! exclam. Dar cel puțin cu a ta nu se face opiu11.

— Opiu n-am încercat, spune Daisy cumpănind. Nu prea iau decât LSD și ciupercuțe. Mă rog, și iarbă, evident.

— Ai încercat vreodată sleep gummies 12 ? întreb. Sunt absolut fenomenale chestiile alea.

Alex tușește.

— Mersi pentru bere, Daisy.

Ne face cu ochiul.

— Cu multă plăcere. Eu sunt comitetul de primire. Fac și turul casei.

— A, și tu locuiești aici? o întreb.

— Uneori, răspunde.

— Și mai cine? întreabă Alex.

— Hmm... Daisy se întoarce, cercetând mulțimea și arătând oarecum spre câte cineva: Michael, Chip, Tara, Kabir, Lou. Își aduce în față părul negru și îl așază pe lângă gât, înainte să continue: Mo, uneori Quincy, Lita este aici de o lună, dar cred că o să plece în curând. S-a angajat ca 10 Margaretă

11 Poppy, floare de mac

12 Jeleuri cu melatonină

instructor de rafting în Colorado – cât de departe este Chicago? Ar trebui să o căutați dacă ajungeți acolo.

— Tare, zice Alex. Poate o facem.

Buck apare din nou între mine și Alex, cu un cui în gură și ne cuprinde prietenos pe amândoi cu câte un braț.

— V-a făcut Daisy turul?

— Acum mă pregăteam, răspunde ea.

Dar, cumva, nu ajung să fac turul casei. Ajung în schimb la foc, pe un scaun pliant de plastic crăpat cu Buck și – cred? – Chip și Lita-viitoarea-instructoare-de-rafting, făcând topul filmelor cu Nicholas Cage pe diverse criterii, în vreme ce albastrul și violetul amurgului se întrepătrund, creând nuanțe și mai profunde de albastru și negru, cerul înstelat al nopții părând să se întindă peste noi asemenea unei pături gigantice, presărate cu luminițe.

Lita râde din orice, trăsătură pe care o consider dintotdeauna criminal de subestimată, iar Buck este atât de praf, încât amețesc inspirând fum la mâna a doua, doar pentru că stăm pe același scaun, înainte să amețesc trăgând direct din cuiul pe care-l împărțim.

— Nu că-i mișto? întreabă înflăcărat, după ce trag câteva fumuri.

— Super mișto, răspund.

Sincer, cred că este doar decent si, mai mult, dacă aș fi în altă parte, nici nu cred că mi-ar plăcea, dar în seara asta este perfect, pentru că ziua de astăzi este perfectă, vacanța asta este perfectă.

Alex mă caută după „tur”, moment în care, da, stau ghemuită în poală la Buck, învelită pe umeri cu hanoracul lui.

— Ești OK? murmură buzele lui Alex din cealaltă parte a focului.

Încuviințez.

— Tu?

Încuviințează și el, după care Daisy îl întreabă ceva și el se întoarce, vorbind cu ea. Îmi las capul pe spate și mă uit, pe lângă maxilarul neras al lui Buck, la cerul înstelat.

Cred că aș mai putea duce noaptea asta încă trei zile, numai că, până

la urmă, cerul își schimbă încă o dată culoarea, negura dimineții sfârâie pe iarba udă, în vreme ce soarele trage cu ochiul la orizont, undeva în depărtare. Majoritatea oamenilor au plecat, inclusiv Alex, iar focul arde mocnit când mă întreabă Buck dacă vreau să intru, iar eu îi răspund că

da, vreau.

Cât pe ce să-i spun că intratul în casă are tâlc, înainte să-mi amintesc că nu-i o glumă pentru oricine, doar a mea și a lui Alex și că nu vreau să o împărtășesc deloc cu Buck.

Descopăr ușurată că are camera lui, chiar dacă este cât un șifonier de mică, cu o saltea pe jos, cu doi saci de dormit desfăcuți în loc de așternuturi. Când mă sărută, o face brutal, mă zgârie cu barba și are gust de iarbă și de bere, dar nu am mai sărutat decât doi oameni înainte, și unul dintre ei era Jason Stanley, așa că, din punctul meu de vedere, merge foarte bine. Are mâinile încrezătoare, poate doar ușor leneșe, cum este în orice privință și, curând, ne urcăm pe saltea, băgându-ne unul altuia mâinile în părul încâlcit de sare de mare și lipindu-ne șoldurile.

„Are corp mișto” îmi spun, genul mai mult viguros pe seama unui stil de viață activă, cu ceva grăsime din pricina viciilor. Nu ca al lui Alex, clădit la sală, de-a lungul unor ani de disciplină și îngrijire. Nu că Alex nu arată super bine. Că arată super bine.

Și nu că nu are rost să-i compar, pe ei sau oricare alte două corpuri.

Mi se pare aiurea și că mi-a trecut ideea asta prin cap.

Asta numai pentru că Alex este trupul masculin cu care sunt cel mai obișnuită să-l am în preajmă și mai este și genul de la care nu mă aștept să mă ating. Oamenii ca Alex – îngrijiți, conștienți de sine, atletici, rezervați – tind să se combine cu cei ca Sarah Torval pasiunea lui Alex de la bibliotecă: îngrijită, conștientă de sine...