Face plimbări dimineața și, din nou, după-amiaza. Prin port, prin zonele rezidențiale liniștite, prin micile prăvălii umbrite de tende dungate, de pe strada Barrington. Îi place să meargă cu tramvaiul electric până la capătul liniei și apoi să se întoarcă, în timp ce privește trecerea de la casele mici la cele mai mari și la clădirile comerciale din centru. Îi place să cumpere lucruri care nu-i fac trebuință în mod deosebit: o franzelă, câteva cărți poștale, un buchet de flori. Ar putea trăi așa, se surprinde gândind. Ar putea fi atât de ușor! Fără familie, fără slujbă, doar câteva plăceri simple și așternuturi curate în care să

se cuibărească la sfârșitul zilei, pe banii primiți în mod regulat de acasă. O viață de singurătate ar putea fi un lucru foarte plăcut.

La fiecare câteva zile, își cumpără flori, pe care le așază pe măsuța lui de toaletă, într-o vază ieftină. Petrece mult timp privindu-le. Și-ar dori să fie artist, să le deseneze și astfel să le vadă mai limpede.

Ar putea învăța oare să deseneze? Are timp și bani. E o idee la fel de bună ca oricare alta. Se interesează la doamna Donnelly, care la rândul ei se interesează la o prietenă, iar după puțin timp, Edwin stă

în salonul unei femei care a făcut o școală de pictură. Petrece acolo 1 În perioada Imperiului Britanic, exista obiceiul ca tinerii care pătau numele familiei să fie trimiși, pentru a evita rușinea, în alte țări din Imperiu, precum Canada, unde primeau bani de la familie, pentru a se întreține ( N.t.).

9

- MAREA LINIȘTII -

ceasuri liniștite, în care schițează flori și vaze, învață elementele de bază ale umbrei și proporției. Femeia se numește Laetitia Russell.

Poartă verighetă, dar nu este clar unde se află soțul ei. Locuiește într-o căsuță de lemn îngrijită, cu trei copii și o soră văduvă, o însoțitoare discretă, care tricotează la nesfârșit fulare într-un colț al încăperii, așa că tot restul vieții lui, Edwin va asocia desenul cu țăcănitul andrelelor.

Edwin locuiește la pensiune de șase luni, când sosește Reginald.

Reginald, își dă el seama imediat, nu are o predispoziție către lenevie.

Reginald are de gând să pornească imediat către vest. Are cu doi ani mai mult decât Edwin, au fost colegi la Eton, este cel de-al treilea fiu al unui viconte și are ochi frumoși, de un albastru-cenușiu închis.

Asemenea lui Edwin, are în plan să-și facă o situație ca gentilom fermier, dar, spre deosebire de Edwin, el chiar a făcut pași concreți în direcția asta, schimbând scrisori cu un om care dorește să vândă o fermă în Saskatchewan.

— Șase luni, repetă Reginald la micul-dejun, nevenindu-i să-și creadă urechilor.

Preț de o clipă, încetează să-și mai întindă gem pe pâinea prăjită, nesigur, pare-se, dacă a auzit bine.

— Șase luni? Șase luni aici.

— Da, spune Edwin, ca și cum n-ar fi cine știe ce. Șase luni foarte agreabile, aș adăuga eu.

Încearcă să-i prindă privirea doamnei Donnelly, dar ea pare foarte concentrată la ceaiul pe care-l toarnă. Femeia îl consideră puțin trăsnit, Edwin își dă seama de asta.

— Interesant.

Reginald își întinde gem pe pâinea prăjită.

— Presupun că nu speri să fii chemat acasă, nu-i așa? Agățat de malul Atlanticului, cât mai aproape posibil de rege și de țară?

10

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

Aceste cuvinte îl îndurerează puțin, așa că, atunci când Reginald pleacă în grabă spre vest în săptămâna următoare, Edwin acceptă

invitația de a-l însoți. Acțiunea produce plăcere, hotărăște el în vreme ce trenul părăsește orașul. Și-au rezervat bilete la clasa întâi, într-un tren minunat, care are la bord oficiu poștal și frizerie, unde Edwin îi scrie o carte poștală lui Gilbert și se bucură de un bărbierit, cu aplicarea unui prosop fierbinte pe gât, și de un tuns, în timp ce privește pădurile, lacurile și orășelele perindându-se pe la ferestre.

Când trenul oprește în Ottawa, el nu coboară, rămâne în cabină și schițează contururile gării.

***

Pădurile, lacurile și orașele dispar, lăsând locul câmpiilor. Preriile sunt la început interesante, apoi plicticoase, după care devin neliniștitoare. Sunt prea numeroase, asta e problema. Proporția e greșită. Trenul se târăște ca un miriapod prin iarba nesfârșită. Edwin vede de la un capăt al orizontului la celălalt. Se simte cumplit de vulnerabil.

— Asta da viață! spune Reginald când ajung în cele din urmă la intrarea în noua lui fermă.

Proprietatea se află la câțiva kilometri de Prince Albert. E o mare întindere de noroi. Reginald a cumpărat-o fără s-o fi văzut înainte, de la un englez deznădăjduit, trecut de douăzeci și cinci de ani – încă

unul trimis în exil pe cheltuiala familiei, bănuiește Edwin –, care a eșuat lamentabil și se întoarce în est, să preia un post de funcționar în Ottawa. Reginald are mare grijă să nu se gândească la acest om, iar Edwin își dă seama de lucrul ăsta.

Ar putea fi o casă bântuită de nereușite? În clipa în care Edwin trece pragul fermei, se simte imediat stânjenit, așa că zăbovește pe 11

- MAREA LINIȘTII -

veranda din față. E o casă bine construită – fostul proprietar fusese cândva om cu stare –, dar tristă într-un fel pe care Edwin nu-l poate explica pe deplin.

— E… mult cer aici, nu-i așa? îndrăznește Edwin să spună.

Și mult noroi. O cantitate cu adevărat uluitoare de noroi.

Strălucește în lumina soarelui, cât vezi cu ochii.

— Doar spații întinse și aer curat, răspunde Reginald, privind spre orizontul cumplit de lipsit de elemente distinctive.

Edwin mai vede o fermă, undeva departe, încețoșată din pricina distanței. Cerul e de un albastru furios. În seara aceea, mănâncă ouă

cu unt – singurul lucru pe care știe să-l gătească Reginald – și șuncă.

Reginald pare abătut.

— Mă gândesc că e mult de muncă la fermă, nu crezi? spune după

un timp. Te epuizează fizic.

— Presupun că așa e.

Când Edwin se imagina pe sine în lumea nouă, se vedea mereu la ferma lui – peisajul înverzit al… în fine, al unei recolte nespecificate, îngrijite, dar întinse – însă, la drept vorbind, nu s-a gândit niciodată

prea mult la ce ar putea presupune munca la fermă. Să aibă grijă de cai, se gândește el. Nițel grădinărit. Aratul câmpurilor. Și mai ce? Ce faci cu câmpurile, de fapt, după ce le-ai arat? De ce le ari?

Se simte ca și cum ar șovăi pe marginea unei prăpăstii.

— Reginald, vechiul meu prieten, spune el, găsim și noi ceva de băut pe-aici?

— Recoltezi, își spune Edwin la al treilea pahar. Ăsta e cuvântul.

Sapi câmpurile, plantezi diferite lucruri pe ele, apoi recoltezi.