grele, și vântul care năvălește pe geam îi suflă o șuviță de păr de-a curmezișul gurii.
Ca și cum ar vrea să-mi demonstreze că între toate există o legătură, el își desprinde mâna de pe spătarul scaunului și îmi dă după ureche o șuviță rebelă, apoi își așază brațul la loc în spatele meu și redevine atent la drum.
Gândul de-a mă duce acasă la Beau mă face să-mi simt venele pline de fluturi. Apoi îmi reamintesc tot ce s-a întâmplat în seara asta și mă
înfior. Nu știu ce m-aș face dacă între mine și Beau s-ar petrece ceva în aceasta noapte.
— Cred că nu vreau să mă aflu sub un acoperiș deocamdată, dacă
nu te superi.
— Sigur…
Oprește la un semafor, cercetează din priviri intersecția pustie, apoi întoarce și pornim în direcția de unde am venit. Când pătrundem pe drumul care duce spre liceu, trecem pe lângă proprietatea lui Matt și aud vag în depărtare larma petrecerii. Stomacul mi se întoarce pe dos și închid ochii, concentrându-mă asupra adierii calde care mă mângâie ca și cum ar putea ține lacrimile la distanță.
Beau parchează în spatele sălii de sport aflate pe latura mai îndepărtată a stadionului și oprește motorul.
— Eram sigură! zic.
— Ce știai?
— Ia să vedem. Mijlocaș la închidere!
— De ce ești așa sigură că-s în echipă? zice el coborând din camionetă, în timp ce eu îl urmez către spatele vehiculului.
— Nu ești? întreb eu.
El dă la o parte o prelată, ridică un bax de bere Miller High Life și îl așază în echilibru pe ușa rabatabilă a benei.
— Haide! Se vede pe tine!
Îmi cobor privirea și, bine-nțeles, în bena camionetei zace o minge jerpelită de fotbal care clar a trecut prin multe. O ridic demonstrativ.
El mă privește îndelung în tăcere, apoi zice zâmbind:
— Habar n-am cum a ajuns acolo.
Se întinde după minge și eu îmi retrag brațul ca să n-o poată apuca.
— Eram sigură!
El se întoarce pe călcâie și mă conduce către gardul ce înconjoară
terenul, strigându-mi peste umăr:
— Ia-o cu tine, Cleary!
Escaladează primul gardul de plasă, ținând în continuare berile în mâna stângă, iar eu arunc mingea peste gard și îl urmez. După ce trec de cealaltă parte, dar încă mă mai agăț de gard, la o distanță de un metru de pământ, sar și el mă prinde de mijloc când aterizez. Nu-mi dă drumul nici când mă întorc spre el.
— Mijlocaș la deschidere, zice el.
Degetele lui mă mângâie fugar când mă desprind din brațele sale, râzând și întinzându-mă să iau mingea fotbal.
— Bine, hai să te vedem, spun eu. Arată-mi tot ce poți! Sau cum s-o mai zice.
El scoate o bere din suportul ei de plastic și mi-o oferă, eu o iau, probabil numai ca să pot să-i ating mâna în treacăt. El își deschide doza lui, îndepărtându-se cu spatele pe terenul întunecat.
— Dă-i bătaie când ești gata! îmi strigă el.
Îmi îndes mingea la subraț, deschid berea și iau o înghițitură
amăruie înainte să pun cutia pe iarbă. Arunc mingea, care zboară
frumos, numai pentru a ateriza la o distanță ridicol de mică de mine.
Beau își înclină capul într-un gest aproape mustrător.
— Hei, a fost splendid, protestez eu.
— Da, în alea două secunde cât a stat în aer, chiar a fost frumos, tre’
să recunosc, zice el ducându-se să recupereze mingea.
Se îndepărtează din nou cu spatele și-mi arunca mingea. Balonul se înalță descriind un arc, iar eu mă întorc și o iau la fugă, fără să pierd din ochi mica pată întunecată, care brăzdează cerul înstelat înainte să-și înceapă coborârea spre teren. Îmi cade în brațe când ajung în zona de marcaj și o lovesc de sol. Beau aplaudă.
— Ești rapidă, Cleary! îmi strigă el și vocea lui abia ajunge până la mine.
— Și tu arunci, nu glumă!
