Cuvintele mi se învârt însă prin minte în timp ce el mă sărută și nu știu dacă e doar o obișnuință de când mă sărutam cu Matt sau dacă îl iubesc
deja pe Beau Wilkes, dar nu vreau să dau înapoi. Știu că atunci când sunt cu el vreau să îl apăr de întuneric și știu că și el simte la fel.
— Natalie, murmură Beau în părul meu, coborându-și apoi buzele pe clavicula mea. Te vreau.
Undeva în casă se trântește o ușă și eu mă ridic brusc, ciocnindu-mă
cap în cap cu Beau. El înjură și-și duce mâna la frunte.
— Vai de mine. Îmi pare rău, spun eu punându-mi mâna peste a lui.
El clatină din cap, uitându-se peste umăr către ușa prin care auzim voci.
— Cine e?
De pe chipul lui a pierit orice expresie, cu excepția încruntării severe a sprâncenelor.
— Cred că-i mama.
Se ridică și-și lasă în jos tricoul mototolit, apoi își trece mâinile prin păr și peste față.
— Beau! strigă de pe hol o voce stridentă.
El mă privește ca și cum ar vrea să-și ceară scuze.
— Nu-i nimic, zic eu ridicându-mă și netezindu-mi maioul și părul.
Colțurile gurii lui se ridică scurt. Vine către mine și mă apucă de șolduri, lipindu-mă de el. Mă sărută pe buze, apoi pe frunte și mă
conduce pe hol. Intrăm în sufragerie și femeia aflată de cealaltă parte a canapelei scoate un țipăt.
— Bună, scumpule, spune ea cu un zâmbet dulceag întinzând brațele către el.
E slabă, cu părul buclat și vopsit blond și are o piele fermă și excesiv de bronzată. Poarta jeanși, cizme de cowboy și o geacă de blugi strâmtă.
Beau își plimbă privirea de la ea la bărbatul masiv și chel din spatele ei.
— Ce cauți aici? o întreabă pe mama lui.
Ea se uită la Mason, așezat pe canapea, apoi din nou la Beau.
— Așa vorbești cu mama ta?
— El ce caută aici? spune Beau indicându-l cu bărbia pe bărbat, care își strecoară mâna pe după talia mamei lui.
— Spune-i, Darlene!
Ea ridică mâna stângă în dreptul pieptului, arătând un inel cu diamant.
— Bill și cu mine ne-am împăcat și… ei, scumpule, ne-am căsătorit!
Beau o privește inexpresiv, iar Mason ia o gură zdravănă de bere fără să-și ia ochii de la măsuța pe care și-a pus picioarele. Abia atunci Darlene mă observă și se uită pe după Beau ca să mă vadă mai bine, țuguindu-și buzele.
— Bună, îmi zice ea, apoi i se adresează fiului ei. Beau, scumpule, fii drăguț și condu-o pe prietena ta acasă. Trebuie să sărbătorim în familie.
Fără să scoată un cuvânt, Beau trece pe lângă ea îndreptându-se către ușa din față, iar eu îl urmez grăbită, întorcându-mă numai cât să
spun „Mi-a făcut plăcere sa vă cunosc”, apoi cobor treptele și-l ajung din urmă la marginea lanului de porumb luminat de lună. Și-a înfipt ambele mâini în păr și respiră precipitat.
Când îl ating pe umăr, se întoarce către mine.
— Tipul ăla e un jeg, șuieră el. Ce naiba-i în capul ei de s-a împăcat cu el?
— Îmi pare rău, spun eu neajutorată.
El își trece mâinile peste obraz.
— Vino! Te duc acasă.
Când ajungem în capătul străzii înfundate unde stau, Beau încă mai spumegă în tăcere. Mă întreb ce s-a întâmplat între el și mama lui sau între el și Bill astfel încât s-a supărat atât de tare.
— O să fii OK dacă te întorci acasă? întreb eu încet.
— Nu mă întorc acasă.
— Și unde-o să te duci?
El ridică din umeri.
