El nu se clintește până nu încerc să mă ridic în picioare, și atunci mă
ajută și mă conduce spre mașină, ocolind casa.
— Beau?
Se oprește lângă camionetă.
Mă forțez să-mi înghit nodul din gât.
— Cum arătau?
Beau mă trage spre el și-și lipește buzele de fruntea mea.
— Fericiți, spune el. Familia ta părea fericită.
Strâng cu putere din pleoape.
— Bine.
Pornim către spital, deși nu știm ce lume vom descoperi când vom ajunge acolo. În timp ce traversăm parcarea îl iau de mână.
— Ce lume e asta?
El închide ochii o clipă, apoi mă privește.
— N-aș putea spune. Devine din ce în ce mai greu să-mi dau seama.
„Asta ce înseamnă?” Ce semnificație poate avea faptul că două
versiuni ale aceluiași loc nu mai sunt chiar atât de ușor de deosebit? Ce semnificație are faptul că Beau pierde ore întregi? Ce semnificație are faptul că în lumea lui nu sunt cu familia mea și nu sunt nici cu el?
Intrăm, iar când Rachel cea cu părul închis la culoare și ochii umflați se repede la mine în sala de așteptare, știu în ce lume suntem.
Și mai știu că s-a întâmplat ceva rău.
Rachel mă strânge în brațe începând să plângă și să tremure lipita de mine.
— Rachel, zic cu glas frânt, aproape furioasă.
Ea nu se oprește din plâns și o împing mai tare decât aș fi vrut.
— Rachel, ce s-a întâmplat?
Mă privește cu gura căscată și boțită de plâns, cu fruntea încruntată
și obrajii uzi.
— Rachel! Ce s-a întâmplat? o întreb eu.
Beau stă la câțiva pași în spatele meu, încremenit și așteptând.
— S-a…
Rachel își încleștează convulsiv mâinile pe tivul tricoului și spune cu glas poticnit:
— S-a dus!
— S-a dus? șoptesc eu.
Ea se apleacă de mijloc zguduită de suspine.
— S-a dus, spune ea sufocându-se. Doctorii au zis că n-are deloc activitate cerebrală. Acum e ținut în viață de aparate, dar o să-l…
Nu poate să-și ducă la capăt propoziția. Se lasă să alunece pe podea și, suspinând, întinde o mână către mine, dar nu i-o pot lua.
Nu mă pot mișca.
Nu pot.
Nu pot să fac nimic.
În spatele meu, Beau se întoarce și pornește către ușile automate, proptindu-și palma în ele și lovindu-le cu piciorul pentru că se deschid prea încet, apoi iese furios în noapte.
Eu rămân în continuare încremenită.
Așa te simți când lumea se sfârșește.
Când știi cu certitudine că nu ți-a mai rămas nimic de făcut, că poți sta loculul până ce totul o să dispară.
