Înșfac mingea și pornesc către Beau, care se apleacă să-și ia berea.
— Gata?
El face semn că da, mai ia o gură și eu îi arunc mingea. El înaintează
în fugă și o prinde fără niciun efort cu mâna liberă.
— A fost mai bine, zice el.
— Ești un mincinos! îl contrazic.
— Da, de fapt a fost jalnic.
— Dar sunt rapidă, zic eu. Asta-n caz că ai uitat.
El clatină din cap, zâmbind larg.
— N-am uitat.
Merge cu spatele și aruncă din nou, dar de data asta, în timp ce mingea se înalță, el o rupe la fugă în direcția mea și eu pornesc într-un sprint disperat către zona de marcaj și mingea care cade, simțindu-l cum mă ajunge din urmă.
Încep să râd și nu mai pot menține ritmul. E ca atunci când te gâdilă
cineva și nu mai ai control asupra membrelor tale. Îl văd pe Beau cu coada ochiului și mă abat spre dreapta, încercând să-mi înăbuș râsul și să mă mențin în frunte. El mă prinde de mijloc și mă răsucește pe loc iar eu țip ușor și râd și mingea îmi cade printre brațe, lovindu-se de pământ. Beau mă lasă jos. Brațele lui încă mă cuprind într-o îmbrățișare lejeră, iar bărbia i se odihnește pe umărul meu. Stăm așa, legănându-ne încet. Căldura trupului lui îmi încălzește spatele, iar obrajii ni se ating
fugar. În viața mea nu mi-a plăcut atât de mult mirosul de sudoare. Al lui e plăcut, cald și are ceva teluric.
Mă răsucesc în brațele lui și-l privesc.
— Mulțumesc că m-ai găsit în noaptea asta, zic eu încet.
— N-ai de ce, spune el clătinând din cap. Bine?
— Bini.
Un zâmbet îi arcuiește colțul gurii. Își coboară fruntea, lipind-o de-a mea.
— Așa vorbesc eu?
Dau din cap fără să mă dezlipesc de el. Îmi vine să-l sărut, dar de-abia îl cunosc și mai e și Matt…
Mă desprind din brațele lui, cu obrajii încă încinși. Iau mingea de fotbal, parcurg în fugă cei câțiva pași care mă despart de zona de marcaj și o las să cadă. Beau își aruncă brațele în lături de parcă ar fi dezgustat.
— Șarpe perfid ce ești! Ar fi trebuit să-mi dau seama că faci toate astea ca să-mi distragi atenția!
— E cea mai veche șmecherie din lume, zic eu.
— Cea în care echipa adversă te face să crezi că urmează să vă
sărutați, se arată el de acord. De obicei nu funcționează chiar așa de bine.
— Ei, eu chiar sunt bună la asta.
Ne așezăm pe iarbă cu berile alături și câteva minute stăm așa, într-o tăcere pe care tot n-o găsesc stânjenitoare. Îmi amintește, și nu mi se pare deloc aiurea, de perioada când obișnuiam să mă duc cu tata la grajduri. Puteam să ne petrecem o zi întreagă fără să scoatem o vorbă și nici nu ne dădeam seama de asta până nu ajungeam acasă și mama, cât se poate de extravertită, ne asalta cu un milion de întrebări, cerându-ne să-i povestim ce-am făcut cât am fost plecați. În general îmi place compania altora și nu mă consider deloc timidă, dar sunt anumiți oameni alături de care poți să taci – cum ar fi tata și Megan – și să te simți la fel de bine ca atunci când ai o conversație lungă, din adâncul sufletului. Așa mă simt și în compania lui Beau.
El se întinde pe spate.
— Natalie Cleary, ești drăguță, spune el încet.
Râd și mă întind lângă el, odihnindu-mi capul în adâncitura dintre umărul și clavicula lui. Îl simt apăsându-și buzele și nasul pe creștetul
meu și știu că, dacă mi-aș ridica ochii spre el în clipa asta, ne-am săruta.
Pot să-mi imaginez cu exactitate cum ar fi. În loc să fac asta, îl întreb:
— De unde ești?
— De-aici, spune el și nu mă aștept să mai adauge ceva.
Are ochii închiși și fruntea încruntată.
— Dar când eram mic am fost să stau cu tata o vreme, întâi în Alabama și apoi în Texas.
— De ce te-ai întors?
Îl simt cum ridică din umeri.
— Tata s-a lăsat de băut și s-a recăsătorit, iar soția lui a rămas însărcinată. Au decis că n-avea rost să mai stau cu ei. Tata încă se mai interesează de chestiile importante. Sigur, nu e prezent la ele, dar la fiecare câteva luni are grijă să-mi trimită un colet cu o sticlă de whisky care să-i țină locul.
