— Presupun că nu speri să fii chemat acasă, nu-i așa? Agățat de malul Atlanticului, cât mai aproape posibil de rege și de țară?
10
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
Aceste cuvinte îl îndurerează puțin, așa că, atunci când Reginald pleacă în grabă spre vest în săptămâna următoare, Edwin acceptă
invitația de a-l însoți. Acțiunea produce plăcere, hotărăște el în vreme ce trenul părăsește orașul. Și-au rezervat bilete la clasa întâi, într-un tren minunat, care are la bord oficiu poștal și frizerie, unde Edwin îi scrie o carte poștală lui Gilbert și se bucură de un bărbierit, cu aplicarea unui prosop fierbinte pe gât, și de un tuns, în timp ce privește pădurile, lacurile și orășelele perindându-se pe la ferestre.
Când trenul oprește în Ottawa, el nu coboară, rămâne în cabină și schițează contururile gării.
***
Pădurile, lacurile și orașele dispar, lăsând locul câmpiilor. Preriile sunt la început interesante, apoi plicticoase, după care devin neliniștitoare. Sunt prea numeroase, asta e problema. Proporția e greșită. Trenul se târăște ca un miriapod prin iarba nesfârșită. Edwin vede de la un capăt al orizontului la celălalt. Se simte cumplit de vulnerabil.
— Asta da viață! spune Reginald când ajung în cele din urmă la intrarea în noua lui fermă.
Proprietatea se află la câțiva kilometri de Prince Albert. E o mare întindere de noroi. Reginald a cumpărat-o fără s-o fi văzut înainte, de la un englez deznădăjduit, trecut de douăzeci și cinci de ani – încă
unul trimis în exil pe cheltuiala familiei, bănuiește Edwin –, care a eșuat lamentabil și se întoarce în est, să preia un post de funcționar în Ottawa. Reginald are mare grijă să nu se gândească la acest om, iar Edwin își dă seama de lucrul ăsta.
Ar putea fi o casă bântuită de nereușite? În clipa în care Edwin trece pragul fermei, se simte imediat stânjenit, așa că zăbovește pe 11
- MAREA LINIȘTII -
veranda din față. E o casă bine construită – fostul proprietar fusese cândva om cu stare –, dar tristă într-un fel pe care Edwin nu-l poate explica pe deplin.
— E… mult cer aici, nu-i așa? îndrăznește Edwin să spună.
Și mult noroi. O cantitate cu adevărat uluitoare de noroi.
Strălucește în lumina soarelui, cât vezi cu ochii.
— Doar spații întinse și aer curat, răspunde Reginald, privind spre orizontul cumplit de lipsit de elemente distinctive.
Edwin mai vede o fermă, undeva departe, încețoșată din pricina distanței. Cerul e de un albastru furios. În seara aceea, mănâncă ouă
cu unt – singurul lucru pe care știe să-l gătească Reginald – și șuncă.
Reginald pare abătut.
— Mă gândesc că e mult de muncă la fermă, nu crezi? spune după
un timp. Te epuizează fizic.
— Presupun că așa e.
Când Edwin se imagina pe sine în lumea nouă, se vedea mereu la ferma lui – peisajul înverzit al… în fine, al unei recolte nespecificate, îngrijite, dar întinse – însă, la drept vorbind, nu s-a gândit niciodată
prea mult la ce ar putea presupune munca la fermă. Să aibă grijă de cai, se gândește el. Nițel grădinărit. Aratul câmpurilor. Și mai ce? Ce faci cu câmpurile, de fapt, după ce le-ai arat? De ce le ari?
Se simte ca și cum ar șovăi pe marginea unei prăpăstii.
— Reginald, vechiul meu prieten, spune el, găsim și noi ceva de băut pe-aici?
— Recoltezi, își spune Edwin la al treilea pahar. Ăsta e cuvântul.
Sapi câmpurile, plantezi diferite lucruri pe ele, apoi recoltezi.
Soarbe încet din băutură.
— Ce recoltezi?
12
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
Reginald are o dispoziție agreabilă când e beat, de parcă nimic n-ar putea să-l jignească, niciodată. Până acum a stat sprijinit pe speteaza scaunului, zâmbind fără niciun motiv.
— Păi, asta-i tot, nu? răspunde Edwin și-și mai toarnă un pahar.
13
- MAREA LINIȘTII -
3
După o lună de tras la măsea, Edwin îl lasă pe Reginald la noua lui fermă și pleacă mai departe spre vest, să-l întâlnească pe fostul coleg de școală al fratelui său Niall, Thomas, care a sosit pe continent de la New York și a pornit-o imediat și degrabă spre vest. Călătoria cu trenul prin Munții Stâncoși îi taie răsuflarea. Se lipește cu fruntea de fereastră, ca un copil, și cască ochii fără fereală. Frumusețea este copleșitoare. Poate a mers puțin cam departe cu băutura în Saskatchewan. Va fi un om mai bun în Columbia Britanică, decide el.
