— Cereale, îl anunț eu, iar Beau râde și-mi prinde bărbia în pumn.
Apoi zice cu o voce joasă, tandră, a cărei căldură umple cabina mașinii:
— Vrei să vii la mine la niște cereale, Natalie Cleary?
— Vreau, Beau Wilkes.
Conduce în tăcere și când ajungem la Beau acasă, vedem Buick-ul fratelui său parcat în față, cu farurile aprinse revărsându-și lumina peste gazonul neîngrijit și invadat de bălării. Beau mă conduce înăuntru și ușa de plasă scârțâie, iar bărbatul pe care l-am văzut mort de beat cu două
săptămâni în urmă se ridică în capul oaselor pe canapeaua cafenie uzată
și înalță o sticlă de bere în aer în chip de salut.
— Cine-i fata? întreabă el.
— Mason, ți-o prezint pe Natalie, spune Beau. Natalie, Mason e fratele meu..
— Mă bucur să te cunosc, spun eu.
Sprâncenele lui Mason se încruntă deasupra ochilor deja mijiți.
— Natalie, spune el înclinând din cap. Ce-ar fi să-ți iei o bere din frigider și să vii să-mi povestești cum a ajuns o fată ca tine cu fratele meu?
— Am pierdut un pariu, zic eu traversând camera de zi pe urmele lui Beau.
— De asta nu mă-ndoiesc, strigă Mason după noi. Când te saturi de el, mă găsești aici.
— Vezi că ți-ai uitat farurile aprinse, îi strigă Beau peste umăr.
Nu ne ducem în bucătărie, ci străbatem holul întunecat către camera lui Beau. El se ghemuiește în colțul dintre patul lui și Sfântul Bufet, aprinzând veioza de pe podea. Eu stau în prag observând cum i se mișcă
mușchii spatelui pe sub tricou și simt că n-am aer. Beau se așază pe pat și spune:
— Nu vrei să intri?
Închid ușa și mă așez lângă el, uitându-mă în ochii lui căprui și verzi și aurii, apoi privirea îmi coboară către gâtul și umerii lui, către piept, stomac și picioare. Îmi ridic din nou ochii și el se apleacă spre mine: părul lui pe obrazul meu, buzele lui la câțiva milimetri de ale mele. Ridică încet o mână și mi-o pune pe obraz.
— Hei!
I-o acopăr cu mâna mea.
— Hei.
Beau se trage mai aproape de mine și îmi ridică blând bărbia, până
când respirăm aerul celuilalt și piepturile ni se ating la fiecare răsuflare.
Închid ochii și gura lui mi se plimbă pe gât. Îi simt limba atingându-mi pielea.
— Beau, șoptesc abia auzit.
El mă întinde pe pat și se apleacă deasupra mea, iar mâna lui îmi coboară pe coapsă.
— Beau, spun din nou cu buzele aproape de ale lui.
Buza lui de jos îmi atinge o clipă buza de sus și asta-l face să
zâmbească.
— Natalie, șoptește și el.
Îmi plimb degetele pe gâtul lui și-l simt înfiorându-se sub atingere.
Își lipește gura de palma mea, sărutând-o cu blândețe, iar mâna mea se furișează în jurul gâtului lui. Se lasă în jos, lipindu-și trupul de al meu, și stăm așa, simțindu-ne căldura, cu buzele abia atingându-se. Fiecare centimetru care ne separă doare. Fiecare parte din el care mă atinge e caldă, magnetică.
Cu răsuflarea tăiată, îmi plimb buzele peste ale lui, deschizându-i-le și lăsând din nou o mică distanță între gurile noastre.
— Spune-mi încă o dată pe nume, cere el zâmbind ușor.
— Beau.
Mă sărută. Un sărut profund, tandru, cald. Mâinile mele îi alunecă
pe spate și mă ridic ușor lipindu-mă de el.
— Ce dulce ești, îmi spune el la ureche.
Îl apuc de găicile pantalonilor și-l trag mai aproape, iar el geme. Nu mai gândesc clar și mă lupt cu impulsul de a-i spune că-l iubesc.
