— Cred că expresia aia anume se cheamă „bășină lichidă cu grand jeté6”, zic eu.
— Natalie! exclamă mama.
— Când vezi mutra aia la un cal, știi că e pe modul „atacă sau fugi”, cugetă tata.
— Când dansează Rachel, toată lumea e pe modul „atacă sau fugi”, îl aprobă Megan cu un aer meditativ.
Mama își îngroapă fața în palme.
6 Una dintre cele mai spectaculoase mișcări de balet, un salt în care dansatorul, pornind de pe un picior și aterizând pe celălalt, ajunge în mijlocul mișcării să execute sfoara în aer.
— Provine dintr-o familie destrămată.
— Da. La fel și War Horse7 și Seabiscuit8, mamă. Asta nu-i o scuză.
În clădirea școlii domnesc bezna și răcoarea, deși aerul e încărcat de umezeală. Contemplu de la balcon sala de mese aflată dedesubt și peretele ale cărui ferestre dau către peluza din față, apoi, amintindu-mi de întâmplările după-amiezii, scrutez rapid holul vag luminat înainte să
mă aventurez pe coridoarele mult prea întunecate.
Cu cât mă îndepărtez mai tare de uși, cu atât mi se face mai frică să
umblu singură pe întuneric. La fiecare pas, vocea Bunicii îmi răsună în cap: „Trebuie să fii pregătită pentru ceea ce va veni.”
Formez cifrul dulapului meu, scotocesc printre rândurile de bibliorafturi și suveniruri aranjate într-o ordine maniacală, îmi îndes încărcătorul în geantă și mă întorc să plec înainte de inevitabila apariție a criminalului cu securea.
Ceva mă face să mă opresc.
O muzică minunată, care se revarsă pe coridorul întunecat dinspre sala de muzică.
În ultimii patru ani am tot auzit povestea despre fantoma din sala de muzică, dar de fiecare dată când am încercat să-mi imaginez ce-aș
face dacă m-aș pomeni confruntată cu cântecul ei de sirenă, în mod sigur nu mi-am imaginat că voi înainta către ea.
Dar nu-i nicio fantomă, mă neliniștesc eu degeaba. E numai vreun absolvent care s-a furișat până aici, cineva pe care sigur îl cunosc, și cântecul tulburător pe care, cu uitare de sine, îl cântă la pian.
Înaintez încet pe coridor și o vreme rămân în fața ușilor de lemn, ascultând pur și simplu. Cântecul e trist, sfâșietor chiar, și, nereușind să
găsesc cuvintele care să-l descrie, mă copleșește frustrarea. Mă gândesc că Bunica ar ști s-o facă. Ar avea o întreagă poveste care să i se potrivească mănușă acestui cântec. Deschid ușa cât mai încet cu putință
și mă furișez înăuntru.
Pianul cel negru de concert, acoperit de zgârieturi, dar încă elegant, se află în colțul opus. Insul care cântă la el nu a aprins niciun bec, ceea 7 Cal din romanul cu același nume de Michael Morpurgo.
8 Cal de curse faimos în timpul Marii Depresiuni din SUA, devenit câștigător după o serie de eșecuri care nu prevesteau un palmares strălucit.
ce-l face greu de deslușit. Dar dacă nu l-ar fi trădat umerii largi și părul lung și ușor murdar, în mod cert ar fi făcut-o punga de hârtie de pe pian.
Cine naiba-i tipul ăsta? Poate chiar e o făptură de soiul Bunicii.
Oricum, nu vreau să-l întrerup din cântat. Stau lângă ușă, cu capul rezemat de tocul ei umed, ascultând și privind. Mâinile lui prea mari plutesc cu grație peste clape și umerii largi i se încordează sub tricoul uzat, iar imaginea aceasta în sine – un băiat mare cât un urs grizzly ghemuit deasupra unui pian pe care n-ar trebui să-l poată face să cânte astfel, cu atâta tandrețe și recunoștință – ar fi nostimă, dacă melodia nu ar fi atât de captivantă.
Închid ochii și mă gândesc la toate poveștile pe care mi le-a spus Bunica, în căutarea uneia care să se potrivească perfect cu cântecul lui.
4
— Asta-i o poveste adevărată, fetițo, așa că ascult-o cu atenție, a zis Bunica.
— Așa spui despre toate, m-am revoltat eu.
Aveam nouă ani și, până atunci, niciuna dintre poveștile ei nu-mi păruse adevărată.
— Toate au fost adevărate, a spus Bunica. Dar asta e mai adevărată
decât toate.
— Vrei să zici că asta s-a întâmplat cu adevărat.
— Nicio poveste nu e mai adevărată decât alta care are în spiritul ei adevărul.
— Ce vrea să-nsemne asta? am întrebat-o.
— Poveștile se nasc din conștiința noastră, a spus ea împletindu-și degetele în poală. Izvorăsc din ceea ce știm deja. Vin din lucrurile pe care le învățăm de la străbunii și neamul nostru. Fiecare învață lucruri diferite, în funcție de locul unde s-a născut, așa că și poveștile pe care le vei auzi tu vor fi diferite. Așa cum și lucrurile pe care vor decide să le facă cei din neamul tău vor fi diferite. Dacă vrei să iei cele mai bune decizii, trebuie să asculți toate poveștile și să le știi pe toate pe de rost, să
le simți până în măduva oaselor. E important să știi, Natalie, că nicio poveste nu e mai adevărată decât adevărul însuși. Toate poveștile bune și toate viețile noastre se nasc din această cunoaștere.
— Atunci ce-i adevărul?
— E greu de spus. De aceea e important să asculți și să privești și înainte, dar și îndărăt de-a lungul ițelor pe care Bunica-Păianjen le țese între lucruri. Ai înțeles?
