N-are sens. Bunica ar trebui să fie aici. Știu asta. Asta e noaptea de-acum trei luni, când a venit să mă avertizeze. Când a țipat, m-am apropiat de ea și am îngenuncheat, așa cum face fata din fața mea, numai că Bunica nu-i aici. Scaunul e gol.

Mai fac un pas și timpul alunecă din nou prin mine, de data asta pornind înainte cu o smucitură bruscă, de parcă aș fi trasă prin apă preț

de un kilometru într-o clipită, și camera se schimbă. Fiecare detaliu e altfel, deși schimbarea e subtilă.

Un pat identic stă exact acolo unde ar trebui să se afle patul meu, acoperit cu o cuvertură identică. Pereții în portocaliu și negru strălucesc în lumina lunii, dar nuanțele nu sunt chiar aceleași, iar balansoarul din colț e ornat cu mici trandafiri sculptați. E camera mea, dar e altfel.

Și iat-o pe Bunica, stând în balansoarul acela oarecum diferit; și Eu cea Anterioară ghemuită la picioare ei.

Opresc mișcarea timpului ca să apar în propria mea cameră, în spatele eului meu îngenuncheat, privind-o pe femeia bătrână despre care am crezut întotdeauna că e Dumnezeu.

Ochii ei căprui închiși, încețoșați de o peliculă lăptoasă, se ridică de la Eu cea Anterioară și Bunica rămâne cu gura căscată.

— Tu! șoptește ea. Deja… deja ești aici!

Văd cum Eu cea Anterioară începe să se întoarcă și să privească

peste umăr, așa cum am făcut acum câteva luni.

— Nu te teme, Natalie. Alice o să te ajute, îi spune Bunica. Găsește-o pe Alice Chan. Ea te poate ajuta.

Versiunea mea anterioară dispare înainte să mă vadă, lăsându-mă

singură cu Bunica. Ea se ridică din balansoar. Răsuflarea ei hârâită e unicul sunet.

— Cine ești? întreb eu.

Buzele ei ridate se arcuiesc într-un zâmbet trist.

— Natalie, spune ea lent. Sunt tu.

31

— Cum se poate una ca asta? întreb eu.

Ea îmi zâmbește din nou cu tristețe.

— Cum e posibil orice?

Asta mi-a zis și Beau după ce mi-a povestit că și el vedea cele două

versiuni ale orașului Union.

— Ce vrei? întreb cuprinsă de disperare. Nu l-am putut salva pe Matt. Nu mi-ai spus că era vorba de el și nu l-am putut salva. Trăiește numai cu ajutorul aparatelor.

Ochii ei întunecați – ochii mei întunecați – se abat către podea.

— Știu, spune ea. Dar n-am venit să-l salvez pe Matt.

— Atunci pe cine?

— Ce vrei să afli, de fapt, Natalie? Pune-mi întrebarea care te frământă.

Cuvintele mi se rostogolesc de pe buze, deși sunt din ce în ce mai puțin sigură că vreau să aflu răspunsul:

— De ce există două lumi, a mea și a lui Beau?

— Nu există două lumi, spune ea simplu.

— Ce vrei să spui?

— Aluneci în timp, Natalie, văzând celelalte momente din spațiul pe care-l ocupi fizic. Te miști înainte hipnopompic și înapoi hipnagogic.

— Alice a înțeles deja care-i treaba cu deplasarea în timp, spun eu nerăbdătoare. Nu înțeleg însă…

Șovăi, adunându-mi curajul să rostesc cuvintele cu voce tare:

— …de ce există o cruce cu numele lui Beau în același loc unde e o piatră memorială pentru mine?

Bunica trage aer în piept.

— O draga mea! Te cunosc mai bine ca oricine. Știu când minți.

Înțelegi de ce, dar nu vrei să recunoști.

— Nu se poate ca în viitor să devin atât de enervantă!

— Tinerii întotdeauna cred că bătrânii sunt enervanți, spune ea. Dar nouă nu ne pasă, fiindcă suntem de părere că ei sunt cei enervanți.

— Încetează, spun eu. Zi-mi ce se petrece.

— Beau a murit, Natalie. Ăsta-i adevărul. Dacă privești timpul ca pe o linie dreaptă – fără devieri, fără repetiții, rescrieri sau găuri de vierme

–, tatăl lui Beau a cotit la stânga când venea o altă mașină. El era beat, iar mama noastră adormise la volan. El a văzut-o și a accelerat ca s-o evite.

Ea s-a trezit și a smucit volanul spre stânga, dar niciunul dintre ei n-a fost suficient de rapid. Mașinile au intrat în coliziune pe partea pasagerului. Tu ai supraviețuit și un băiat de cinci ani pe nume Beau Wilkes a murit.

Lacrimi grele îmi curg pe obraji.

— Minți, scâncesc eu cu mâna la gură. Are un viitor. L-am văzut.

Am fost acolo!

Acasă, în casa noastră cu glicine. Cu un leagăn pentru bebeluși.

— Nu mint, spune ea încet…

— Atunci de ce pot să-l ating? strig eu. De ce e scris și numele meu pe piatra memorială?