Se simțea de parcă ar fi fost legat cu chingi de acoperișul unui tren scăpat de sub control! De fapt, știa foarte puține lucruri despre India, dar își amintea că în copilărie fusese șocat de poveștile despre revolta din 1857.
— Ne vrea cineva pe undeva? s-a auzit întrebând. De ce presupunem că locurile astea îndepărtate ne aparțin?
— Pentru că le-am câștigat, Eddie, a răspuns Gilbert după un moment de tăcere. Probabil că băștinașii din Anglia n-au fost cu toții încântați de sosirea celui de-al douăzeci și doilea străbunic al nostru, însă ce să-i faci? Istoria e scrisă de învingători.
17
- MAREA LINIȘTII -
— Wilhelm Cuceritorul a trăit acum o mie de ani, Bert. Sunt sigur că nădăjduim să fim un pic mai civilizați decât nepotul smintit al unui invadator viking.
În clipa aceea, Edwin s-a oprit. Toată lumea de la masă îl privea fix.
— „Nepotul smintit al unui invadator viking” a repetat Gilbert încet.
— Deși presupun că ar trebui să fim recunoscători pentru faptul că suntem o țară creștină, a adăugat Edwin. Închipuiți-vă în ce baie de sânge s-ar fi scăldat coloniile, dacă nu eram creștini.
— Ești ateu, Edwin? a întrebat Andrew Barrett, sincer interesat.
— Nu știu prea bine ce sunt, a răspuns Edwin.
Liniștea care s-a așternut în continuare a fost, poate, cea mai chinuitoare din viața lui Edwin, dar atunci tatăl lui a început să
vorbească, foarte încet. Când tatăl lui Edwin era furios, apela la un truc anume, își începea discursul cu o jumătate de propoziție, ca să
le atragă atenția tuturor.
— Fiecare avantaj de care te-ai bucurat în viața asta, a spus tatăl lui.
Toată lumea l-a privit. A început din nou, în stilul său consacrat, doar că puțin mai tare și cu un calm ucigător:
— Fiecare avantaj de care te-ai bucurat în viața asta, Edwin, se datorează faptului că, într-un fel sau altul, te tragi, după cum atât de elocvent te-ai exprimat, din nepotul smintit al unui invadator viking.
— Desigur, a intervenit Edwin. Putea fi mult mai rău, a zis, ridicând paharul. În cinstea lui Wilhelm Bastardul!
Gilbert a râs nervos. Nimeni n-a mai scos un sunet.
— Vă cer iertare, le-a spus tatăl lui Edwin oaspeților. Ai putea, pe bună dreptate, să-l confunzi pe fiul meu cel mic cu un adult, dar se pare că încă e copil. Treci în camera ta, Edwin. Am auzit destule pentru o singură seară.
18
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
Edwin s-a ridicat foarte ceremonios de la masă, a spus „Noapte bună tuturor”, s-a dus la bucătărie, unde a cerut să i se aducă un sendviș în camera lui – felul principal nu fusese încă servit –, după
care s-a retras, așteptându-și sentința. Aceasta a sosit înainte de miezul nopții, cu o bătaie în ușă.
— Intră, a spus el.
Stătuse la fereastră și privise neliniștit mișcările unui copac în bătaia vântului.
Gilbert a intrat, a închis ușa în urma lui și s-a tolănit pe fotoliul vechi de când lumea și pătat, care se număra printre lucrurile cele mai prețuite ale lui Edwin.
— Un spectacol pe cinste, Eddie.
— Nu știu ce-a fost în capul meu, a răspuns Edwin. De fapt, nu, nu e adevărat. Știu. Sunt pe deplin sigur că nu-mi trecea nici cel mai mic gând prin cap. Era un fel de vid.
— Nu te simți bine?
— Dimpotrivă. Niciodată nu m-am simțit mai bine.
— Trebuie să fi fost destul de palpitant, a spus Gilbert.
— Să știi că a fost. N-am să spun că regret.
Gilbert a zâmbit.
— Trebuie să pleci în Canada, a zis el blând. Tata face aranjamentele necesare.
— Oricum aș fi plecat în Canada, a remarcat Edwin. Era în plan pentru anul viitor.
— Atunci vei pleca mai devreme.
— Cât de devreme, Bert?
— Săptămâna viitoare.
Edwin a încuviințat cu o înclinare a capului. Îl cuprinsese o ușoară
